ATENȚIE, șoferi! Circulație sistată în Piața Marii Adunări Naționale până pe 2 decembrie

Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada: 29.11.2024, ora 21:00 – 02.12.2024, ora 05:00, va fi sistată circulația transportului public pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni – str. A. Pușkin, cu redirecționarea transportului, inclusiv transportul public, pe străzile adiacente, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Măsura a fost luată în legătură cu desfășurarea manifestărilor cultural-artistice dedicate Sărbătorilor de iarnă.

Transportul, inclusiv cel public, va fi redirecționat pe străzile adiacente.

TROLEIBUZE

Rutele nr. 1, 5, 8, 22 vor fi redirecționate pe str. București;

Ruta nr. 4 – spre sectorul Buiucani vor circula pe strada București, iar spre sectorul Botanica pe str. A. Mateevici – str. A. Pușkin – bd. Stefan cel Mare și Sfânt;

Ruta nr. 34 – spre Centru vor circula pe str. București, iar spre comuna Trușeni de pe bd. Stefan cel Mare și Sfânt – pe str. Vasile Alecsandri – str. București.

AUTOBUZE

Ruta nr. 5, se modifică după cum urmează: tur: pe traseul stabilit, iar retur: de pe str. M-t G. Bănulescu-Bodoni pe str. Columna, str. V. Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;

Ruta nr. 9, se modifică după cum urmează: tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. M-t G. Bănulescu-Bodoni, str. M. Kogălniceanu, str. Al. Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit, iar retur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Al. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. M-t G. Bănulescu-Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;

Ruta nr. 11, se modifică după cum urmează: tur/retur de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Al. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. M-t G. Bănulescu-Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;

Ruta nr. 26, se modifică după cum urmează: tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Bănulescu-Bodoni pe str. M. Kogălniceanu, str. Al. Pușkin și în continuare pe traseul stabilit, iar retur: pe traseul stabilit

Ruta nr. 46, se modifică după cum urmează: tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Al. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. M-t G. Bănulescu-Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt și în continuare pe traseul stabilit, iar retur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. M-t G. Bănulescu-Bodoni, str. M. Kogălniceanu, str. Al. Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

Personalul liniar este la dispoziția călătorilor pentru a oferi informații suplimentare despre traseul rutelor de transport public în perioada enunțată.

Primăria Municipiului Chișinău vine cu scuzele de rigoare către cetățenii urbei pentru incomoditățile create.

Captură impresionantă de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa un milion de lei

Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță o captură de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa 1.000.000 de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În cadrul celor 9 percheziții, desfășurate la Comrat și Chișinău, au fost depistate cantități impunătoare de mărfuri de larg consum fără acte de proveniență: haine de brand, produse de parfumerie a unor producători cu renume mondial, produse alimentare, precum și produse chimice de uz casnic. Mărfurile care acum sunt indisponibilizate de oamenii legii ar fi fost introduse în Moldova prin regiunea sudică, însă în afara postului vamal, după care au fost puse în vânzare în Comrat și Chișinău. În cadrul perchezițiilor au fost de asemenea ridicate înscrisuri de ciornă, suporturi informaționale, precum și conversațiile dintre persoanele implicate în comiterea contrabandei. Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Victorie pentru echipa IGP la Campionatul Republicii Moldova la Triatlon Forță

Circa 400 de sportivi au concurat în cadrul Campionatului Republicii Moldova la Triatlon Forță. Sportivi din întreaga țară au demonstrat o înaltă pregătire fizică și s-au calificat pe locuri de frunte, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La proba ,,genuflexiuni”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, iar pe locul s-a calificat Gumenco Vadim.

La proba ,,împins culcat”, locul a fost ocupat de Saachian Mariana, Gaidaenco Eric, Podlubneac Andrei, Jimbea Veaceslav, Matcovschi Ruslan, Cvasniuc Vasile și Brînzei Viorel, pe locul s-a calificat Gumenco Vadim și Ceban Veaceslav, iar pe treapta a urcat Tilipeț Ion.

La proba “dezdoiri de spate”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, locul de Gumenco Vadim, iar de Gaidaenco Eric.

”Felicitări, colegi! Poliția Națională se mândrește cu performanțele voastre sportive.”, se mai arată în comunicat.

Absolvenții gimnaziilor vor susține examene pe loc, și nu în centre de examinare

Examenele de clasa a IX-a nu se vor desfășura în centre de examinare, a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun, revizuind o propunere anterioară făcută tot de el, scrie Europa Liberă.

Într-o apariție live săptămânală pe Facebook, Perciun a explicat că decizia de a se renunța la organizarea examenelor de absolvire a gimnaziului după modelul examenelor de bacalaureat a fost luată după mai multe discuții, inclusiv cu directorii de școli și direcțiile raionale. Totuși, lucrările elevilor vor fi verificate centralizat.„Elevii vor susține examenele așa cum a fost până acum, în instituțiile în care învață, dar ne vom ambiționa să asigurăm prezența observatorilor din afara instituției în toate școlile – după modelul acestui an, la scară națională, nu doar în opt raioane și, bineînțeles, evaluarea centralizată a tuturor lucrărilor”, a spus Dan Perciun.

Șefa Direcției Educație Leova, Aliona Carafizi, a spus Europei Libere că ministerul Educației și-a revizuit intenția din cauza cheltuielilor prea mari. „Cheltuielile erau mari și nu erau planificate în buget, toate deciziile acestea trebuiau discutate cu Ministerul Finanțelor, apoi să fie făcute publice”, a spus Carafizi.

Ministrul Perciun a precizat că toate detaliile privind desfășurarea examenelor de clasa IX-a din acest an vor fi precizate într-un regulament care va fi făcut public la mijlocul lunii decembrie.

Zeci de milioane pentru organizarea parlamentarelor de anul viitor
Articolul anterior
Alți români înșelați, după ce ”au investit” circa 20 000 000 de lei, dar și-au pierdut banii. Percheziții la două Centre de apel din Chișinău
Articolul următor