Cadavrele mai multor locuitori dintr-un sat din regiunea Harkov, găsite cu urmă de tortură. Au fost uciși de ocupanții ruși

Procuratura ucraineană din Harkov spune că a început o investigaţie asupra rapoartelor potrivit cărora au fost ucişi civili de către forţele de ocupaţie ruseşti într-un sat din regiunea Harkov, scrie CNN.

Într-o declaraţie pe Facebook, Procuratura a transmis că locuitorii din Zaliznichne au raportat că forţele ruseşti au ucis mai mulţi dintre consătenii lor, transmite mediafax.ro.

„Pe 11 septembrie, ofiţerii de poliţie au descoperit patru cadavre. Toate acestea prezintă urme de tortură. Trei dintre ei sunt îngropaţi pe teritoriul caselor lor, iar un altul a fost îngropat pe teritoriul uzinei de asfalt”, a precizat Procuratura.

Portrivit sursei citate, din primele date ale anchetei, victimele au fost ucise de către armata rusă.

FOTO! Unde s-a ascuns Putin. Imagini cu palatul în care a fugit de ochii lumii și de unde dă ordine

În timp ce Rusia este un câmp de luptă între armată și familiile tinerilor chemați la mobilizare, Vladimir Putin stă ascuns de ochii lumii. Nu este la Kremlin, așa cum ar fi de așteptat, ci într-un palat uriaș unde se odihnește, potrivit presei internaționale, scrie digi24.ro.

Despre proprietatea unde stă ascuns Vladimir Putin sunt foarte puține informații publice. Există doar câteva fotografii care arată o clădire uriașă, pe care presa străină a numit-o palat, cu multe dormitoare cu o curte imensă. Casa se află la jumătatea distanței dintre Moscova și Sankt Petersburg, pe malul Lacului Valdai. Clădirea este definiția luxului. Dispune de un spa cu trei etaje, piscină, precum și un salon de înfrumusețare personal.

Potrivit Fundației Anticorupție, înființată de activistul rus Alexei Navalnîi, casa aceasta este locul favorit al lui Putin. Din alte informații furnizate publicului de aceeași sursă, se pare că locuința de lux nu este deținută în totalitate de președintele Rusiei, ci parțial ar fi și pe numele miliardarului Iuri Covalciuc, cunoscut drept bancherul personal al lui Putin.

O jurnalistă independentă, Farida Rustamova, susține că a aflat că Vladimir Putin intenționează să petreacă aici mai multe zile și că ar fi preînregistrat mai multe videoclipuri care vor fi lansate public. Încearcă în acest fel președintele Rusiei să mascheze lipsa din fața publicului.

Aceeași sursă spune că președintele și-a odihnit „trupul și sufletul” la complexul de lux.

Rusia l-a expulzat pe consulul Japoniei la Vladivostok. Ce informații ”secrete” ar fi divulgat diplomatul

Agenția de securitate a Rusiei (FSB) a anunțat luni, 26 septembrie, că a reținut un consul japonez în orașul-port Vladivostok, pentru presupus spionaj și i-a ordonat să părăsească țara, au declarat agențiile de presă ruse, scrie ziare.com.

FSB a declarat că consulul a fost declarat persona non grata după ce a fost prins „în flagrant” primind informații secrete despre efectul sancțiunilor occidentale asupra situației economice din Extremul Orient al Rusiei.

Agenții ruși spun că informațiile clasificate, care priveau și cooperarea Rusiei cu o țară din Asia-Pacific fără nume, au fost obținute în schimbul unei „recompense monetare”.

Rusia a protestat în fața Japoniei, au declarat agențiile citate de FSB. Nu a existat nicio reacție imediată de la Tokyo.

”Bucătarul lui Putin” recunoaște, în premieră, că a fondat grupul de mercenari Wagner, care de mai mulți ani pune în practică planurile Kremlinului

Un om de afaceri apropiat de Kremlin, Evgheni Prigojin, a admis luni că a fondat, în 2014, grupul paramilitar Wagner pentru a lupta în Ucraina şi a recunoscut prezenţa lui în special în Africa, Orientul Mijlociu şi America Latină, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres.

Într-o postare pe reţelele sociale ale companiei sale Concord, Prigojin a spus că a fondat grupul paramilitar în scopul trimiterii de combatanţi competenţi în regiunea ucraineană Donbas, în 2014.

„La acel moment, 1 mai 2014, a luat naştere un grup de patrioţi care şi-a luat numele Grupul tactic al batalionului Wagner”, a afirmat omul de afaceri într-un comunicat.

Grupul Wagner este suspectat de mai mulţi ani că pune în practică planurile Kremlinului în diferite teatre de operaţiuni, ceea ce Moscova a dezminţit constant.

Evgheni Prigojin este acuzat de numeroase puteri occidentale şi de media ruse de finanţarea grupului Wagner, ai cărui combatanţi au fost văzuţi mai ales în Siria, Libia, Ucraina şi Republica Centrafricană.

Evgheni Prigojin este pe lista de sancțiuni a statelor occidentale

În luna iulie mercenarii Wagner au început să facă recrutări în penitenciarele din Rusia și să caute voluntari pentru războiul din Ucraina în țările din Asia Centrală în contextul pierderilor ridicate suferite de forțele armate ale Moscovei în cursul „operațiunii militare speciale” pe care Vladimir Putin a declanșat-o pe 24 februarie.

Kremlinul a respins întotdeauna că are legături cu grupări paramilitare.

Supranumit „bucătarul lui Putin” din cauza faptului că firme ale sale se ocupă de catering pentru Kremlin, Prigojin a fost vizat de primul pachet de sancțiuni anunțat de UE pe 23 februarie ca răspuns față de invazia Ucrainei.

Relatări despre faptul că acesta a început să efectueze personal vizite în penitenciarele din Rusia pentru a recruta criminali și infractori au apărut încă din luna august, dar aceasta este pentru prima dată când Prigojin recunoaște că este fondatorul grupui de mercenari Wagner.

sursa: www.hotnews.ro

Fără pază și deghizare! Alla Pugacheva a ieșit la plimbare cu gemenii săi, în centrul Moscovei
Articolul anterior
Care ar fi de fapt scopul vizitei deputaților Partidului Șor și PCRM la Moscova
Articolul următor