Cătălin Advahov impresionează din nou! Tânărul violonist a interpretat imnul Ligii Campionilor pe stadionul Zimbru

Imnul Ligii Campionilor, cea mai cunoscută melodie din fotbalul mondial, a răsunat pe stadionul Zimbru. În această perioadă mai tristă, gestul a fost un omagiu adus fotbalului de către tânărul violonist Cătălin Advahov. Astfel, tânărul artist a transmis un mesaj de susținere pentru jucători, fani și spectactori.

Ziua Mondială a Fotbalului este marcată în fiecare an pe 10 decembrie. Vezi video!

,,Evenimente sportive fără fani, concerte anulate, spectacole amânate, muzeele, sunt vizitate în tururi virtuale: acestea sunt realitățile anului 2020.10 decembrie – Ziua Mondială a Fotbalului. Este dificil să ne imaginăm că tribunile cândva ocupate la maxim de fani cu pasiuni înflacărate și entuziasm – toate acestea sunt întrerupte. Dar sigur totul va reveni la normal! Mă adreseaz tuturor: jucători de fotbal, fani, artiști și spectatori: totul va fi BINE! Ne vom întoarce din nou la hobby-uri, interese, odihnă și concerte mari! ” ✌️ Să încercăm să vedem doar părțile pozitive din toate, să credem în puterea artei și să susținem astfel de inițiative luminoase!”, se arată pe pagina de facebook a artistului.

Un tânăr din R.Moldova, arestat pe polițiștii italieni după ce și-a sugrumat concubina, o tânără din Ucraina, chiar sub privirile fiicei acesteia

Un tânăr de 34 de ani din R.Moldova a fost arestat pe polițiștii italieni, după ce și-a sugrumat concubina, o tânără de 33 de ani din Ucraina. Cazul a avut loc în localitatea Anzola dell’Emilia din regiunea italiană Bologna, scrie presa italiană citată de deschide.md.

Potrivit sursei citate, cazul a avut loc săptămâna trecută, când femeia, victimă a violenței în familie, a reușit să sune la Poliție și să anunță că a fost sugrumată de concubin. Victima vorbea în șoaptă, pentru a nu fi auzită de partener.

La scurt timp carabinierii au ajuns pe adresa indicată, unde au depistat moldoveanul în stare de ebrietate. Victima se afla alături, cu semne vizibile de sugrumare.

Fiind audiată, femeia a declarat că și anterior a fost umilită și bătută de concubin. În ziua când ea a sunat la autorități, individul a strâns-o de gât, după care i-a aplicat mai multe lovituri. Toate acestea s-au produs chiar sub privirea fiicei victimei.

La cererea procurorilor, individul a fost plasat în arest preventiv – pe numele lui fiind pornită o cauză penală.

Circul din Chișinău prinde o nouă viață. La ce etapă este reconstrucția

Clădirea Circului din Chișinău va prinde în curând o nouă viață. Foto-reporterul Elena Covalenco a suprins momentul când muncitorii montau noile geamuri, scrie realitatea.md

Amintim că în anul 2023 au început lucrările de conservare pentru clădirea Circului din Chișinău. Compania de construcții, selectată în urma licitației lansată de PNUD, a început lucrările de reparație a acoperișului.

Edificiul Circului din Chișinău are o valoare arhitecturală deosebită, iar în anul 2022 a fost inclus în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat. Totodată, PNUD a lansat competiția pentru selectarea companiei care va executa lucrările de înlocuire a fațadei vitrificate a Blocului A al Circului Chișinău.

Totodată menționăm că Uniunea Europeană, prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a alocat peste 1.800.000 euro, care au acoperit costurile pentru expertiza tehnică detaliată, pentru proiectare și pentru lucrări de reparație/conservare în prima etapă. Acestea vor împiedica degradarea clădirii Circului din cauza factorilor externi. Costul estimat pentru finalizarea tuturor lucrărilor de conservare a întregului complex este estimat acum la peste 11.000.000 de euro. Acest lucru ar putea fi realizat în viitor prin bugetul național sau finanțare suplimentară din partea partenerilor de dezvoltare.

Percheziții la Vulcănești: Polițiștii au ridicat mai multe arme și muniții

Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI au efectuat  percheziții domiciliare în raionul Vulcănești la două persoane cu vârstele de 45 și 48 de ani, suspectate că ar deține ilegal arme, precum și alte obiecte folosite la acțiuni de braconaj în zona de sud a țării.

În urma acțiunilor întreprinse la domiciliile celor doi bărbați, polițiștii au depistat și ridicat o armă lungă cu țeava lisă de model necunoscut, o armă lungă cu țeava lisă de model TOZ BM calibrul 16×70 mm, o armă lungă cu țeavă lisă de model Fabarm XLR HP de calibrul 12×76 mm, o armă lungă cu țeava lisă de model CIFSAN CSP-555 calibrul 12×76 mm, o armă lungă pneumatică de model GAMO și cartușe de calibrul 12 mm, unele dintre ele fără acte de provenință și cu  încălcări la deținere  și păstrare.

Preliminar, munițiile erau adaptate și folosite de către suspecți pentru vânătoarea animalelor sălbatice, în lipsa autorizației corespunzătoare și în perioada interzisă.

Bunurile au fost transmise pentru efectuarea expertizei balistice și traseologice, pentru stabilirea faptului dacă acestea au fost folosite și în comiterea altor infracțiuni.

Bunurile au fost ridicate, iar polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru  stabilirea  circumstanțelor  în care armele  au fost dobândite, inclusiv acțiuni procesuale de stabilire a scopului păstrării acestora și a altor persoane implicate.

Conform legislației în vigoare, persoanele vinovate riscă închisoare de la 2 la 7 ani, cu privarea de dreptul de deținere sau port şi folosire a armei.

România a actualizat lista statelor pentru care se impune carantină la intrarea în țară
Articolul anterior
Specialiști: Sezonul gripal din 2020 este cel mai blând din ultimii 5 ani
Articolul următor