Au făcut o nuntă de 220.000 € în 2022, dar, de fapt, nu ar fi căsătoriți! ”Totul e un mare mister”

Fostul internațional englez Jermain Defoe (40 de ani) s-a căsătorit cu Donna Tierney (40 de ani) în iunie 2022, însă la doar șase luni distanță, relația lor scârțâie serios și sunt în pragul despărțirii.

Presa din Regatul Unit avansează, însă, o ipoteză neașteptată. Căsătoria lor nu ar fi fost, de fapt, înregistrată la starea civilă din Glasgow, unde locuiesc cei doi și, mai mult, niciun mariaj nu a avut loc acolo în data de 4 iunie, când Jermain Defoe și Donna Tierney și-ar fi unit destinele.

Jermain Defoe și Donna Tierney nu ar fi cu adevărat căsătoriți: ”Nu există nicăieri nicio dovadă”

La scurt timp după nuntă, cei doi au acordat un interviu în exclusivitate unei publicații din Anglia, însă și acest lucru pare cusut cu ață albă, după ultimele informații.

Totul e un mare mister. Nu au lăsat fotograful și reporterul revistei respective să participe la nuntă. În schimb, au angajat ei un fotograf și au trimis pozele ulterior, apoi au acordat un interviu împreună. Dar nu există nicăieri vreo dovadă că s-au căsătorit cu adevărat”, a transmis un apropiat al cuplului.

Contactată pentru un punct de vedere în această speță, Donna Tierney a răspuns scurt: ”Normal că ne-am căsătorit. Am auzit aceste zvonuri, nu știu de unde au apărut”, a spus femeia, conform sursei menționate anterior.

Căsnicia lui Jermain Defoe cu Donna Tierney, aproape compromisă: ”Sunt probleme mari”

Acesta este viitorul, este pentru totdeauna, este persoana alături de care vreau să îmi petrec restul vieții mele”, spunea în iunie Jermain Defoe.

Cu toate acestea, în iulie 2022, fostul fotbalist a început să=i trimită mesaje amoroase unei alte femei, iar soția sa nu a putut trece peste acest lucru. Defoe a petrecut sărbătorile de iarnă în insula din Caraibe Saint Lucia, la mii de kilometri de partenera sa, care a rămas la Glasgow.

Mai mult, potrivit The Sun citat de digisport.ro, Jermain Defoe a postat pe rețelele sociale pentru prima dată după o pauză de câteva săptămâni, iar în fotografia respectivă apărea fără verighetă. De partea cealaltă, Donna a revenit pe rețelele sociale la numele dinaintea căsătoriei, Tierney.

Sunt probleme mari. Te-ai fi gândit că vor să petreacă împreună primul lor Crăciun în postura de soț și soție, dar lucrurile nu arată bine deloc”, a spus o persoană care-i cunoaște pe cei doi.

Defoe, la un pas să-și înșele soția, la o lună de la căsătorie: ”Era disperat să mă cunoască”

L-am cunoscut pe Jermain în urmă cu câțiva ani într-un bar, dar nu s-a întâmplat nimic. Am rămas puțin în legătură pe WhatsApp, dar nu am mai vorbit cu el de mulți ani. Apoi, în luna iulie, a început să îmi trimită mesaje pe Instagram. Era disperat să mă cunoască, am flirtat destul de mult.

Dar, în cele din urmă, nu era prea convingător – clar avea în minte un singur lucru. Apoi, când mi-am dat seama că este căsătorit nu am mai vrut să discutăm. Nu ar fi fost corect pentru soția lui. Cine naiba face asta la scurt timp după ce a jurat că își va petrece restul vieții cu cineva?

Mesajele noastre au fost un pic distractive la acea vreme, dar nu avea rost să continuăm. Am simțit că îmi pierd timpul și, odată ce mi-am dat seama care are o soție nu mai doream să vorbesc cu el. Nu era corect. Mă simt prost pentru toate acestea”, a declarat femeia cu care Defoe a flirtat la o lună după ce s-a căsătorit.

Polițiștii, în comun cu voluntari, vânători și localnici continuă căutările fetei de 19 ani din Orhei, care de o săptămână este de negăsit

Polițiștii în comun cu colegii altor subdiviziuni specializate, voluntari, vânători și localnici continuă căutările fetei de 19 ani, care de o săptămână este de negăsit, după ce a urcat într-o mașină de ocazie pe o stradă din Orhei.

Au apărut noi circumstanțe care au determinat poliția să extindă căutările și în raionul Telenești.

Oamenii legii continuă investigarea cazului, iar șoferul mașinii în care a urcat fata este în custodia poliției și refuză în continuare să colaboreze cu ancheta.

Apă otrăvită pentru un sat din țară, unde autorităţile au dat în exploatare un apeduct, pe teritoriul unei foste ferme de vaci

Apă cu amoniac în loc de apă potabilă. Peste patru mii de locuitori dintr-un sat din Republica Moldova au fost puşi în situaţia de a consuma apă cu amoniac şi alte substanţe nocive, care le poate afecta la greu sănătatea. Este vorba de satul Logăneşti din raionul Hânceşti, unde autorităţile au dat în exploatare un apeduct cu apă „potabilă”, pentru care s-au cheltuit aproape 10 milioane de lei (peste 528.000 euro), scrie evz.ro.

Mai multe analize au arătat că apa nu este bună pentru consum, însă autorităţile locale merg la orice pentru a convinge locuitorii din Logăneşti că au cea mai bună apă. În ciuda eforturilor Primăriei Logăneşti, la mai puţin de trei luni după ce a fost dat apeductul în exploatare, Agenţia Naţională pentru Suguranţă Alimentară (ANSA), a interzis consumul apei din apeductt şi obligat administraţia locală să asigure şcoala şi grădiniţa cu apă îmbuteliată.

