Câțiva excursionişti vor primi prin poștă deşeurile din plastic şi ambalajele lăsate în urma lor

Un grup de excursionişti care au vizitat parcul naţional Khao Yai, din estul Thailandei, vor primi acasă, prin poştă, deşeurile din plastic şi ambalajele lăsate în urma lor.

separator

„Vreau ca această acţiune să fie un mesaj clar şi puternic pentru toţi vizitatorii parcului, thailandezi sau străini, că nu vom tolera acest tip de comportament egoist şi dispreţuitor”, a declarat ministrul thailandez al mediului, Warawut Silpa-Archa, transmite libertatea.ro.

Warawut a postat, marţi, pe contul său de Facebook, o serie de fotografii în care apar gunoaiele, precum şi colete aparţinând unui serviciu de curierat prin intermediul căruia au fost expediate deşeurile.

Sticle de plastic, cutii de conserve, borcane de sticlă şi pungi sunt câteva din resturile menajere lăsate în acest parc natural, situat la 125 km nord-est de Bangkok.

Autorităţile cunoşteau adresa şi numele vizitatorilor, având în vedere că excursioniştii trebuie să-şi înregistreze datele personale pentru a putea închiria unul dintre corturile disponibile în zonă şi a putea campa peste noapte.

„Nu numai că gunoiul va fi trimis la adresa respectivă, ci va fi anunţată şi poliţia pentru impune o amendă conform legii”, a precizat ministrul mediului.

El a avertizat că aruncarea gunoiului în parcul naţional constituie o infracţiune care se pedepseşte cu până la 5 ani de închisoare şi amenzi de până la 500.000 de bat (16.000 de dolari sau 13.400 de euro), potrivit legilor locale.

Thailanda, una dintre ţările cu cea mai mare rată a deşeurilor din plastic din lume, preconizează un plan pentru eliminarea progresivă a pungilor din plastic şi polistiren, care de multe ori ajung în mare sau în natură putând provoca moartea animalelor.

200 de apeluri pe zi. Tot mai mulți soldați ruși sună la Forțele Armate ale Ucrainei pentru a afla cum să se predea

După anunțul mobilizării în Federația Rusă, numărul apelurilor la Forțele Armate ale Ucrainei este în continuă creștere, transmite presa ucraineană. Soldații ruși care se predau vor primi trei mese pe zi, îngrijiri medicale și contact cu familiile lor.

Russian troops in Belarus 'direct threat' to Lithuania – minister - LRT

Vitaly Matviyenko, coordonatorul proiectului ,,Vreau să trăiesc”, a declarat într-un briefing că din 18 septembrie au primit peste 2.000 de apeluri de la ruși pe tema predării.

,,Din 18 septembrie, proiectul „Vreau să trăiesc” a procesat peste 2.000 de apeluri din partea membrilor armatei ruse, care nu vor să urmeze ordinele criminale ale lui Putin și să lupte împotriva Ucrainei. Au învățat cum să se predea. Desigur, odată cu mobilizarea din Federația Rusă, numărul de apeluri este doar în creștere”, a spus Matvienko.

După cum spune funcționarul, algoritmul de predare a fost deja elaborat în detaliu – există un canal de telegramă și numere de linie fierbinte ce pot fi contactate.

În timpul dialogului, partea ucraineană explică cum și în ce circumstanțe este posibil să se predea.

Se subliniază că Ucraina garantează tuturor prizonierilor de război respectarea Convențiilor de la Geneva: trei mese pe zi, îngrijiri medicale și posibilitatea de a contacta rudele.

„Putin va părăsi puterea peste câteva luni”. Declarațiile fostului premier al Rusiei, Mihail Casianov

Mihail Casianov, fost prim-ministru al Rusiei, consideră că Vladimir Putin ar putea renunța la funcția sa și va „evada” în câteva luni, informează Sky News.

„În trei sau patru luni cred că va avea loc o schimbare crucială”, a declarat Casianov pentru Sky News.

„Nu cred că există cineva în cercul lui Putin care să îl poată face să plece”, a adăugat fostul premier rus.

„Domnul Putin însuși ar trebui să ajungă la această înțelegere. Cred că trei factori care cresc simultan l-ar putea conduce pe domnul Putin la o astfel de decizie de a evada cumva”, a precizat Casianov.

Factorii anunțați de Casianov sunt:

1. Armata ucraineană este în creștere și are sprijinul SUA și al Marii Britanii

2.  Ordinul de mobilizare al domnului Putin determina creșterea tulburărilor sociale în interiorul Rusiei, astfel că președintele pierde sprijinul în rândul rușilor obișnuiți

3. Efectul sancțiunilor occidentale este în creștere.

Mihail Kasianov, destituit de către Putin în 2004, a trecut în opoziţie şi a devenit unui dintre cei mai feroci critici ai Kremlinului.

Mihail Kasianov spune că a plecat din Rusia din cauza opoziţiei sale faţă de invazia rusă a Ucrainei, dar a refuzat să spună AFP în ce ţară se află, invocând motive de securitate.

Boris Nemţov, un critic al lui Vladimir Putin şi căruia Mihai Kasianov îi era apropiat, a fost asasinat prin împuşcare în apropiere de Kremlin în 2015.

Partizanii au aruncat în aer mașina unei trădătoare din Melitopol. Aceasta „răspândește propaganda rusă printre copiii ucraineni”

În Melitopol, oraș din Ucraina ocupat de Rusia, o mașină aparțînând „șefei” departamentului de educație din cadrul administrației de ocupație a explodat joi dimineață, anunță un Centrul de Rezistență al Ucrainei din Ucraina.

Russian occupation regime in Melitopol prepares a ''vote from home'' option  for upcoming ''referendum'' to conceal low turnout – Ukrainian Resistance |  Ukrainska Pravda

Explozia a avut loc în apropierea colegiului industrial și economic, fiind distrusă mașina unei colaboratoare locale, Olena Sapurova, care este implicată în implementarea „programului educațional rusesc”, care de fapt răspândește propagandă rusă printre copiii ucraineni.

În urmă exploziei, ea nu a fost rănită, dar a primit motive pentru a-și regândi comportamentul, precizează site-ul.

sursa

Guvernul României a donat echipamente medicale spitalului din Comrat
Articolul anterior
Haz de necaz! Băieții de la Banca de Bancuri inaugurează ,,cu fast” un veceu modern
Articolul următor