Aventura unui adolescent s-a încheiat trist după ce a ajuns cu maşina într-o râpă

Un tânăr de 16 ani a căzut cu mașina într-o râpă de 20 de metri. Minorul a rămas încarcerat.

Un adolescent în vârstă de 16 ani a căzut duminică dimineața cu mașina pe care o conducea într-o râpă de 20 de metri, în localitatea Fedeleșoiu, județul Vâlcea, scrie digi24.

Din primele date ale polițiștilor de la IPJ Vâlcea, se pare că tânărul de 16 ani se afla la volan, singur în mașină, și ar fi pierdut controlul mașinii și ar fi căzut aproximativ 20 de metri, într-o râpă.

Conform ISU Vâlcea, victima a rămas încarcerată.

Pompierii l-au extras pe tânăr și l-au predat unui echipaj al Ambulanței.

Victima a fost transportată la spital.

Pompierii militari au intervenit cu o ambulanță SMURD, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, potrivit Mediafax.

Zeci de copii au fost loviţi pe zebre de la începutul anului
Articolul anterior
Trei minori care şi-au ucis colegul vor înfunda puşcăria pentru 10 ani
Articolul următor