Când va fi Paștele catolic și când pică cel ortodox anul acesta. De ce se sărbătoresc la date diferite

Paştele Ortodox şi Paştele Catolic pică în 2023 la o săptămână distanţă între ele. La ortodocşi va fi sărbătorit pe 16 aprilie, în timp ce Paștele catolic va fi în 9 aprilie. Paştele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă, scrie adevarul.ro.

Aceasta se calculează după o regulă a Sinodului Ecumenic de la Niceea, în anul 325. Astfel, s-a stabilit ca Paştele să fie serbat întotdeauna duminica. Această duminică va fi imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Când data Paştelui iudaic (adica 14 Nisan) cade duminica, Paştele creştin va fi serbat duminica următoare, pentru a nu fi serbat la aceeaşi dată cu cel iudaic, dar nici înaintea acestuia.

Anul 2017 a fost ultimul an când Paștele catolic și cel ortodox au căzut în aceeași zi.  Paştele este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de primăvară.

Diferenţa dintre Paştele ortodox şi cel catolic este dată de faptul că Biserica Catolică se raportează la echinocţiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează acelaşi eveniment astronomic după calendarul iulian. Există astfel şi ani în care sărbătorile pică în aceeași zi, dar şi ani în care decalajul este mai mare de o săptămână. Românii au liber în prima şi a doua zi de Paşte, dar şi în Vinerea Mare. 

Ce tradiții se respectă

Printre cele mai importante tradiții din noaptea de Înviere se regăsesc binecuvântarea focului, aprinderea lumânării pascale şi a celorlalte lumânări, cântările adresate lui Iisus Hristos, lecturile din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii și împărtăşirea credincioşilor, relatează digi24.ro. În noaptea de Înviere la catolici are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, prin care se exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Hristos Înviat.

În duminica Paştelui, Papa Francisc va rosti, în Piaţa Sfântul Petru, de la Vatican, în faţa a mii de credincioşi, în zeci de limbi tradiţionalul mesaj de Paşte şi binecuvântarea „urbi et orbi”. Alte tradiții nu au însă nicio legătură cu cele religioase, cum ar fi „vânătoarea de ouă” în grădini sau case.

În ce zile nu poate fi prăznuită Învierea Domnului

Paștele este sărbătoarea în care prăznuim „omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice și săltând îl lăudăm pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat și preamărit, Dumnezeul părinților noștri”. Pentru ca acest lucru să se întâmple cu adevărat, trebuie să rostim „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.

Paștele poate fi prăznuit în fiecare duminică, cu câteva excepții: în duminica Rusaliilor, pentru că atunci se sărbătorește pogorârea Duhului Sfânt, în Duminica Floriilor, pentru că atunci este intrarea în Ierusalim și altă excepție este atunci când cade o mare sărbătore, precum Schimbarea la față, Ziua Crucii, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, Botezul Domnului Hristos.

Primii copii ucraineni au reușit să se întoarcă acasă din captivitatea rusă! Ce pedepse au îndurat pentru că au strigat „Slava Ucrainei”. Imagini emoționante

Ucraina a organizat întoarcerea acasă a 17 copii pe care Federația Rusă i-a deportat de pe teritoriul regiunilor Herson și Harkov în timpul ocupație, anunță agențiile de presă, care citează o declarație de presă făcută de organizația caritabilă Salvați Ucraina.

Copii/Captură video

Potrivit sursei citate, voluntarii au reușit să găsească copiii pe care rușii, după deportarea din Ucraina, i-au transportat pe teritoriul Federației Ruse și pe care au refuzat să-i returneze părinților, relatează Ziare.com.

Copiii au declarat reporterilor că în Rusia au fost amenințați cu trimiterea în internatul din Pskov, li s-a spus că părinții i-au abandonat, au fost bătuți cu tije de metal și au fost izolați pentru că au strigat „Slava Ucraina”.

Invadatorii le-au mai spus copiilor că eliberarea Hersonului „nu este adevărată” și că vor rămâne pentru totdeauna „copii ai Rusiei”.

Operațiunea de întoarcere a copiilor a fost însoțită de o logistică complexă sub pericolul amenințărilor constante din partea Federației Ruse.

Ei au putut să se reîntâlnească cu părinții lor cu o zi înainte, pe 22 martie, mai arată sursa citată. Video:

Noi locuințe sociale în Moldova. Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei oferă 27 de milioane de euro

Pentru construcția locuințelor sociale noi în R. Moldova, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va oferi 27 mln. de euro. Dintre aceștia, 20 mln. de euro vor fi sub formă de împrumut pentru faza III a Proiectului de construcție, iar restul vor fi oferiți sub formă de granturi.

Câte locuințe sociale au fost construite în țară anul trecut - Stiri.md

Este vorba despre un grant de 1 mln. de euro din Fondul Verde de Investiții Sociale, precum și un grant de 6 mln. de euro din Fondul E5P pentru măsurile de eficiență energetică.

