Automobile de lux de circa 2.000.000 lei, cu scopul de a fi vândute la piese, aduse în țară prin contrabandă. O întreagă schemă, investigată

Polițiștii de frontieră, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță finalizarea investigațiilor în dosarul mașinilor introduse în Moldova prin contrabandă, pentru punerea în vânzare a pieselor, în valoare de circa 2.000.000 lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției de Frontieră.

Acestea sunt șapte la număr (de diferite modele – Porsche, Mercedes, BMW, Audi) și au fost introduse ilegal din statele Uniunii Europene, dar și din Marea Britanie. Dintre acestea, patru mașini sunt furate din Marea Britanie, iar trei au fost introduse în Moldova fără ca să figureze în registrul traversărilor frontierei (aspect care și el face obiectul investigațiilor). De asemenea, au fost stabilite și alte mijloace de transport introduse ilegal, prin aceeași metodă, iar oamenii legii urmează să stabilească locul aflării lor.

Reamintim, în același dosar, la începutul lunii mai 2024 au avut loc percheziții în cinci localități, de unde au fost ridicate atât mașini funcționale, cât și spre dezasamblare și piese spre vânzare în valoare de circa 6.000.000 lei. De asemenea, la jumătatea lunii mai autoritățile anunțau anunță încă o captură de mașini dezasamblate și piese de contrabandă, de circa 14.000.000 lei.

Acum, urmare a acestor percheziții, au fost depistate toate cele șapte automobile de contrabandă, iar Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) urmează să trimită dosarul în judecată. În dosar sunt patru învinuiți, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, inclusiv organizatorul grupului infracțional (motivat de perspectiva unui câștig rapid, deși infracțional), care între timp beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Menționăm, în privința unuia din ei Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, un dosar penal anunțat public în iulie 2023 – contrabandă cu trei automobile furate din statele UE și importate din Lituania în Moldova, în valoare de peste 1.000.000 lei.

Valul de caniculă din ultima săptămână, explicat de specialiști

Ieri, la Fălești, s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură de până acum, atingând 39,9 grade. Aceasta creștere este cauzată de o masă de aer cald din nordul Africii care influențează teritoriul nostru. Cu toate acestea, recordul de temperatură nu a fost depășit. Cea mai mare valoare, de 42,4 grade, a fost înregistrată în anul 2012, a precizat în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova, șefa Centrului de Prognoze și Avertizări din cadrul Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Tatiana Dabija.

„Temperaturi de 40 nu avem. Temperatura corectă se măsoară la umbră”, a precizat ea.

Valul de caniculă din ultima săptămână nu este ieșit din comun pentru vara anului 2024. Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze este faptul că acești ani calzi devin tot mai frecvenți, a afirmat expertul de mediu, Tudor Castaveț, la aceeași emisiune.

„Nu avem bătute nici un fel de recorduri termice în acest an. Au mai fost în ultimele două decenii ani foarte calzi – 2007, 2012, 2014.

Schimbările climatice, despre care vorbesc oamenii de știință și societatea, sunt un fapt incontestabil. Ultimul raport al grupului de lucru pentru schimbările climatice arată clar că aceste modificări ale climei globale sunt consecința acțiunilor noastre, nu o stare naturală a mediului terestru, chiar dacă schimbări ale planetei au avut loc întotdeauna din cauze naturale, a mai spus expertul.

„Calitatea vieții noastre va fi influențată la modul practic, în primul rând, prin efectele pe care le au aceste schimbări climatice. Încălzirea globală este consecința acelui efect de seră determinat de emisiile de gaze cu efect de seră în cantități mari în atmosferă. Încălzirea globală duce la schimbări globale si regionale pe toate compartimentele. Pe noi ne va afecta compartimentul legat de apă, în mod special. Secetele și inundațiile”, a continuat Tudor Castaveț.

Potrivit expertului de mediu, ploile vor fi mai rare, sub formă de averse, și nu vor contribui la suplinirea lipsei de apă. Acestea, însă, vor crea probleme suplimentare, cum ar fi eroziunea solurilor, un fenomen ce rezultă din schimbările climatice.

Agricultura este dependentă direct de condițiile climaterice, însă tehnologiile moderne și o atitudine responsabilă ar putea diminua din impact, a menționat secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban

„Nu este o problemă mare în secolul XXI, atunci când vorbim despre o genetică performantă, tehnologii moderne de cultivare, o atitudine care trebuie să o aibă fiecare dintre noi. Nu trebuie să așteptăm că va veni cineva, acest stat sau nu știu cine, să ne facă ceva iar noi să distrugem în continuare (…). Noi trebuie să împădurim această țară, noi avem multe terenuri care sunt degradate. Noi am avut multe fâșii forestiere care au fost tăiate. Noi avem programe care nemijlocit finanțează plantarea acestor fâșii forestiere, doar că nu avem doritori. Nivelul de finanțare este la 80 de procente”, a specificat Vasile Șarban.

