Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, s-a sesizat din oficiu referitor la cazul de violență asupra unui copil de un an și două luni, reflectat recent în mass-media, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
În acest context, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului reamintește că, în conformitate cu prevederile Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului, părinții sau reprezentanții legali poartă responsabilitatea principală pentru creșterea și dezvoltarea copilului, iar statul are obligația de a le oferi tot sprijinul necesar pentru a-și îndeplini acest rol.
De asemenea, articolul 19 din aceeași Convenție subliniază obligația statelor de a lua toate măsurile necesare pentru a proteja copiii împotriva violenței, abuzului sau neglijării, fie că acestea au loc în familie sau în alte medii.
Ombudsmanul Copilului face apel la autoritățile publice să depună toate eforturile necesare pentru a crea un mediu sigur și protector pentru toți copiii din Republica Moldova. În același timp, subliniază importanța sprijinirii părinților prin servicii specializate și a sensibilizării comunității cu privire la protecția copiilor împotriva oricărei forme de violență.