Dramatic! Casa lui Ilie Bivol a ars

Clipe cumplite pentru vloggerul moldovean. Casa acestuia, pe care tocmai o terminase de aranjat, a ars. Tânărul și-a șocat fanii după ce s-a pozat cu ceea ce a rămas și le-a arătat că nu se dă bătut.

separator

Vloggerul a publicat două fotografii cu ceea ce a mai rămas în urma flăcărilor, iar prietenii săi virtuali au reacționat rapid. Tot ceea ce a putut scrie Ilie au fost câteva emoticoane cu fețe triste, semn că este foarte supărat. „Ce s-a întâmplat? / Îmi pare rău, știu cât de mult ai muncit! / Doamne, ce tragedie!”, au reacționat urmăritorii săi.

Vloggerul nu a dezvăluit care a fost cauza incendiului.

sursa

Real Madrid, din nou campioană! A câștigat pentru a 14-a oară trofeul Ligii Campionilor

Real Madrid a cucerit trofeul Ligii Campionilor la fotbal după ce a învins-o pe Liverpool cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în finala desfăşurată pe Stade de France din Saint-Denis, scrie Agerpres citată de moldpre.md.

Real Madrid şi-a trecut în palmares al 14-lea său trofeu în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi, graţie golului marcat de brazilianul Vinicius Junior (59).

Acesta a fost singurul şut pe poartă al madrilenilor, care s-au remarcat prin pragmatism în acest sezon al competiţiei, eliminându-le în drumul spre finală pe PSG, Chelsea şi Manchester City după reveniri incredibile. Cel mai bun om al meciului a fost fără îndoială portarul belgian Thibault Courtois, imbatabil în faţa lui Liverpool.

Liverpool şi Real Madrid s-au înfruntat de nouă ori până acum în cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent, campioana Spaniei având cinci victorii, iar ”cormoranii” trei. Cel mai recent duel a fost în sferturile de finală ale ediţiei 2020-21, când Real a câştigat cu 3-1 la Madrid, iar returul s-a terminat nedecis, 0-0.

A fost pentru a treia oară când cele două echipe s-au înfruntă în finală: Liverpool a câştigat Cupa Campionilor în 1981 (1-0), în timp ce Real Madrid şi-a adjudecat trofeul Champions League în 2018 (3-1).

În 2021, trofeul a fost câştigat de Chelsea Londra.

Bilanţ trist în Ucraina! Peste 50 de sportivi au murit în lupte de la începutul războiului

Ministrul ucrainean al Tineretului şi Sportului a dezvăluit un bilanţ dureros după trei luni de război cu Rusia: peste 50 de sportivi au fost ucişi până acum.

Ministrul ucrainean al Tineretului şi Sportului, Vadim Gutzeit, a declarat că de la startul ofensivei militare a Rusiei în Ucraina au murit peste 50 de sportivi, informează interfax.com.ua, citat de jurnal.md.

“Peste 50 de sportivi au murit în cele peste 90 de zile de război al Rusiei împotriva Ucrainei”, a afirmat Gutzeit.

Potrivit ministrului, sportivi care concurează în discipline olimpice şi neolimpice apără ţara cu arma în mână.

“Toată lumea vine ca să ne apere. Unii sunt în apărarea teritorială, alţii în Forţele Armate, alţii în estul Ucrainei. Vreau să le mulţumesc tuturor apărătorilor Ucrainei”, a precizat Vadim Gutzeit.

Ministrul moldovean al Sănătății, Ala Nemerenco, ales membru în conducerea OMS

Ala Nemerenco, ministrul Sănătății al R. Moldova, a fost aleasă membru al Comitetului Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), scrie jrunalist.md.

În acest for, Nemerenco va reprezenta partea Regiunii Europene a OMS. Mandatul este pe un termen de trei ani.

De competențele Comitetului Executiv al OMS, format din 34 de membri din domeniul sănătăţii, țin implementarea politicilor şi rezoluţiilor Adunării Mondiale a Sănătăţii, precum și să propună o candidatură a Directorului General al OMS.

Ala Nemerenco va participa la cea de-a 151-a sesiune a Comitetului Executiv al OMS, care se va desfăşura în data de 30 mai, la Geneva (Elveţia)

Primele imagini din vacanța în Thailanda a lui Smiley și a Ginei Pistol
Articolul anterior
Gata cu vremea caldă. Vin gerurile!
Articolul următor