Cămașa cu altiță poate fi inclusă în lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial

Cămașa cu altiță poate fi inclusă în lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova (MECC) a transmis instituției similare de peste Prut a României formularul și documentele aferente înscrierii dosarului transnațional „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”.

Potrivit ministerului, pe parcursul anilor 2019-2021, grupurile naționale de lucru din Republica Moldova și România au efectuat lucrări de cercetare, documentare, inventariere a elementului cămașa cu altiță, inclusiv în localitățile rurale și urbane, au realizat filmul de promovare, în conformitate cu standardele UNESCO, precum și broșura corespunzătoare.

Grupul de lucru din Republica Moldova a elaborat dosarul de patrimoniu al elementului. Acesta cuprinde informații referitoare la denumirile locale și regionale, arealul de manifestare, răspândirea cămășii cu altiță pe teritoriul actual al Republicii Moldova, reperele etnografice și istorice.

Descrierea elementului conține date despre materii prime, instrumentarul de lucru, croiul, decorul, tehnicile de broderie, cromatica, motivele, practicanți, dar și semnificația socio-culturală. De menționat este și faptul că elementul a fost clasat deja și în Registrul național al patrimoniului cultural imaterial al Republicii Moldova/

Prin înscrierea cămășii cu altiță în Lista Reprezentativă UNESCO, Republica Moldova își asumă angajamentul să asigure viabilitatea elementului, prin elaborarea și implementarea de politici la nivel național și local, dar și să promoveze această piesă de port popular la nivel local și internațional.

Amintim că Republica Moldova şi România au promovat deja trei dosare transnaţionale în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității: „Colindatul în ceată bărbătească” (2013), „Tehnici tradiționale de realizare a scoarței” (2016) și „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie” (2017).

Țara se află în apogeul pandemiei. Tinerii au lansat o petiție prin care cer revenirea la ore online
Articolul anterior
De POST: Chiftele din legume la cuptor
Articolul următor
Alte articole interesante