O femeie specializată în furt de bijuterii din sicriele morților a fost deconspirată de poliţie

O franțuzoaică s-a specializat în furt de bijuterii din sicriele depuse la capele funerare.Vezi cum a fost prinsă.

Când o familie îndurerată a văzut o persoană necunoscută la o capelă funerară din nordul Franței, unde fusese depus sicriul rudei lor, a crezut că este vorba despre o prietenă a decedatei, care venise să-i aducă un ultim omagiu. Au descoperit însă că era o hoață care furase toate bijuteriile pe care a putut pune mâna, scrie newsin.md cu referire la BBC.

Femeia, în vârstă de 60 de ani, le-a spus că este o prietenă femeii care murise, așa că au lăsat-o singură în capela în care se afla sicriul deschis. Când s-au întors, au văzut că ruda lor nu mai avea nicio bijuterie: colierul, inelul și cerceii îi dispăruseră, relatează presa franceză.

Familia a anunțat poliția, care a deschis o anchetă și a identificat în scurt timp o persoană suspectă: o femeie care locuia în apropiere de capela funerară, în orașul Liévin. Au reținut-o și au găsit bijuteriile.

Au aflat și că nu era la primul furt: au reușit să facă legătura între ea și furtul unui portofel din sicriul unui bărbat depus la aceeași casă funerară, în aceeași zi de 24 august.

Când locuința femeii a fost percheziționată, polițiștii au găsit, de asemenea, mai multe anunțuri mortuare, în care erau incluse codurile de acces pentru membrii familiei, cu ajutorul cărora se putea intra în camerele în care se aflau sicriele rudelor lor.

Femeia va fi judecată în 2022.

Duminică cu tragedii! Un bărbat din Ungheni a fost împușcat mortal de un amic
Articolul anterior
De ce reguli trebuie să ții cont la interviul de angajare
Articolul următor