Bărbatul din Chișinău, care și-a aruncat bebelușul de trei luni peste balcon, își va afla, în curând, pedeapsa

Bărbatul, cetățean libanez, care la începutul lunii iulie anul trecut și-ar fi aruncat propriul copil în vârstă de doar 3 luni de la etajul 4 al unui bloc de la Buiucani, și-ar putea afla curând sentința. Solicitați de TV8.md, reprezentanții Procuraturii Generale (PG) ne-au confirmat că cauza penală se află la etapa dezbaterilor judiciare. Următoarea ședință este preconizată pentru săptămâna viitoare, iar judecătorii ar putea chiar și să pronunțe o decizie pe acest caz, scrie tv8.md

Cauza penală a ajuns pe masa magistraților în luna septembrie 2022. Cauza a fost examinată în procedura generală, în condițiile în care inculpatul a pledat și pledează în continuare nevinovat. 

În cadrul anchetei, a fost efectuată și o expertiză psihiatrică, rezultatul căreia a arătat că libanezul în vârstă de 28 de ani, cu permis de ședere în Republica Moldova, a acționat în condiții de discernământ. 

„Conform concluziilor expertizei psihiatrice, învinuitul este declarat responsabil”, a punctat atunci PG.

Cetățeanul libanez este învinuit de omor săvârșit cu bună ştiinţă, cu deosebită cruzime și din motive sadice, asupra unui minor, membru de familie. Acesta riscă până la 20 de ani de închisoare sau chiar detenție pe viață. 

Amintim că tragedia s-a produs în seara de 4 iulie, într-un bloc de locuit din sectorul Buiucani. Bebelușul a murit pe loc, după ce ar fi fost aruncat de la fereastra unui apartament situat la etajul 4. În momentul în care a avut loc nenorocirea, mama bebelușului s-ar fi aflat la magazin, împreună cu copilul mai mare. 

După reținere, tatăl copilului mort spunea că din cauza stării de sănătate, nu își amintește ce s-a întâmplat în seara tragediei. Bărbatul suferă de diabet zaharat și este dependent de insulină. 

Șase copii, intoxicați cu medicamente. Mama le-a dat într-o zi pastilele prescrise pentru o lună întreagă

Șase copii au luat pastile pentru tuberculoză, fără a respecta prescripţia medicului şi au ajuns la spital intoxicaţie.

Copil de doi ani, în comă la spital, după ce a fost bătut de mamă și  concubin. Femeia a spus la 112 că băiatul are o criză epileptică | Digi24

”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, România, s-au sesizat din oficiu şi au dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat de presă, de marţi seară, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi.

Procurorii au explicat că minorii nu au respectat prescripţia medicului specialist. Primarul comunei a declarat la Digi24 că mama copiilor le-a dat într-o singură zi pastilele prescrise pentru o lună întreagă.

”La data de 27.06.2023, şase persoane vătămate, minori cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani, membri ai aceleiaşi familii, domiciliaţi în comuna Dragalina, jud. Călăraşi, au ingerat diverse cantităţi de pastile de Izoniadidă Atb 100mg, medicament ce le-a fost prescris de medicul specialist, iar în urma administrării medicamentelor, fără respectarea indicaţiilor din prescripţia medicală şi pe fondul nerespectării obligaţiei de supraveghere din partea părinţilor, persoanele vătămate au suferit o intoxicaţie medicamentoasă, fiindu-le pusă viaţa în primejdie”, se mai arată în comunicat.

Urmează ca procurorii să adune probe şi să tragă la răspundere persoanele vinovate în acest caz. Şase copii din judeţul Călăraşi sunt în stare gravă şi au fost transportaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, după ce au înghiţit medicamente, iar poliţiştii fac cercetări în acest caz. Copiii au luat un medicament pentru tuberculoză, care le-a fost prescris preventiv, dar sunt conştienţi.

Și-a recuperat inelul pierdut pe o plajă din SUA în urmă cu 51 de ani

O descoperire „miraculoasă” a unui adolescent din Point Pleasant Borough, o suburbie a orașului american New Jersey, l-a ajutat pe Jim Keelen, 70 de ani, să-și recupereze inelul de absolvire a liceului, pierdut în 1972, relatează portalul de știri Patch.

Și-a recuperat inelul pierdut pe o plajă din SUA în urmă cu 51 de ani

În acea vară, Jim Keelen tocmai absolvise liceul regional Watchung Hills (WHHRS) din Warren. A vrut să „ude” rezultatul alături de colegii de clasă, așa că au închiriat pentru petrecere un casă de vacanță, pe malul Atlanticului, la Point Pleasant Beach, transmite libertatea.ro

„Am făcut ceea ce fac copiii mici și mi-am pierdut inelul în acel weekend”, a mărturisit, autoironic, Keelen. „M-am gândit că, dacă s-a pierdut pe plajă, era muncă în zadar să încerc să-l caut”, a adăugat el. 

