Au fost dezvăluite cauzele decesului Tinei Turner

Tina Turner, în vârstă de 83 de ani, care suferea de multiple probleme de sănătate, a murit de „cauze naturale”, potrivit unui nou raport, preluat de news.ro.

După cum relatează Daily Mail, cântăreaţa a murit de„cauze naturale” în locuinţa ei din Elveţia.

„Regina rock & roll-ului”, însă, a suferit de multe probleme de sănătate. Comunicatul de presă care anunţă moartea ei a indicat, de asemenea, că ea a murit „în linişte la casa ei din Küsnacht, în Elveţia, în urma unei îndelungate maladii”.

În 2013, la trei săptămâni după căsătoria cu elveţianul Erwin Bach, Tina Turner a suferit un accident vascular cerebral. În urma acestui atac artista nu a mai putut merge şi i-au trebuit câteva luni până să reuşească să se deplaseze normal.

La trei ani după accidentul vascular cerebral, Tina Turner a fost, de asemenea, diagnosticată cu cancer intestinal, în 2016. A trebuit să facă un transplant de rinichi în aprilie 2017 după ce soţul ei Erwin Bach i-a donat un rinichi.

Pe 9 martie, cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului, cântăreaţa a mai mărturisit pe reţelele de socializare că s-a pus „în mare pericol” neacordând suficientă atenţie problemelor sale de sănătate.

„Nu mi-am dat seama că hipertensiunea mea ar fi trebuit să fie tratată cu medicamente convenţionale”, a spus ea. Şi a adăugat: „M-am pus în mare pericol refuzând să văd realitatea: aveam nevoie de tratament medicamentos zilnic pentru viaţă. Prea mult timp am crezut că corpul meu este un bastion de neatins şi indestructibil”.

Una dintre cele mai populare staruri pop din toate timpurile, Tina Turner a renunţat la concerte în 2009, însă a avut câteva apariţii publice, inclusiv la premiera de pe Broadway a spectacolului despre viaţa ei.

Anna Mae Bullock s-a născut pe 26 noiembrie 1939, în Nutbush, statul Tennessee. Şi-a luat ca nume de scenă Tina Turner. Ea deţine recordul Guinness ca artist solo cu cele mai multe bilete de concert vândute vreodată. Şi-a început cariera în anii 1960, devenind cunoscută ca parte a duo-ului Ike & Tina. A debutat solo în 1977.

A colaborat cu nume precum The Rolling Stones, David Bowie, Rod Stewart şi Cher, iar discografia sa cuprinde nouă albume de studio, care au fost vândute în peste 100 de milioane de copii în întreaga lume. Între cele mai cunoscute single-uri ale sale se numără „Nutbush City Limits”, prima pe care a scris-o, „River Deep – Mountain High”, „Private Dancer”, „What You Get Is What You See”, „Steamy Windows”, „The Best”, „I Don’t Wanna Lose You” şi „Golden Eye”.

A fost recompensată cu 8 premii Grammy din 25 de nominalizări, iar în 1991 a fost inclusă în Rock and Roll Hall Of Fame. Piesa „River Deep – Mountain High” a fost inclusă în Grammy Hall of Fame, în 1999. Viaţa Tinei Turner a fost ecranizată în 1993, sub numele „What’s Love Got to Do With It”, rolul artistei fiind interpretat de Angela Bassett.

În 2021, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame pentru a doua oară.

Activități pentru întreaga familie, dumimică, 1 decembrie, la inaugurarea Târgului de Crăciun în Capitală

Locul și data desfășurării: Pe 1 decembrie 2024, ora 17:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi inaugurat Târgul de Crăciun și Sărbătorile de Iarnă 2025, cu o serie de activități pentru întreaga familie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Descrierea evenimentului:  Aprinderea luminițelor Pomului de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale va fi un eveniment cultural special, care ne va transpune într-o adevărată poveste de iarnă, susținut de artiști îndrăgiți:

  • Orchestra Moș Crăciunilor
  • Capela Corală Academică „Doina”
  • Ansamblul de violoniști „Divertisment”
  • Corala „Vocile Primăverii”
  • Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol Lapicus.

La sărbătoare vor fi prezente și colective artistice de copii şi dansatori.

Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada: 1 decembrie 2024 – 15 ianuarie 2025 și va include numeroase standuri cu produse și mărfuri tradiționale, cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele.

Pentru vizitatori este prevăzut un program divers, care include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un loc special amenajat pentru întâlniri cu Moș Crăciun.

Printre atracțiile principale ale Târgului mai menționăm: patinoarul, caruselele, zone de fotografii și altele.

Invităm toți locuitorii și oaspeții capitalei să se bucure de spiritul Crăciunului alături de familie și de prieteni.

