Noi detalii despre furtul de la Cantacuzino. Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti și dus la audieri. El a spus că s-a dus în curtea spitalului pentru a lua peturi pe care să le ducă la reciclat şi că nu știa ce este în saci, evz.ro.

”Bărbatul în cauză a fost depistat de poliţiştii Capitalei şi condus la audieri la sediul Secţiei 6 Poliţie. Faţă de acesta s-a pus în mişcare acţiunea penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, a transmis, miercuri seară, Poliţia Capitalei.
El a recunoscut că, vineri, în jurul orei 19.00, a intrat în incinta Spitalului Cantacuzino, sărind gardul, pentru a fura peturi pentru reciclare. Acesta a spus că a crezut că sunt peturi în saci.
Managerul Spitalul ”Cantacuzino”, Iulian Brezean, a spus, marţi, că fapta a avut loc vineri, înainte de ora 19.00, şi că spaţiul nu era încuiat, iar cu 20 de minute înainte ca bărbatul să fie surprins de camerele de supraveghere, în zonă a fost o îngrijitoare de pe Secţia Obstretică-Ginecologie.

Iulian Brezean a spus că un medic rezident al unităţii medicale a găsit un membru amputat pe Bulevardul Dacia. Brancardierul de serviciu s-a dus să recupereze piciorul amputat pierdut de bărbat pe stradă. ”Piesa recuperată a fost depozitată în lada frigorifică amplasată în spaţiul destinat deşeurilor infecţioase”, a declarat Iulian Brezean.
Ce spune managerul spitalului Cantacuzino
Managerul spitalului a spus că incidentul a fost anunţat luni la 112, iar poliţiştii au făcut verificări şi au vizionat imaginile stocate pe camerele de supraveghere. El a anunțat că a fost deschisă o anchetă internă, pe lângă anchetele Poliției şi Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti.
Spitalul Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino” a fost amendat de Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti (DSPMB) cu 4.400 de lei pentru nesecurizarea spaţiilor de stocare temporară a deşeurilor periculoase şi nesupravegherea personalului implicat în gestionarea acestor deşeuri.