Amintim că în Republica Moldova este în vigoare un cod galben de vreme caniculară și pericol de incendiu. Din cauza temperaturilor ridicate și a lipsei precipitaților, în ultimele 24 de ore, echipele de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în 34 de situații de urgență pentru a stinge incendii de vegetație uscată și terenuri forestiere, afectând peste 120 de hectare de teren. Incendiile s-au răspândit în mai multe raioane, inclusiv Cahul, Cimișlia, Nisporeni, Călărași, Soroca, Florești și Ștefan Vodă, cele mai mari pagube fiind înregistrate în raioanele Cahul și Florești.

Maia Sandu a înmânat drapelul lotului național pentru participarea la Jocurile Olimpice

Președinta Maia Sandu a înmânat astăzi drapelul de stat Lotului Olimpic Național pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Oficialul a urat succes echipei olimpice naționale formată din 26 de sportivi, care vor concura la 10 probe, informează MOLDPRES.

Ceremonia oficială a avut loc la Președinție. Drapelul țării la Jocurile Olimpice de la Paris va fi purtat de arcașii Dan Olaru și Alexandra Mîrca.Șefa statului a îndemnat sportivii să poarte drapelul cu demnitate. Aceasta a subliniat că autoritățile vor depune eforturi în continuare pentru ca sportivii să beneficieze de condiții mai bune de antrenament.„Sunteți cei mai buni și vreau să auziți acest lucru aici la Președinție și vorbesc în numele întregii națiuni. La Jocurile Olimpice ajung să participe doar cei mai buni sportivi. Pentru fiecare dintre dumneavoastră acest capitol înseamnă o realizare, iar pentru noi o mândrie națională. După mii de ore de muncă istovitoare și sacrificii, participarea la Jocurile Olimpice este o răsplată pe potrivă. Este visul oricărui sportiv de performanță să obțină o medalie la această competiție. Vă vom urmări și vom fi alături. Știu că veți lupta cu toată inima, să concurați corect, să arătați spiritul moldovenesc. În ultimii ani, statul a încercat să facă mai mult pentru sportul de performanță, creșterea burselor și condiții bune de antrenament. Mai avem multe de făcut, dar ne asumăm acest angajament. Mulțumim antrenorilor care muncesc la fel de mult ca dumneavoastră și știu cum să crească campioni. Mulțumim familiilor dumneavoastră că vă susțin în eforturile voastre. Drapelul țării este un simbol al speranțelor concetățenilor, simbol al unității. Vă îndemn să purtați drapelul cu demnitate, să vă călăuzească disciplina, perseverența și spiritul de echipă. Vă dorim succes și vă așteptăm acasă cu drag și bucurie acasă”, a afirmat Maia Sandu.

La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a adresat un mesaj de felicitare sportivilor. „Participarea la Jocurile Olimpice este o dovadă a talentului, determinării și muncii depuse timp de mulți ani. Ne mândrim cu fiecare dintre voi și suntem conștienți de sacrificiile făcute pentru a ajunge aici. Vă dorim să cuceriți multe medalii, însă indiferent de rezultate sunteți eroi noștri. Guvernul susține sportivii moldoveni. Vom continua să învestim în sport. Mulțumim antrenorilor pentru efort și dedicația de a crește noi generații de sportivi. Suntem mândri că reprezentanți țara noastră. Vă dorim succes și o experiență memorabilă la Paris”, a spus Dan Perciun.Președintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv, Nicolae Juravschi, a remarcat că echipa este mobilizată pentru a participa în competiție la cel mai înalt nivel. „Vă îndemn să vă acordați tot suportul necesar în timpul Jocurilor Olimpice. Sperăm să ne bucurați cu rezultate frumoase. Participarea la competiție este un rezultat obținut prin greutăți, de asta sentimentul de mândrie este dublu”, a menționat Nicolae Juravschi

Arcașul Dan Olaru a specificat că este o onoare imensă să poarte drapelul țării. „Vom face tot posibilul ca Republica Moldova să fie reprezentată demn și să mergem cu capul sus spre Paris pentru a scrie o nouă istorie în sportul moldovenesc”, a spus Dan Olaru.Cea de-a 33-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară va avea loc la Paris, între 26 iulie și 11 august curent. În total, la eveniment vor evolua 10 500 de sportivi, la 32 de probe, pentru prima dată fiind atinsă paritatea exactă între sportivi și sportive.

Roberta Metsola a fost aleasă președintă a Parlamentului European

Eurodeputata malteză Roberta Metsola, membră a Partidului Popular European, a fost aleasă marți președintă a Parlamentului European pentru următorii doi ani și jumătate, transmite Agerpres.

Roberta Metsola, care a deținut deja această funcție de la decesul lui David Sassoli în ianuarie 2022, a fost aleasă cu 562 voturi pentru.Pentru președinția PE a mai candidat marți eurodeputata spaniolă Irene Montero, din grupul Stângii Europene, care a obținut 61 voturi.Au fost 699 de votanți dintre cei 720 de eurodeputați. Numărul voturilor nule a fost 76.

Din 1 iulie, 46 de tineri vor urma stagii plătite în cadrul Aparatului Președintelui, Secretariatului Parlamentului, Cancelariei de Stat, ministerelor și altor autorități publice
Articolul anterior
Absolvenții vor afla mâine rezultatele la BAC: Au fost constituite 18 comisii care vor examina contestațiile
Articolul următor