Costul total al proiectului este de 34 mln. de euro. Diferența de bani, de 7 mln. de euro, va fi acoperită de către autoritățile publice locale care vor aplica la proiect. Contribuția va fi formată din valoarea construcțiilor existente nefinalizate sau abandonate, valoarea terenului și documentația tehnică de proiect.

În baza proiectului vor fi construite 455 locuințe sociale în 12 localități ale Republicii Moldova, care vor asigura cca 1600 beneficiari, renovarea/modernizarea căminelor studențești în 4 localități, care ar asigura cca 750 beneficiari și construcția caselor pentru bătrâni în 16 localități, care ar asigura cca 750 de beneficiari.

Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale proiectul prevede asigurarea cu locuințe sociale pentru diverse categorii de populație, construirea și reabilitarea caselor pentru bătrâni și căminele studențești, cu înlocuirea întregii anvelope a clădirilor, astfel, ca să fie reduse din costurile la încălzire, aplicând conceptul de eficiență energetică pentru clădiri. 

De asemenea, vor fi evaluate construcțiile publice existente și nefolosite din toată țara, în vederea renovării lor pentru a fi oferite familiilor cu venituri mici, familiilor tinere, specialiștilor care contribuie la dezvoltarea comunităților locale.

Obiectivele proiectului de construcție a locuințelor sociale sunt:

  • Suportul persoanelor cu venituri mici în asigurarea cu spațiu locativ;
  • Suportul persoanelor în vârstă și a celor cu dizabilități pentru asigurarea cu locuri în aziluri specializate;
  • Asigurarea studenților cu locuri în cămine modernizate;
  • Atragerea funcționarilor din cadrul sistemului bugetar al Republicii Moldova și reducerea fluctuației de cadre în rândurile angajaților publici în zonele rurale, prin oferirea de locuințe la locul angajării;
  • Îmbunătățirea calității vieții persoanelor social vulnerabile;
  • Dezvoltarea regiunilor prin atragerea și reținerea funcționarilor publici în urbele mici și localitățile rurale ale Republicii Moldova;
  • Creșterea eficienței energetice în imobilele publice, ceea ce va duce la reducerea poluării mediului și la scăderea cheltuielilor.

Proiectul vizează atragerea și menținerea specialiștilor din domeniul educației, sănătății, protecției sociale și administrației publice în mediul rural pentru a asigura furnizarea în continuare a unor astfel de servicii și astfel să contribuie la creșterea calității vieții pentru cetățeni, prin oferirea acestora la prețuri accesibile în locațiune.

Președintele Finlandei a semnat legea privind aderarea țării sale la NATO

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a semnat joi legea privind aderarea ţării sale la NATO, transmite Agerpres.

Finlanda intenţionează să construiască un gard la graniţa cu Rusia -  Stiri.md

Legislaţia care încorporează tratatul fondator al NATO a fost adoptată de parlamentul de la Helsinki la 1 martie cu o largă majoritate.

Sauli Niinisto anunţase după acel vot că doreşte să promulge legea înaintea alegerilor parlamentare din ţara sa, prevăzute pentru 2 aprilie.

Finlanda încă aşteaptă ca Turcia şi Ungaria să ratifice cererea sa de aderare la NATO. Toate celelalte 28 de ţări membre ale organizaţiei au aprobat deja intrarea Finlandei în Alianţă.

Ungaria intenţionează să ratifice aderarea Finlandei la 27 martie, în timp ce Turcia a anunţat că o va aproba în curând.

La scurt timp după Summitul de la Madrid din 28-30 iunie 2022, Suedia şi Finlanda au ajuns la un acord cu Ankara. Cele două ţări nordice şi-au exprimat sprijinul pentru Turcia în combaterea ameninţărilor la adresa securităţii sale naţionale şi au promis că vor facilita expulzarea suspecţilor urmăriţi de autorităţile turce.

Ulterior, Turcia le-a prezentat celor două ţări nordice cereri de extrădare pentru 33 de persoane, majoritatea considerate ”terorişti” de către Ankara. Extrădările militanţilor kurzi sau ale personalităţilor ostile regimului turc refugiate în Suedia constituie aspectul cel mai delicat al cererilor formulate de Turcia.

Decizia Suediei de a autoriza în luna ianuarie o manifestaţie în faţa ambasadei Turciei la Stockholm, în cursul căreia a fost ars un exemplar din Coran, a cauzat o reacţie dură din partea Ankarei, care practic a suspendat ratificarea aderării celor două ţări la NATO.

În urma începerii invaziei ruse în Ucraina în februarie anul trecut, Suedia şi Finlanda – ce are o frontieră terestră cu Rusia cu o lungime de 1.340 de kilometri – au prezentat o candidatură comună pentru a deveni membre ale Alianţei Nord-Atlantice, abandonând deceniile de nealiniere militară.

Nepotul lui Ramzan Kadîrov a fost numit vicepremier în Cecenia. Un „lider talentat și de încredere”
Articolul anterior
Căldura s-ar putea scumpi în Chișinău! Termoelectrica cere un tarif mai mare
Articolul următor