Weekend cu evenimente de excepție! Interpreta din Ucraina, Tina Karol, cântă la Chișinău în această seară

Planifică-ți un weekend de excepție între 29 noiembrie și 1 decembrie, cu o selecție variată de evenimente care îți vor oferi momente memorabile. Muzică live, spectacole de teatru, evenimente caritabile și activități pentru cei mici – toate te așteaptă pentru un sfârșit de săptămână plin de emoție!

 Tina Karol – Concert de excepție

O seară spectaculoasă alături de una dintre cele mai apreciate artiste din Ucraina, Tina Karol, care își încântă fanii cu o voce inconfundabilă și interpretări pline de emoție.

  • Când: 29 noiembrie 2024, ora 19:00
  • Unde: Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu 
  • Link bilete: Cumpără aici

Darul de Aur – Ediția de Muzică Ușoară

Un spectacol plin de magie și talent muzical, adus de participanți talentați și personalități din industria muzicală.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 18:00
  • Unde: Palatul Național „Nicolae Sulac”
  • Link bilete: Cumpără aici

Geta Burlacu & VoxMen – Concert Acapella

O seară magică alături de Geta Burlacu și grupul VoxMen, care vor interpreta muzică folclorică și colinde de iarnă într-o nouă stilistică muzical-vocală.

  • Când: 29 noiembrie 2024, ora 19:00
  • Unde: Sala cu Orgă
  • Link bilete: Cumpără aici

Secret Show Cabaret – Love Inferno

Un spectacol de cabaret surprinzător, cu o atmosferă seducătoare și momente de neuitat.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 21:00
  • Unde: IP CCA “Ginta Latină” – Teatrul Fără Nume
  • Link bilete: Cumpără aici

Circ Mondial

O experiență fascinantă pentru întreaga familie, cu acrobații uimitoare, numere captivante și multe surprize.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 12:00
  • Unde: Palatul de Cultură al Feroviarilor
  • Link bilete: Cumpără aici

Academia de Balet „Attitude” – Lacul Lebedelor

O interpretare spectaculoasă a baletului clasic „Lacul Lebedelor”, prezentată de tinerii talentați ai Academiei de Balet „Attitude”.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 12:00
  • Unde: Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
  • Link bilete: Cumpără aici

Eveniment de Caritate – Alergăm, Ajutăm

Un eveniment caritabil dedicat sprijinirii celor aflați în nevoie, combinând sportul cu solidaritatea.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 10:00
  • Unde: Parcul Valea Morilor
  • Link bilete: Cumpără aici

Povestea lui Moș Crăciun – Spectacol Tematic Interactiv

Un spectacol magic pentru cei mici, care aduce povestea lui Moș Crăciun în fața lor, cu jocuri interactive și momente de veselie.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 11:00
  • Unde: “Planeta Clounella” – Teatrul Independent pentru Copii și Tineret
  • Link bilete: Cumpără aici

Gaițele – Piesă de teatru

O comedie clasică despre viața de familie, cu un umor savuros și interpretări remarcabile.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 17:30
  • Unde: Teatrul Național „Eugène Ionesco”
  • Link bilete: Cumpără aici

Planifică-ți weekendul și bucură-te de aceste evenimente de excepție! Indiferent dacă alegi muzică, teatru, spectacole pentru copii sau activități caritabile, ai garantat momente speciale. Nu uita, toate biletele pot fi achiziționate direct de pe platforma iTicket sau din aplicație: Android | iOS. Fă-ți planuri și bucură-te de momente memorabile alături de cei dragi!

Ceață densă în unele regiuni ale țării, iar pe drumuri se circulă cu dificultate

La această oră, pe teritoriul țării se circulă în condiții de ploaie, iar pe anumite trasee persistă ceața densă, ceea ce îngreunează circulația, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

”Atenție, șoferi! Pe carosabil umed, orice manevră neasigurată poate deveni periculoasă.
Conectați luminile anticeață;
Evitați accelerarea sau frânarea bruscă în timpul șofatului;
În cazul unui accident rutier sau a unei defecțiuni tehnice, utilizați triunghiul de presemnalizare, amplasat la o distanță vizibilă pentru ceilalți participanți la trafic;
Respectați regimul de viteză și păstrați o distanță de siguranță față de vehiculele din față.

Pietoni, Asigurați-vă că ați fost observați de șoferi înainte de a traversa strada.

Manifestați atenție și prudență maximă!”, anunță Poliția.

O moldoveancă se plânge că nu va face copii niciodată! A fost operată în Italia, iar medicul din greșeală i-a înlăturat ambele ovare
Articolul anterior
Un bărbat, paralizat de 10 ani, merge din nou folosind un dispozitiv care îi reconectează creierul cu muşchii
Articolul următor