Carnea de porc s-ar putea scumpi. Importatorii şi procesatori cer facilităţi fiscale

În Republica Moldova, sunt premise pentru creșterea semnificativă a prețului la materiile prime din carne, în primul rând, la carnea de porc congelată – cu aproximativ 25 de lei/kg și, respectiv, la produsele finite din carne, în viitorul cel mai apropiat, avertizează Patronatul Întreprinderilor de Prelucrare a Cărnii, scrie Mold-street.com.

Potrivit lor pentru a preveni această situație, la sfârșitul lunii trecute, Patronatul, care reuneşte cei mai mari importatori şi procesatori de carne, s-a adresat Guvernului şi Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) cu o cerere de întâlnire, pentru a discuta despre prognoza foarte alarmantă a creșterii prețurilor la carnea de porc și despre adoptarea unor măsuri anticriză.

Cer scutirea de taxe vamale la import

„Cea mai importantă dintre ele pe termen scurt este scutirea de taxe vamale la materii prime (tariful actual la carnea de porc congelată importate este de 20% + 200 euro/tona, dar nu mai mult de 25% din prețul mărfurilor importate)”, susţin reprezentanţii patronatului.

De notat că astfel de avertizări însă sunt emise practic în fiecare an de către importatorii şi procesatorii de carne şi de organizaţiile lor de lobby. 

Autorităţile ar fi răspuns cu un refuz, invocând necesitatea de a proteja producătorii locali, în special pe crescătorii de porcine, dar şi pentru a nu rata venituri al bugetul de stat.

Conform calculelor patronatului industriei de procesare prețul intervenției statului (în cazul în care taxa la carnea de porc congelată este anulată înainte de sfârșitul acestui an) va fi de circa 1,2 milioane de euro, adică 23-24 milioane lei.

Potrivit procesatorilor anul trecut, au fost importate peste 14.000 de tone de carne de porc în carcase, (piese congelate), ceea ce depășește cota de 2,5 ori.

De notat că în cadrul Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană se prevede o cotă de 5.500 tone de import carne de porc congelată fără taxe vamale pentru aprovizionarea pieței moldovenești.

De obicei, până la sfârșitul verii, această cotă este consumată integral de importatori.

Subvențiile şi taxele de protecţie nu ar fi dat rezultat

Patronatul subliniază faptul că subvențiile și menținerea timp de mai mulţi ani la nivel de politici de către stat a taxelor vamale restrictive nu au dus la o creștere stabilă a producției locale de carne de porc de calitate. 

Mai mult! Din cauza pestei porcine africane (PPA), doar în prima jumătate a acestui an aproximativ 30.000 de animale ar fi fost sacrificate în fermele de porcine, ceea ce echivalează cu pierderea a circa 5.000 de tone de carne de porc proaspătă sau congelată.

Datele statistice oficiale arată însă că la 1 iulie 2023 efectivul de porcine era de 360.000, cu 20.000 mai mult decât la începutul anului, dar cu circa 7%, mai mic comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022.

Astfel pe piaţă se creează un deficit artificial de materii prime, iar costul cărnii de porc importate va deveni inaccesibil pentru majoritatea procesatorilor de carne din Moldova și, în consecință, pentru consumatorii locali, avertizează Patronatul.

Cine profită

„Profitând de această situație pe piață, marii producători locali de carne de porc (care de fapt sunt formatori de prețuri pe piața locală) vor putea din nou să ridice prețurile la aceste materii prime fără teama de concurență”, susţin procesatorii.

Conform previziunii patronatului procesatorilor de carne preţul va creşte cu circa 25%: de la 77 de lei/kg la 96 de lei/kg (inclusiv TVA) în mediu, iar acest lucru va afecta prețul produselor finite, „care pare deja inaccesibil unui număr foarte important de consumatori”.

Maxim Cazacu, de la Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc a refuzat să comenteze previziunile apocaliptice făcute de importatorii de carne, dar şi acuzaţiile aduse de procesatori. Am încercat să discutăm şi cu unii producători, dar fără vreun rezultat.

Anatolie Triteac, preşedintele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Produse din Carne și Lapte din Republica Moldova a spus pentru Mold-Street.com că de situaţia creată profită producătorii locali care ar fi majorat nejustificat costul cărnii.

„Cum poate fi explicat faptul că deşi costul cerealelor şi a hranei pentru animale este scădere semnificativă, preţul la materia primă de carne este în creştere. S-a ajuns ca purceii vii să fie vânduţi la un preţ de 80 de lei pentru un kilogram, în timp ce un an în urmă erau de două ori mai ieftin”, a declarat Triteac, care este unul dintre cei mai mari importatori de carne în Moldova, în special de pasăre.

Datele oficiale arată că în primele şapte luni ale acestui an preţul la carne, preparate şi conserve din carne a crescut cu doar 0,78%, mult sub nivelul mediu al preţurilor de consum. 

Importurile de carne depăşesc de 20 de ori exporturile

Totodată datele statistice relevă că deşi în prima jumătate a acestui an importurile de carne şi preparate din carne s-au redus cu 13,34% şi au constituit circa 36,1 milioane de dolari, acestea sunt de 20 de ori mai mari decât exporturile de astfel de produse. Cinci ani în urmă importul depăşea doar de trei ori exportul.

Doar la carnea de pasăre Republica Moldova poate asigura din producţia locală aproape 90% din necesităţi.

