image-572
Cine va fi președinte în România până când se va face un nou scrutin
Petre Lăzăroiu, fost judecător al CCR a declarat, vineri, pentru News.ro, după decizia Curţii Constituţionale de anulare a întregului proces electoral privind alegerea preşedintelui României, că acum, în primul rând, Guvernul trebuie să dea o Hotărâre în care să stabilească noii parametri ai alegerii preşedintelui, scrie digi24.ro.
„Adică să stabiliească datele, competitorii etc etc”, a spus Lăzăroiu. Întrebat ce se întâmplă în condiţiile în care mandatul actualului preşedinte al României expiră în această lună, Petre Lăzăroiu a răspuns: „Dacă alegerile parlamentare sunt validate, şi deja am înţeles că mandatele au fost validate, Parlamentul îşi va alege structurile, respectiv preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, chestorii etc şi atunci sigur că se poate numi, aşa cum scrie în Constituţie, un preşedinte interimar. Adică preşedintele Senatului să ia locul preşedintelui ieşit din mandat”, a explicat Petre Lăzăroiu, pentru News.ro.
Curtea Constituțională a decis vineri, în unanimitate, anularea alegerilor prezidențiale, urmând ca procesul electoral să se reia în integralitate, potrivit unui comunicat al CCR. Guvernul va stabili o nouă dată pentru prezidențiale.
Elena Lasconi, după ce Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale: „Statul român a călcat în picioare democrația”
Elena Lasconi a transmis că statul român „a călcat în picioare democrația”, la scurt timp după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a decis anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, scrie digi24.ro.
Candidata USR susține că ar fi trebuit să „mergem mai departe cu votul” și a catalogat decizia CCR drept „ilegală, imorală” și care „zdrobește esența democrației”. Elena Lasconi, candidata USR care a prins turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a avut un mesaj dur la adresa Curții Constituționale a României. „Este momentul în care statul român a călcat în picioare democrația. Dumnezeu, adevărul, poporul român și legea vor prevala. Nu e vorba despre mine. Se prăbușește economia, distrugeți democrația, duceți țara în anarhie. Ar fi trebuit să mergem mai departe cu votul, să respectăm dorința poporului român”, a transmis Elena Lasconi, la scurt timp după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Lasconi a mai subliniat că „președinții nu se numesc prin negocieri de culise” într-o democrație. „Știu că aș fi câștigat și voi câștiga pentru că poporul român știe că voi lupta pentru el, că îl voi uni pentru o Românie mai bună. Condamn cu tărie ce s-a întâmplat astăzi. Au distrus tot ce s-a realizat cu greu în ultimii 35 de ani. Decizia CCR este ilegală, imorală și zdrobește esența democrației – votul”, a adăugat candidata USR.
Totodată, lidera USR se arată încrezătoare că va câștiga alegerile prezidențiale atunci când vor fi refăcute și și-a încheiat mesajul video „O astfel de abatere ne va costa scump în anii care vin. Am văzut cum Putin râde în felul în care puterea politică a gestionat alegerile. Nu ne permitem să devenim bătaia de joc a dictatorului. Felul în care propaganda rusească s-a răspândit în țară e o problemă foarte gravă, care trebuie să aibă consecințe. Trebuie să ne ocupăm după ce organizăm alegeri libere și arătăm întregii lumi cât de puternici suntem”, a fost mesajul lui Lasconi.
ULTIMA ORĂ! Curtea Constituțională a României a anulat alegerile prezidențiale: „Procesul electoral va fi reluat în integralitate”
Curtea Constituțională a decis vineri, în unanimitate, anularea alegerilor prezidențiale, urmând ca procesul electoral să se reia în integralitate, potrivit unui comunicat al CCR, scrie digi24.ro.
Guvernul va stabili o nouă dată pentru prezidențiale. Decizia CCR a fost luată în timp ce votul pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în care se confruntau candidatul independent Călin Georgescu și candidata USR Elena Lasconi, era în desfășurare în diaspora. Anunțul, fără precedent, a venit la două zile după desecretizarea documentelor CSAT, ceea ce a scos la iveală o operațiune pregătită în favoarea lui Călin Georgescu de către Rusia. Ciucă: „Să dăm dovadă de calm, unitate și maturitate” ACTUALIZARE 16.51: Fost președinte al PNL și candidat liberal la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă a transmis pe Facebook un mesaj în care îndeamnă la calm și maturitate și la punerea în prim-plan a interesului țării, după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale. Totodată, fostul președinte PNL susține „toate eforturile necesare pentru clarificarea oricăror suspiciuni și pentru garantarea unui scrutin corect”.
Reacții în presa internațională după decizia CCR ACTUALIZARE 16:35 Presa internaţională a tratat în regim de „breaking news”, vineri, ştirea că alegerile prezidenţiale din România au fost anulate de Curtea Constituţională. Cotidianul britanic The Guardian relatează în regim de ştire care se va actualiza pe parcurs, despre decizia CCR, arătând că hotărârea urmează dezvăluirii unor informaţii declasificate care susţin că Rusia a desfăşurat o campanie online pentru a promova un outsider politic de extremă dreapta.