BMW răsturnat în șanț la Drochia. 1 mort și 2 răniți

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a murit, noaptea trecută, în urma unui accident, la Drochia.

Totul a avut loc în jurul orei 01:20, la intrarea în satul Mândâc.

La fața locului, polițiștii au stabilit că tânărul, care se afla la volanul unui BMW, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul volanului, a derapat de pe șosea și s-a răsturnat într-un șanț de scurgere a apei.

Din cauza traumelor primite, șoferul a murit în secția de reanimare, iar ceilalți doi pasageri, de 18 și, respectiv, 20 de ani, au fost transportați la spital.

Pe acest caz a fost pornit un proces penal, în cadrul căruia organul de urmărire penală urmează să stabilească toate circumstanțele.

Un copil de 13 ani, din SUA, a murit la două zile după vaccinarea cu serul Pfizer
Articolul anterior
O tânără din Capitală, cerută în căsătorie de iubitul ei, călare pe un cal alb
Articolul următor
Alte articole interesante