image-217

Noi percheziții într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor apropriate lui Șor
Oamenii legii au efectuat percheziții într-un dosar privind spălarea banilor și finanțarea ilegală a partidelor politice apropriate fugarului Ilan Șor. Descinderile, care au avut loc într-o suburbie din municipiul Chișinău, vizează un grup de persoane implicate în corupere electorală la scrutinele din toamna anului trecut, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că au fost ridicate mai multe dispozitive tehnice de stocare a datelor și înscrisuri relevante pentru cauza penală. În urma acțiunilor procesuale s-a stabilit că destinatarii surselor bănești sunt membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide politice din țară.
Potrivit IGP, aceștia ar fi fost remunerați lunar din surse tenebre pentru activități care ar determina alegătorii să își exercite dreptul electoral la referendum într-un anumit mod, dar și să voteze la prezidențiale candidatul ce urma să fie anunțat de către membrii Partidului „Șansă” sau cei din Blocul Victorie cu o zi înainte de alegeri. De asemenea, banii erau oferiți pentru distribuirea pliantelor cu mesaje manipulatoare, participarea la mitinguri, flash-moburi și acțiuni de protest.

Cetățenii vor fi obligați să plătească pentru salubrizarea din localitate//Taxele și tarifele vor fi stabilite conform unei metodologii aprobate de către Guvern
Cetățenii, dar și agenții economici vor fi obligați să încheie contracte de prestare a serviciului de salubrizare cu operatorul din regiunea în care locuiesc sau își desfășoară activitatea. Taxele și tarifele vor fi stabilite conform unei metodologii aprobate de către Guvern. În lipsa contractului, cetățenii vor fi obligați să achite o taxă de salubrizare. Prevederile se conțin într-un proiect de lege votat astăzi de Parlament în primă lectură, transmite IPN.

Grigore Stratulat, secretar de stat la Ministerul Mediului, a declarat că noile prevederi oferă posibilitatea autorităților publice locale să aplice două opțiuni de finanțare a serviciului de salubrizare. În primul caz este vorba despre taxa de salubrizare, care va acoperi activități cum ar fi colectarea deșeurilor, transferul, sortarea, organizarea prelucrării, reciclării. De asemenea, mai sunt și alte activități, printre care măturatul, spălatul, stropirea străzilor, curățarea zăpezii, dezinfecția, deratizare etc.
În localitățile în care autoritățile vor opta pentru o altă modalitate de finanțare, se va implementa sistemul hibrid. Se va aplica un tarif pentru gestionarea deșeurilor, în cazul în care persoana beneficiază de acest serviciu prin contract sau o taxă specială, atunci când persoana nu are contract cu prestatorul serviciu. Ultima taxă va acoperi doar activitățile ce țin de măturat, spălat, curățarea zăpezii, dezinfecția și deratizarea căilor publice.
Noile prevederi vor obliga autoritățile publice locale să organizeze colectarea separată a deșeurilor în cel puțin tei fracții – reciclabile, sticle și deșeuri amestecate. Dacă vor dispune de suficiente resurse financiare, vor putea colecta separat chiar și în cinci fracții. Totodată, autoritățile vor amenaja puncte de colectare cu containere de diferite culori specific tipului de deșeu.
Biodeșeurile provenite din parcuri, grădini, spații verzi, de la populație sau de la agenți economici urmează să fie colectate separat și transportate la stația de compostare.
Proiectul de lege urmează să fie votat și în lectură finală, iar noile prevederi vor intra în vigoare în termen de șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial.
Potrivit datelor Ministerului Mediului, în prezent există 197 de servicii de salubrizare. 54 din ele sunt în mediul urban, iar 143 – în mediul rural. În total, 313 localități sunt acoperite cu serviciu public de salubrizare. În orașe rata de acoperire constituie 75%, iar în sate este de doar 15%.

Colete cu preparate anabolizante, depistate la vamă
Funcționarii postului vamal Chișinău 4 (PVI Poșta), urmare a controlului unor colete declarate în tranzit, au depistat un lot considerabil de preparate cu substanțe anabolizante, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Conform actelor de însoțire, în coletele trimise din Ucraina spre Georgia a fost indicat că acestea conțineau suplimente nutritive.
În rezultatul controlului vamal fizic detaliat, s-a constat că conținutul acestora nu corespunde informațiilor declarate, fiind depistate 1560 de pastil, precum și fiole, din categoria preparatelor ce conțin substanțe anabolice.
Preparatele au fost ridicate și urmează să fie transmise spre expertiză, iar investigațiile sunt în curs de desfășurare.