Casele din Marea Britanie, invadate de șobolani de mărimea unor pisici

Șobolani imenși, de mărimea unor pisici, au inceput să invadeze casele englezilor, unii ajungând în locuințe chiar prin toalete.

Andrew Dellbridge, șeful ACE Pest Control, o companie care se ocupă de deratizare, a spus că după lockdown șobolanii au devenit tot mai mari și mai agresivi, conform Indy100.com.

„Am fost chemat la o intervenție în Norwich și clientul abia putea vorbi, a fost atât de șocată. Folosise toaleta și auzise un zgomot. Când s-a uitat în jos era în vasul de toaletă. Și acest lucru se întâmplă din ce în ce mai des”, a spus el, transmite Stirileprotv.ro.

Bărbatul a vorbit și despre un cuplu care a ajuns să se mute din casă din cauza rozătoarelor.

În timpul carantinei, șobolanii au ajuns să umble prin locuri în care nu ar fi avut acces până atunci și au din ce în ce mai mult curaj.

În timpul carantinei, British Pest Control Association (BPCA) a raportat o creștere cu 51% a „activității șobolanilor”.

Și nu numai în Marea Britanie șobolanii reprezintă o adevărată problemă. În Irlanda, un bărbat a fost mușcat de un șobolan care se afla în toaleta sa. În Chicago, o organizație caritabilă a încercat să rezolve problema șobolanilor eliberând 1.000 de pisici pe stradă.

Cetățenii moldoveni se vor putea angaja la muncă sezonieră în Germania în mod legal
Articolul anterior
Mesajul dureros al unei femei însărcinate, infectată cu Covid-19
Articolul următor
Alte articole interesante