Cafeaua devine tot mai scumpă. A ajuns la cel mai mare preţ din ultimii 10 ani

Anul 2022 le va da palpitaţii iubitorilor de cafea. Din cauza recoltei slabe a principalilor producători, Brazilia şi Columbia, dar şi din cauza crizei energetice, pe pieţele internaţionale cafeaua a ajuns la cel mai mare preţ din ultimii zece ani.

România importă cantităţi uriaşe de cafea, aşa că scumpirile se vor vedea în buzunarul cumpărătorului. Vom plăti chiar şi cu 20% mai mult pentru cafeaua zilnică, fie că vorbim despre cea cumpărată din supermarketuri şi preparată acasă, fie că ne referim la cea savurată în cafenele. Unii proprietari de cafenele au început deja să crească preţurile.

Nu doar exportatorii brazilieni nu au putut transporta milioane de saci de cafea din cauza blocajelor din porturi. Preţurile pentru contractele cu livrare în luna martie au crescut, miercuri, la Bursa de la New York, cu 4,6%, până la 2,3475 dolari pentru o livră (0,45 kilograme), cel mai ridicat preţ înregistrat după luna ianuarie 2012.

De altfel, preţul este aproape dublu faţă de cel înregistrat în urmă cu un an. În plus, scumpirea cafelei arabica, folosită de marile lanţuri de cafenele precum Starbucks Corp., stimulează presiunile inflaţioniste de-a lungul multor sectoare ale economiei.

Cetatea Soroca își redeschide porțile pentru vizitatori

Din 17 aprilie, Cetatea Soroca își redeschide porțile pentru vizitatori. După ce, în luna aprilie 2021, a fost dat startul celei de a doua etape de restaurare a fortăreței medievale, în ultimii doi ani, Cetatea a fost periodic închisă pentru lucrările care s-au efectuat în interior și exterior, scrie agrotv.md.

Potrivit responsabililor, au fost curățate zidurile cetății pe exterior și interior, s-a făcut hidroizolarea pasajului superior, au fost restaurate trei bolți și s-a conservat ceea a fost scos la evidență în ultimul sezon arheologic – gura de lup de la intrarea Cetății Soroca. A fost instalat și un ascensor într-unul din turnurile cetății pentru persoanele cu dizabilități.

A doua etapă a proiectului de restaurare a costat un milion și 600 de mii de euro. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană. Prima etapă a proiectului s-a încheiat în 2015.

Dansatorii din Moldova, locul I la Campionatele Europene de Dans Sportiv

În perioada 13-14 aprilie, Federația Dansului Sportiv din Moldova a desfășurat doua Campionate Europene la Dans Sportiv. Este vorba despre Campionatul European Adult Standard la care au participat 56 de perechi de sportivi din 29 țări și Campionatul European de până la 21 ani la care au participat 26 de perechi de sportivi din 18 țări, scrie goodnews.md.

Potrivit Federației Dansului Sportiv din Moldova, la ambele campionate, dansatorii din R. Moldova au câștigat locul I.

De asemenea, în această perioadă, Federația a organizat opt competiții de rating mondial  WDSF Open. Este vorba despre:

  • WDSF Open Under 21 Standard la care au participat 18 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I și III;
  • WDSF Open Under 21 Latin la care au participat 24 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul III și IV;
  • WDSF Open Youth Standard la care au participat 36 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul IV și V;
  • WDSF Open Youth Latin la care au participat 45 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, IV și V;
  • WDSFOpen Junior II Standard la care au participat 32 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul II, III și IV;
  • WDSF Open Junior II Latin  la care au participat 33 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, IV și V;
  • WDSFOpen Junior I Standard  la care au participat 24 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, III și V;
  • WDSFOpen Junior I Latin la care au participat 24 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, II și V.

Încă un proiect frumos la Măgdăcești! În sat au fost instalate bănci de relaxare pentru oameni

Locuri de relaxare pentru locuitorii din Măgdăcești, raionul Criuleni! 30 de bănci noi au fost instalate de-a lungul principalelor alei din sat, anunță primarul localității Liuba Cojocaru.

”Această inițiativă este dedicată în special persoanelor în etate, persoanelor cu mobilitate redusă, dar și pentru toți locuitorii care simt necesitatea să se odihnească în drumul lor către casă, serviciu, biserică și alte instituții.

Pentru a menține curățenia și ordinea, ne pregătim să instalăm alături și urne de gunoi.

Stimați locuitori, vă invităm să vă bucurați de noile amenajări, de asemenea, să lucrăm împreună pentru a menține spațiul curat și primitor pentru toată lumea.”, mai spune primarul de Măgdăcești.

Măgdăcești este unul dintre cele mai moderne sate din țară.

Este un sat cu tradiții, oamenii frumoși, infrastructură dezvoltată și cu un viitor care inspiră încredere. Este una din puținele localități din Republica Moldova care a reușit să se ridice din ruinele anilor 90 și să se dezvolte uimitor.

Vă invităm să urmăriți un VIDEO inedit despre satul Măgdăcești de ieri și de astăzi. Astfel ar trebui să arate toate satele din țară!

O fetiţă de doar 2 luni, cea mai tânără victimă a tornadelor devastatoare din SUA
Articolul anterior
Nyusha a născut! Artista a devenit mamă pentru a doua oară în Dubai
Articolul următor