Bunicul de 84 de ani care a primit 4 de ,,DA” la ,,Românii au talent”, înainte de a-şi prezenta numărul

La 84 de ani, Dinu Blănaru a reuşit să impresioneze juriul shouw-ului de talente şi prin interpretarea la muzicuţă, dar mai ales prin jovialitatea molipsitoare, pe care puţini vârstnici o au.

Dinu a lucrat în domeniul agriculturii și a fost cadru didactic, maistru mecanic și instructor auto în cadrul Liceulului Zoo-Veterinar din Murgeni, județul Vaslui. Este căsătorit de la 26 de ani și are 3 fete: una de 52 ani, una de 42 ani și una de 29 ani.

Fiica cea mare este profesoară de română la o școală specială de nevăzători, cea mijlocie este medic în Germania. Fiica cea mică lucrează ca barmaniță la Cluj. Soția lui este mult mai tânără, Dinu dezvăluind că i-a fost elevă. Are 59 de ani și lucrează la Compania de Apă Canal din Arad.

Dinu s-a născut în județul Bacău, iar la 7 ani a plecat cu familia în Murgeni. Acolo, la Căminul cultural, s-a înscris în formația artistică “Busuiocul” în echipa de dansuri. Așa a început să cânte și la muzicuță. Instrumentul l-a ajutat să țină acompaniementul soliștilor. Nu a câștigat niciodată bani din muzicuță, cântă doar din pură pasiune. Are peste o mie de piese în repertoriu. Dacă e nervos, muzicuța îl liniștește, potrivit romaniiautalent.protv.ro

Dinu a primit patru de DA și toată aprecierea din partea juraților, care au rămas profund impresionaţi de vivacitatea concurentului.

Mihai Bobonete: “E genul ăla de moment la care rămâi cu zâmbetul pe buze toată seara!”

Amenința trecătorii cu un cuțit. Un bărbat, reținut de polițiști, pe o stradă din Capitală

Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de oamenii legii după ce amenința oamenii cu un cuțit pe strada Tighina din Capitală.

Reținut, după ce amenința cetățenii cu un cuțit

Cazul a avut loc pe strada Tighina din capitală. Polițiștii au fost anunțați precum că un bărbat amenință cu un cuțit trecătorii.

Imediat, polițiștii Secției asigurare ordine publică s-au deplasat la fața locului și au dezarmat suspectul. Bărbatul de 41 de ani a fost condus la Inspectoratul de Poliție Centru pentru documentare.

Inspectoratul General al Poliției solicită cetățenilor, în cazul în care observă acțiuni ilegale să solicite intervenția poliției la numărul de urgență 112.

Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marko Șevcenko, retras din funcție. Zelenski a semnat decretul

Ambasadorul Ucrainei în R.Moldova, Marko Șevcenko, a fost eliberat din funcție. Un decret în acest sens a fost semnat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, scrie deschide.md.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev au menționat că retragerea din funcție a lui Marko Șevcenko vine ca urmare a încheierii mandatului de patru ani.

De menționat că Marko Șevcenko a deținut funcția de ambasador al Ucrainei în R.Moldova din februarie 2020.

Delirul Moscovei: Lavrov, indecis dacă R. Moldova vrea să renunțe la regiunea transnistreană sau să o invadeze

Moscova continuă să lanseze falsuri cu scopul de a disemina frică în rândul cetățenilor R. Moldova. De această dată, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a acuzat guvernarea de la Chișinău că ar pregăti rezolvarea diferendului transnistrean pe cale militară, transmite RIA Novosti citată de deschide.md.

Se pare că R. Moldova a decis să renunțe la Transnistria. Chișinăul a respins multiplele propuneri ale transnistrenilor și Federației Ruse de a relua negocierile în formatul ”5+2”. Maia Sandu a declarat că o să organizeze referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană fără Transnistria. Probabil există dorința de unire cât mai rapidă cu România și obținerea, astfel, a unor posibilități adăugătoare. Poate că autoritățile de la Chișinău contează pe rezolvarea problemei transnistrene pe cale militară” a declarat Lavrov.

De asemenea, șeful MID-ului de la Moscova a acuzat Chișinăul că a decis să distrugă relațiile moldo-ruse.

Amintim că autoritățile de la Chișinău au declarat în repetate rânduri că singura modalitate de rezolvare a diferendului transnistrean este pe cale pașnică, prin intermediul diplomației. În același timp, formatul de negocieri ”5+2” nu mai poate fi aplicat, întrucât un participant al său, Rusia, duce deja de mai bine de doi ani un război de agresiune împotriva altui participant, Ucraina.

În același timp, declarația lui Lavrov precum că guvernarea de la Chișinău vrea să distrugă relațiile moldo-ruse vine la doar două săptămâni după ce Moscova a sfidat autoritățile noastre și a deschis, fără permisiunea R. Moldova, șase secții de votare în stânga Nistrului în vederea alegerilor prezidențiale Rusia.

O tânără a șocat pe tik tok. Cum și-a făcut abdomenul să dispară complet
Articolul anterior
Un bărbat a murit din cauza unui virus asemănător cu Ebola. Trei cazuri, confirmate în estul Angliei
Articolul următor