Belarus: un pictor de 31 de ani a murit după ce a fost arestat la Minsk

Un artist belarus, Roman Bondarenko, un pictor în vârstă de 31 de ani, a murit la Minsk după ce a fost arestat de poliţie în curtea unui imobil devenită un loc emblematic al opoziţiei faţă de preşedintele Aleksandr Lukaşenko.

separator

Despre aceasta au anunţat vineri autorităţile, iar mii de oameni au ieşit în stradă la Minsk şi în alte oraşe pentru a denunţa violenţele poliţiei, transmite adevarul.ro.

Roman Bondarenko a fost arestat miercuri, în urma unei altercaţii între locuitori şi persoane care dădeau jos panglici roşii şi albe – culorile opoziţiei – legate în această curte de imobil.

Comitetul de anchetă belarus a anunţat într-un comunicat că, la momentul arestării sale, tânărul prezenta ”răni corporale”.

El a fost condus la un comisariat, iar după ce i s-a agravat situaţia, la un spital, care a confirmat, potrivit autorităţilor, ”o intoxicaţie cu alcool”.

Roman Bondarenko a murit joi. Ministerul belarus de Interne a respins orice responsabilitate în moartea tânărului şi subliniază că aceasta a avut loc în urma unei încăierări între civili.

Medici, intervievaţi sub protecţia anonimatului de către site-ul independent de ştiri tut.by, au respins această concluzie, vineri.

Ei susţin că victima nu avea urme de aclcool în sânge. Adus la spital în comă, tânărul prezenta grave leziuni cerebrale şi hematoame, potrivit medicilor, semne ale unei posibilă bătăi.

Anunţarea decesului, joi seara, în presa independentă, a provocat o puternică emoţie în Belarus, o ţară zguduită de trei luni de o contestare istorică a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko.

Zeci de flori şi de lumânări au fost depuse în curtea imobilului în care a avut loc incidentul, iar cea mai mare parte a conturilor opoziţiei pe mesageria Telegram, foarte folosită de către protestatari, şi-au schimbat fotografiile de profil în negru, în semn de doliu.

Svetlana Tihanovskaia, reprezentanta opoziţiei, a denunţat moartea unui ”om nevinovat” şi a îndemnat la formarea unor lanţuri umane şi la respectarea unui moment de reculegere, vineri la prânz, în fiecare curte de imobil din ţară.

”S-o facem pentru un bărbat care a fost ucis pentru că voia să trăiască într-o ţară liberă”, a îndemnat într-un comunicat Tihanovskaia, aflată în exil în Lituania.

De la începutul contestării, cel puţin patru persoane au murit, în mod oficial, la proteste sau după ce au fost arestate. Alte morţi suspecte prefigurează însă un bilanţ mai mare.

Mii de manifestanţi au fost arestaţi la marşuri uriaşe de protest, iar zeci dintre ei au fost torturaţi în timpul detenţiei.

Vladimir Putin include în lege noțiunea de „genocid împotriva poporului sovietic”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat legea care prevede conceptul de „genocid împotriva poporului sovietic”, comis în al Doilea Război Mondial, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Kremlinului se arată că legea federală va reglementa păstrarea memoriei, securitatea și întreținerea mormintelor victimelor acelui genocid. Totodată, aceasta stabilește un mecanism de căutare a locurilor de înhumare și a mormintelor comune, pentru a aduce omagiu  victimelor.

Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

Conform statisticii, peste 26 de milioane de cetățeni ai fostei URSS, dintre care opt milioane de soldați, au decedat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cinci noi poduri vor lega România și Moldova. Primul va fi „Podul de Flori” de la Ungheni

Încep lucrările la primul pod peste Prut construit după Revoluție, iar alte patru sunt în faza de proiectare, afirmă Sorin Grindeanu, ministru al transporturilor și infrastructurii din România . Pe 26 aprilie, la Ungheni, va fi lansată oficial construcția Podului de Flori, un nou punct de legătură rutieră între Republica Moldova și România, transmite IPN.

Evenimentul este unul simbolic și marchează începutul unui proiect de infrastructură așteptat de zeci de ani. Podul de la Ungheni va fi primul dintre cele cinci noi poduri planificate între cele două maluri ale Prutului. Autoritățile din ambele țări subliniază atât importanța practică, cât și valoarea istorică și simbolică a acestei construcții.

Ministrul transporturilor și infrastructurii din România, Sorin Grindeanu, a declarat că începerea lucrărilor reprezintă un moment important. Proiectul presupune construirea a două poduri rutiere, câte unul pentru fiecare sens de mers, cu termen de finalizare estimat pentru a doua jumătate a anului 2026. Aceste poduri vor continua traseul autostrăzii A8, care va lega Chișinăul de Iași și mai departe de Pașcani și Târgu Mureș, facilitând astfel conexiunea cu rețeaua rutieră europeană.

„Dar mai vreau să anunţ un lucru, avem încă patru poduri la stadiul de proiectare. Anul viitor se va termina proiectarea şi, odată cu ele, vom avea cinci noi poduri peste Prut, ceea ce e un lucru bun”, a adăugat oficialul român.

Sorin Grindeanu afirmă că finalizarea acestora va consolida conectivitatea transfrontalieră și va stimula dezvoltarea regională.

Vicepremierul Republicii Moldova, Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, a subliniat că podurile devin simboluri ale apropierii dintre Moldova și Europa și contribuie la siguranța rutieră, mobilitatea populației și dezvoltarea economică.

O companie de publicitate cere Primăriei Capitalei un prejudiciu de 66 milioane de euro

Operatorul de publicitate EpaMedia solicită un prejudiciu de peste 66 de milioane de euro de la Primăria Chișinău. Despre aceasta scrie consilierul municipal al Partidului Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, Victor Chironda, pe pagina sa de Facebook. Consilierul solicită edilului Ion Ceban și viceprimarului Ilie Ceban convocarea urgentă a Consiliului municipal Chișinău, ca să prezinte informații la acest subiect, transmite IPN.

Victor Chironda susține că a primit o notificare de arbitraj de la compania de publicitate EpaMedia și o notă informativă emisă de Direcția Asistență juridică a primăriei. Motivul invocat în act este că Primăria nu și-a îndeplinit obligațiile conform unui contract de parteneriat public-privat, încheiat în 2017 între municipalitate și operatorul de publicitare, care solicită, în consecință, achitarea unui prejudiciu de peste 66 de milioane de lei.

Contractul prevedea construcția a 300 de stații de așteptare a transportului public, cheltuielile fiind pe seama companiei de publicitate. La rândul său, primăria era obligată să pună la dispoziția investitorului locații pentru 1850 de panouri de reclamă.

Potrivit lui Victor Chironda, deși demersurile companiei către primărie au început în noiembrie 2024, despre această solicitare de arbitraj, consilierilor municipali li se comunică abia la 22 aprilie, când e data limită de desemnare a unui arbitru din partea autorității publice.

O bibliotecă din Chișinău a lansat un proiect de lectură pentru copii
Articolul anterior
Experți belgieni: Atingerea imunității de grup, imposibilă în lipsa unui vaccin bun
Articolul următor