Proiectul din Logăneşti a fot finanțat de către Fondul naţional pentru dezvoltare regională.

Cuantumul Fondului este de 1% din veniturile bugetului de stat, aprobat prin Legea bugetului de stat pentru anul respectiv. În Fond se regăsesc şi alte mijloace financiare din sectorul public şi din cel privat la nivel local, regional, naţional şi internaţional. Precum şi mijloacele oferite prin programele de asistenţă ale Uniunii Europene.

Apă de pe locul unde a fost o fermă de vaci

Primăria din Logăneşti a ales pentru sondele de apă teritoriul unei foste ferme de vite. Oamenii din sat spun că pe acest loc, timp de cel puţin 30 de ani, a fost un depozit de furaje. Şi că în perioada sovietică acestea erau tratate cu amoniac pentru a evita rozătoarele.

Mai mult, în imediata apropiere, se regăseşte şi în prezent o fermă de vite şi nu este exclus ca deşeurile de acolo să contamineze izvoarele subterane.

Întreprinderea Vipart Plus SRL, care a câştigat, în octombrie 2022, licitaţia pentru construcţia apeductului, a trimis probele de apă din viitoarele sonde la un laborator privat, înainte să înceapă lucrările. Rezultatele au arătat că apa conţine un nivel ridicat de amoniac şi nu poate fi folosită ca potabilă sau în alimentaţie.

Totuşi, cu acordul Primăriei Logăneşti, sondele au fost săpate anume în acel loc.

Consilierii locali au declarat, sub protecţia anonimatului, că primarul Valentin Danu ar fi insistat pentru acel loc din considerente economice. În apropiere se află liniile de înaltă tensiune şi nu trebuie mijloace suplimentare pentru conectarea la energia electrică. Totodată, izvoarele cu apă se află la o adâncime de până la o sută de metri.

Dar cel mai mult, edilul a economisit din timp, deoarece în mai puţin de un an urma să aibă loc alegeri locale. Şi trebuia să convingă oamenii din sat că trebui să fie reales pentru încă patru ani.

Nu se ştie a cui a fost iniţiativa, a agentului econinterzise pentru apa potabilă. În schimb, sunt mult mai ieftine.

Ţeavă folosită la apeductul din Logăneşti/ Sursa foto: EvZ

Locuitorii din Logăneşti au comunicat pentru EvZ că au consultat ingineri în domeniu şi au fost informaţi că astfel de ţevi sunt folosite la petrol. Iar materialul din care sunt confecţionate conţine compuşi cancerogeni.

Acest adevăr a fost recunoscut de Primăria Logăneşti, care a decis la scurt timp după ce a fost dat apeductul în exploatare să schimbe ţevile.

„Primarul nu ne-a spus nimic. Este curios şi pentru noi de ce au schimbat ţevile şi din ce bani au făcut-o. Noi nu am aprobat nimic în acest sens. Un lucru este clar. Primarul a dat-o în bară cu apa potabilă. Sătenii sunt foarte nemulţumiţi”, ne-a spus Tudor Rotaru, consilier din Logăneşti.

Consumatorii, îngrijoraţi de calitatea apei

Locuitorii din Logăneşti, care achită 26.7 (1.42 euro) pentru un metru cub de apă pretins potabilă, au fost alertaţi de calitatea ei.

„Doar am gustat. Parcă aveam fier în gură. Nu o folosesc în alimentaţie. Pentru băut, o cumpăr din magazin”, ne-a declarat o locuitoare din Logăneşti.

Sătenii, chiar dacă au apeduct în gospodărie, merg după apă la cele două izvoare din localitate. Iar unii şi-au făcut puţuri în gospodăriile lor.

Câţiva consumatori au dus probe de apă la două laboratoare din Chişinău – la Regia Apă-Canal şi Institutul de biochimie al Academiei de Ştiinţe. Şi în ambele cazuri s-a constatat că apa din apeductul de la Logăneşti nu este potabilă. Pentru că conţine amoniu în exces, dar şi alţi componenţi nocivi.

Citiți continuarea AICI.

Emilian Crețu, moment emoționant dedicat mamei sale în cadrul emisiunii lui Fuego

Îndrăgitul actor moldovean Emilian Crețu a sensibilizat din nou opinia publică cu un moment emoționant în cadrul emisiunii lui Fuego ”Drag de România mea” de la TVR. Acesta a venit cu un mesaj profund pentru cea care i-a dat viață, mama sa, și i-a dedicat acesteia, dar și tuturor mamemor, un moment poetic și muzical împreună cu artistul român Paul Surugiu-Fuego.

”Tot ceea ce fac în viața asta, chiar dacă, deseori, plângi, o fac în primul rând pentru ca tu să fii fericită”, a spus, cu un nod în gât, Emilian în emisiune.

Fuego a postat momentul pe pagina sa de Facebook:

”Un moment emoționant dedicat tuturor mamelor alături de actorul basarabean Emilian Crețu!”, scrie în postarea sa Fuego.

Puteți vedea AICI.

De 8 Martie, Emilian Crețu și-a felicitat mama prin intermediul unui video emoționant pe care l-a publicat pe pagina sa de facebook. Actorul i-a dedicat mamei sale cele mai dulci și prețioase gânduri pe care orice mamă și-ar dori să le audă de la fiul său.

Emilian Crețu a devenit un promotor și un exemplu frumos de grijă, susținere și dragoste pentru familia sa.

Vizita Nataliei Gavrilița în Germania! Șeful cabinetului de la Chișinău, în discuții cu premierul Landului Hessen, Boris Rhein
Articolul anterior
Refugiații ucraineni vor putea circula gratuit cu trenul sau transportul public doar 5 zile de la intrarea în România
Articolul următor