Autocare cu moldoveni, blocate în Ucraina de ieri, după-amiază

Două autocare moldovenești au rămas blocate în Ucraina din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Două autocare moldovenești, blocate în Ucraina: Ni se termină apa

Potrivit tsv.md și stiri.md, autobuzele stau de o zi pe drumul dintre Kuciurgan și Odesa.

Potrivit călătorilor, drumul este periculos, iar oamenilor li se termină resursele de apă. Mai mult, drumarii nu intervin pentru a curăța traseul.

În apropierea satului Vasilievka, aproximativ 20 de mașini sunt blocate pe autostradă, printre care mai multe automobile cu numere transnistrene, dar și două autocare care aparțin unei companii moldovenești.

Unul dintre autobuze este de pe ruta Sankt Petersburg-Moscova-Kamenka. Acesta a pornit la drum marți, la ora 17:00, a ajuns la Odesa și a rămas blocat lângă satul Vasilievka. 

„Apa ni se termină, nu știu pentru cât timp ne va ajunge motorina, deoarece șoferul nu oprește motorul. Autobuzul e mare. Vă rugăm să sunați pe cineva, puteți face ceva, sunați președintele până la urmă. Cât timp putem sta aici. Avem 24 de ore deja!”, a menționat un pasager.

„Vă rog, rezolvați! Sunt pasageri care au probleme de sănătate și nu pot rezista. Faceți ceva, sunați-l pe Zelenski, nu știu”, a spus un alt pasager.

Potrivit oamenilor, s-a promis că vehiculele pentru curățarea drumului vor interveni urgent, însă nimic nu s-a făcut.

La ora 13:00, un detașament din cadrul Ministerului Situațiilor de Urgență al Ucrainei a plecat spre autobuzele blocate și le-a adus oamenilor apă potabilă. 

Eforturi în Kenya pentru a opri un virus de 10 ori mai letal decât Covid-19
Articolul anterior
Câte cazuri de Covid-19 au fost înregistrate astăzi, 28 ianuarie
Articolul următor
Alte articole interesante