Atenție! Cod galben de polei în R. Moldova

Meteorologii Serviciului Hidrometeorologic de Stat au emis un Cod Galben, valabil pe 11 ianuarie. Potrivit prognozei, se așteaptă precipitații de la ploaie, burniță, lapoviță, până la ninsoare, vremea răcindu-se cu 5-7°C. Mai mult, șoferii sunt atenționați că pe drumurile din R. Moldova se va forma ghețuș în timpul nopții, scrie nordnews.md.

„Cod galben: Condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, fenomenele meteorologice prognozate (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, temperaturi ridicate sau scăzute, risc de creşteri de debite şi niveluri în râuri etc.) sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice”, comunică sinopticienii.

În acest context, Administraţia de Stat a Drumurilor (ASD) recomandă participanților la trafic să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să păstreze o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule.„Drumarii sunt la datorie pentru monitorizarea continuă a traseelor naționale și pentru intervenții, la necesitate”, transmite ASD

Prințul Harry și Meghan Markle primesc victimele incendiilor din California, în casa lor din Montecito. Ducii de Sussex ar putea fi și ei evacuați din cauza flăcărilor

Prințul Harry și Meghan Markle locuiesc, de aproximativ cinci ani, în Montecito, de când au decis să se retragă din Familia Regală a Marii Britanii. La scurt timp după ce statul California a fost cuprins de flăcări, ducii de Sussex au decis să primească victimele, în propria locuință, deși ar putea fi și ei evacuați, scrie protv.ro.

Din cauza incendiilor din California, care continuă să izbucnească necontrolat, Meghan și Harry ar putea fi nevoiți să plece din casa din Montecito, împreună cu cei doi copii ai lor. Zona în care ducii de Sussex locuiesc este considerată zonă cu „risc ridicat de incendiu”, fiind în vigoare avertismente de întrerupere a curentului electric.

Meghan și Harry primesc, în casa lor, victimele incendiilor din California
Meghan Markle și prințul Harry au anunțat că vin în sprijinul persoanelor afectate de incendiile din California și au decis să găzduiască, o perioadă, persoanele care au nevoie de adăpost.

Două cărți despre tradițiile și meșteșugurile populare vor fi lansate la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală

Vineri, 17 ianuarie, ora 13:00, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală vă invită în Sala Nunții, unde vor fi lansate două noutăți editoriale, semnate de angajații instituției. Prima se intitulează „Muzeul și meșterii populari: salvgardarea tradiției meșteșugărești”, autori – Petru Vicol, director general MNEIN, și Elena Cojocari, directoare adjunctă MNEIN.

Lucrarea se deschide cu o retrospectivă analitică a rezultatelor colaborării dintre muzeu și meșterii populari, de la fondare până în prezent. Urmează prezentarea biografiilor și creațiilor a 65 de membri ai Uniunii Meșterilor Populari din Moldova, participanți activi la târgurile organizate de MNEIN. Ediția e bogat ilustrată cu imagini ale lucrărilor de artă populară și artizanat, cu instantanee de la evenimente culturale. Volumul are menirea de a promova creatorii care continuă, în prezent, o parte din meșteșugurile tradiționale.

O altă lucrare e semnată de Andrei Prohin, secretar științific la aceeași instituție: „Calendarul tradițiilor populare pentru copii”. Lucrarea include informații succinte despre sărbătorile calendaristice și alte tradiții populare, publicate anterior în paginile revistei pentru copii „Alunelul”. Textele sunt însoțite de ilustrații hazlii, realizate de graficianul Alex Dimitrov.Ambele volume au apărut la Editura Lexon-Prim, partenerul lansării, cu susținerea financiară a Ministerului Culturii. Vor lua cuvântul: Marcel Lutic, (etnograf, președintele Asociației Meșterilor Populari din Moldova, mun. Iași), Varvara Buzilă (dr., conf. univ., șefa secției Etnografie, MNEIN), Eduard Potînga, (director al Editurii „LEXON-PRIM” SRL), autorii ambelor cărți și alți doritori.Vă așteptăm cu drag!mun. Chișinău, str. M. Kogălniceanu 82

Rețea de trafic de persoane, destructurată de oamenii legii: Trei persoane au fost arestate

Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane a INI, sub conducerea Procuraturii Generale au destructurat o rețea de trafic de persoane. Trei persoane au fost arestate, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au stabilit că, începând cu anul 2021 și până în prezent, membrii grupului criminal organizat au recrutat cetățeni din Republica Moldova, care dețin permis de conducere, în scopul exploatării acestora în calitate de transportatori ai refugiaților din țări, precum Siria, Afganistan, Irak, Bangladesh și India.

La fiecare cursă, șoferii transportau aproximativ 30 – 45 de migranți, fiecare achitând organizatorilor între 5000 și 7000 de euro.

Bărbații riscă închisoare de la 10 la 20 ani.

R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 milioane de euro de la începutul lui 2025
Articolul anterior
În încercarea de a opri o avalanșă a scumpirilor, Guvernul anunță compensații la energia electrică penru agenții economici
Articolul următor