Anthony Dimaria-Sadorski a făcut însă o descoperire „miraculoasă”. A vrut să fotografieze apusul, în spatele casei sale de pe Cohocton Avenue.

„Dintr-odată, am zărit o piatră strălucind în lumina difuză a soarelui”, a explicat Dimaria, care, apoi, a găsit inelul. 

Văzând data de pe bijuterie, 1972 și numele liceului încrustat, adolescentul a încercat să-i găsească proprietarul. A făcut o postare pe Facebook, pe 8 iunie. În câteva minute, aceasta a fost distribuită de 30 de ori, inclusiv în grupul de absolvenți WHRHS.

Unul dintre membrii grupului l-a etichetat pe Keelen.

„O, Doamne, nu mi-a venit să cred”

„O, Doamne, nu mi-a venit să cred că a fost găsit. Părea, mai degrabă, o nebunie, dar s-a întâmplat un adevărat miracol”, a spus bărbatul.

Dimaria-Sadorski și Keelen au luat legătura, iar inelul a fost expediat și primit de proprietar pe 12 iunie.

Avea patină și era puțin îndoit, așa că Jim l-a adus la un bijutier, „pentru a șlefui piatra și a o redimensiona”.

„Îl port din nou, cu mare plăcere, l-am pierdut la doar câteva luni după ce îl primisem”.

Victoria, eleva unui liceu din țara noastră, care a obținut 10 pe linie la examenele de Bacalaureat: ,,Eu vin din sat”

„Eu sunt Victoria Bezerău, am absolvit clasa a 12 C din Liceul Republican „Ion Creangă” din Bălți. Eu vin din satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei, nu departe de aici. Am fost un copil foarte ștrengar, m-am cumințit cu timpul, probabil de asta am devenit mai serioasă.”

Este una dintre cei 30 de absolvenți din toată țara, care au obținut 10 pe linie la examenele de bacalaureat, transmite tvn.md.

Tânăra a demonstrat, prin rezultatele pe care le-a obținut că munca depusă este întotdeauna răsplătită.

Victoria Bezerău, absolventă: „Primul lucru pe care eu pot să-l spun despre mine, care a fost și o idee de perseverență, a fost faptul că eu m-am învățat singură pe mine să spun litera ”r”, eu nu puteam spune și asta a fost…mă mândresc cu mine de atunci.”

Victoria a fost scutită de la două examene.

Victoria Bezerău, absolventă: „Deși noi am venit mulți din sat la liceu, eu am ajuns să fiu singură și eram practic izolată, treptat am ajuns să dezvoltăm un colectiv foarte unit, foarte puternic. Ultima sută de  metri pentru mine a fost mai puțin stresantă poate, din motiv că eu am fost eliberată cu 10 din oficiu la două examene de BAC, la limba engleză, pentru că am susținut testul Cambridge și la limba și literatura română, pentru că am ocupat locul doi la olimpiada republicană. Anume datorită faptului că am fost scutită, am avut ocazia aceste două săptămâni înainte de istorie și geografie, să mă axez pe aceste două discipline.”

Chiar dacă a absolvit profilul umanist, Victoria se vede în viitor medic. Iar pentru asta va continua să se dedice studiilor.

Victoria Bezerău, absolventă: „Un gând comun pentru ambele a  fost că torul era greșit, tot ce era pe foaie era greșit. Cu toate acestea, poate cumva eu simțeam că este bine, chiar de n-ar fi fost 10, eu simțeam că este bine acolo. Pentru mine a fost ușor, pentru că eu alegeam să ascult profesorii la lecție și când mă duceam acasă eu practic nu simțeam nevoia să deschid manualul, pentru că eu știam ce este acolo, pentru că eu am auzit. Ajută și să revizuiești totul, dar asta nu trebuie să se întâmple în ultimele două săptămâni.  Pentru viitor intenționez să aplic la medicină, atât la Chișinău, cât și în România deja vedem după rezultate”. Reportajul video poate fi urmărit aici.

Rata de promovare a examenului național de bacalaureat în rândul absolvenților din licee este de 87,77%, comparativ cu 84,34% în sesiunea 2022.

Dintre cei 3 998 de candidați admiși din colegii și centre de excelență,  45,37% au promovat examenul, ceea ce este cu 2,8 la sută mai mult decât anul trecut.

În total, au promovat examenul național de bacalaureat în sesiunea de bază, 12 568 de candidați, ceea ce constituie 68,31% din numărul total de candidați admiși în sesiune, cu 3,25% mai mult decât în sesiunea anterioară. comparativ cu 65,06% la aceeași etapă în sesiunea 2022.

O mamă, ucisă în bătaie de propriul fiu, la Fălești. Femeia a murit în drum spre spital
Articolul anterior
Filmul tragediei din India. Cum s-au lovit cele două trenuri de pasageri: ”Erau cadavre complet zdrobite peste tot”
Articolul următor