Bazinul Dinamo se transformă într-un centru modern de natație. Iată cum va arăta!

Sute de copii şi adulţi pasionaţi de înot se vor putea antrena în condiţii mai bune la Clubul sportiv „Dinamo” al Ministerului Afacerilor Interne. Instituţia se află în proces de renovare capitală, lucrările de reconstrucţie fiind finalizate în proporţie de 60 la sută.

separator
Modernizarea se face în cadrul unui proiect implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), finanțat de Ministerul Afacerilor Interne. Costul proiectului se cifrează la 1,44 mil. dolari americani.În afară de cele două bazine de înot (unul pentru copii şi altul pentru adulţi) sunt reconstruite toate spaţiile de pe teritoriul viitorului centru de nataţie. Centrul va fi accesibil pentru toţi iubitorii de înot.

În premieră pentru ţara noastră, aici vor putea practica înotul şi persoanele cu dizabilităţi. Acest lucru va fi posibil datorită infrastucturii care va fi adaptată pentru toți beneficiarii. Astfel, pentru persoanele cu deficienţe de văz sunt proiectate cărări tactile, inscripţii care să poată fi vizibile datorită contrastului de culori etc. Vor fi accesibile rampe de acces, vestiare și grupuri sanitare adaptate.  

Un tânăr din Orhei se zbate între viață și moarte, după ce a fost bătut cu cruzime
Articolul anterior
Femeile accidentate mortal la Drochia erau mama și fiica acesteia în scaun cu rotile
Articolul următor
Alte articole interesante