Bebelușul, care în februarie curent a fost abandonat de mamă într-un cămin din sectorul Buiucani al Capitalei, are o familie nouă. Copilul a fost luat sub tutela bunicilor care au grijă şi de cei doi fraţi mai mari ai băiatului.
În toată această perioadă, chiar dacă mama lui a avut mai multe șanse de a-și creşte copilul, femeia a refuzat acest lucru.
Copilul şi-a văzut bunicii marţi, care au venit împreună cu ceilalţi doi fraţi mai mari să-l ia la noua casă. În perioada cât s-a aflat la centrul de plasament, copilul şi bunicii au beneficiat de asistență din partea Organizaţiei „Copil, Comunitate, Familie”.
„Au fost emoții frumoase și puternice, în special, din partea bunicilor și a copiilor mai mari. Copilul mic nu înțelegea la moment ce se întâmplă”, a spus directorul organizației ”Copil Comunitate Familie”, Liliana Rotaru.
Bunicii au aşteptat ca autorităţile să le ofere tutela asupra copilului. Procesul a fost unul îndelungat pentru că mama băiatului a dispărut de mai multe ori.
„S-a mișcat destul de greu în sistemul de instanțe. Au fost oferite mai multe posibilități mamei de a lua copilul. Din păcate, nu a reuși, nu a putut. Noi regretăm foarte mult că acest copil a stat un an și cinci luni în instituție, separat de cei dragi”, a declarat Liliana Rotaru.
Chiar dacă acum copilul are o familie, specialiştii organizaţiei spun că vor continua să-i ofere asistenţă psihologică sau juridică.
Bebeluşul de aproape o lună a fost găsit într-un cărucior, în holul unui cămin de tip familial din sectorul Buiucani. Micuţul nu avea semne de violenţă pe corp. În acest caz a fost deschis un dosar penal, iar poliţiştii spuneau că părinţii copilului riscă până la 4 ani de puşcărie pentru că i-au pus viaţa în pericol. Deocamdată, nu se cunoaște ce s-a întâmplat cu acest dosar.