Administrația Prezidențială a publicat cheltuielile pentru deplasările externe din ultimul trimestru al anului 2021. Potrivit documentului, cea mai scumpă a fost o călătorie în Franța, iar cea mai ieftină – deplasarea în România.
În trimestrul al patrulea, șefa statului a avut trei deplasări oficiale. În luna noiembrie, Maia Sandu a plecat în Franța, la Forumul Păcii de la Paris, aceasta fiind prima și cea mai scumpă deplasare externă. Președinta a fost însoțită de către Cristina Gherasimov, secretara generală a Aparatului Președintelui. Această călătorie a costat 26.800 de lei.
A doua vizită prezidențială a fost în România. La București, șefa statului a fost însoțită de Cristina Gherasimov, secretara generală a Aparatului Președintelui, Sorina Ștefîrță, consilieră pentru comunicare publică, purtătoare de cuvînt a președintei, Alexandru Vdovicenco, specialist principal în Secția comunicare cu mass-media a Direcției comunicare și protocol a Aparatului Președintelui. Vizita de lucru la București a costat 4500 de lei.
A treia și ultima vizită a Maiei Sandu s-a desfășurat la Bruxelles, în luna decembrie. Șefa statului a participat la lucrările Summit-ului Parteneriatului Estic. Sandu a fost însoțită de Cristina Gherasimov, secretara generală a Aparatului Președintelui. Deplasarea a costat 8200 de lei.
În total, deplasările externe ale președintei din ultimul trimestru al anului 2021 au costat 39.500 de lei.
sursa: zugo.md