Ce s-a decis în cazul mega-orașului demn de SF care va costa un trilion de euro. Lucrările au început deja de câțiva ani. FOTO

Proiectul ”NEOM” pe care Arabia Saudită voia să îl termine până în 2030, nu va mai fi gata în timp util, scrie digitalsport.ro

Mega-orașul în care se va investi circa un trilion de euro va avea o infrastructură unică în lume, denumită „Linia” – marginile sale vor fi formate dintr-un lanț de zgârie-nori, de peste 100 de kilometri lungime!

Lucrările au început deja de câțiva ani, dar recent arabii și-au dat seama că proiectul lor este, așa cum credeau mulți, prea ambițios. „Linia” este imposibil de terminat în cei aproape cinci ani rămași, din cauza situației economice a țării. 

Mai exact, pentru anul 2024 se estimează un deficit la buget de peste 21 miliarde de euro, iar liderii statului au redus masiv cheltuielile pentru „NEOM” și vor păstra această măsură timp de câțiva ani, până când țara va fi din nou pe plus. 

Astfel, din cei 100 de kilometri propuși, abia 2,5 vor fi finalizați până în 2030, iar din populația de 1,5 milioane pe care și-au propus-o arabii peste aproape cinci ani, noua estimare este de nici măcar 300.000 de locuitori. 

Spectaculos! Așa ar trebui să arate cele 15 superstadioane din NEOM construite special pentru Cupa Mondială 2034

Tot în „NEOM” ar urma să aibă loc Cupa Mondială 2034. Arabii sunt singurii care și-au depus candidatura, iar pe 11 decembrie FIFA ar urma să confirme oficial că turneul final va avea loc în Golf. 

O parte din investiția masivă o reprezintă construirea a 15 superstadioane, care vor avea design-uri nemaivăzute până acum, în spiritul orașului ultramodern. 

Oficiali din România vor discuta cu reprezentanți ai platformei TikTok la Bruxelles

Comisia Europeană va organiza o reuniune cu autorităţile române şi TikTok. Aplicaţia deţinută de chinezi este supusă unei presiuni tot mai mari pentru a explica modul în care a gestionat conţinutul politic înainte de votul din România, scrie POLITICO citat de digi24.ro.

Votul din primul tur de duminică l-a propulsat pe Călin Georgescu, ultranaţionalist şi pro-rus, către o victorie şocantă, în parte datorită popularităţii sale subite pe TikTok, notează sursa citată.

Bucureştiul a cerut Comisiei Europene să lanseze o investigaţie oficială asupra aplicaţiei, în conformitate cu normele blocului comunitar referitoare la reţelele sociale, iar un deputat european de top a cerut marţi ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parlamentului European pentru a răspunde la întrebări.

Într-o scrisoare văzută de POLITICO joi dimineaţă, TikTok – deţinut de gigantul tehnologic chinez ByteDance – a respins acuzaţiile că ar fi fost folosit pentru a influenţa alegerile din România.

„Până în prezent, nu am găsit nicio dovadă a unei operaţiuni de influenţă sub acoperire pe platforma noastră, în ultimele câteva săptămâni, pentru alegerile prezidenţiale în curs de desfăşurare din România, nici dovezi ale unei influenţe străine”, a declarat platforma în scrisoarea adresată autorităţilor române. Aceasta a adăugat că a „eliminat peste 150 de conturi de impostură” legate de Georgescu şi peste 650 de conturi legate de alţi candidaţi.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, a confirmat săptămâna aceasta că executivul UE a primit o solicitare de a deschide „o investigaţie oficială cu privire la rolul TikTok în alegerile din România”, în temeiul legii emblematice a UE privind social media, Digital Services Act. Masa rotundă între reprezentanţii Comisiei, autorităţile române şi oficialii TikTok este programată să aibă loc înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 8 decembrie, a declarat Regnier, joi.

TikTok respinge acuzaţiile că ar fi jucat un rol nepotrivit în victoria lui Georgescu. Purtătorul de cuvânt Paolo Ganino a declarat că „relatările extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”.

O țară europeană interzice rețelele sociale pentru tinerii sub 16 ani

Camera Reprezentanților din Parlamentul Australiei a adoptat un proiect de lege care interzice accesul pe rețelele sociale pentru persoanele sub 16 ani, o măsură care ar putea transforma Australia într-una dintre primele țări din lume cu o astfel de legislație. Proiectul, promovat de prim-ministrul Anthony Albanese, obligă platformele populare precum X (fost Twitter), TikTok, Facebook și Instagram să implementeze măsuri pentru a preveni accesul tinerilor sub vârsta de 16 ani, scrie voceabasarabiei.md.

Miercuri, proiectul a fost aprobat cu 102 voturi pentru și 13 împotrivă, iar acum va fi discutat și în Senat, unde va trebui să obțină și aprobarea finală. În cazul nerespectării noilor reglementări, companiile de tehnologie riscă amenzi semnificative, care pot ajunge până la 31 de milioane de euro. Conform proiectului, platformele vor avea un termen de un an pentru a implementa filtrele necesare pentru a respecta legislația.

Deși inițiativa a fost întâmpinată cu entuziasm de unele cercuri, a stârnit și critici din partea deținătorilor de platforme, care au semnalat „îngrijorări serioase” legate de „consecințele neprevăzute” ale acestei decizii rapide. Alte țări, precum Statele Unite (în statul Florida) și Spania, au adoptat măsuri similare, iar China impune deja restricții stricte privind utilizarea rețelelor sociale de către minorii sub 14 ani.

Parlamentul, iluminat în culorile tricolorului de Ziua Independenței țării
Articolul anterior
Droguri distribuite cu un copil în brațe! O autoritate criminală din organizația lui ”Chitaeț”, reținut
Articolul următor