Caz șocant în SUA! Trei rapperi au fost găsiți morți, după ce au anulat un concert. „Nu voi uita niciodată și nu mă voi opri niciodată”

Trei rapperi din SUA au fost găsiți morți într-un apartament abandonat, la aproape două săptămâni după ce au anulat un concert. Autoritățile nu au dezvăluit cauza decesului, scrie b1tv.ro.

În data de 2 februarie, la aproape două săptămâni după ce a început căutarea bărbaților, trupurile neînsuflețite a acestora au fost găsite într-un apartament abandonat din Detroit.

Trupurile neînsuflețite au fost găsite într-un apartaent din Detroit

Armani „Marley Whoop” Kelly, în vârstă de 38 de ani, Montoya Givens, în vârstă de 31 de ani, și Dante „B12” Wicker, aveau un concert programat pentru 21 ianuarie, pe care l-au anulat și ulterior au dispărut. Trupurile neînsuflețite au fost găsite într-un complex de apartamente Highland Park din Detroit.

„Detectivii continuă să investigheze acest incident. Deocamdată, nu am confirmat identitatea vreunei victime din interior și nici un fel de cauză a morții”, a transmis poliția din Michigan pe Twitter, porivit ProTV.

Mama lui Givens, Cat Fogle, a confirmat pentru The Detroit News că a fost anunțată de moartea fiului ei de către poliție. „Mi-au spus că au găsit cele trei cadavre. Nu știu ce am de gând să fac, cum îl voi îngropa”, a declarat femeia.

„Nu voi uita niciodată și nu mă voi opri niciodată”

Arman „Marley Whoop” Kelly îi spusese logodnicei sale, Taylor Perrin, că problemele cu echipamentul erau motivul pentru care concertul a fost anulat și plănuia să cânte la spectacole cu microfon deschis și să se întâlnească cu prietenii. Potrivit unui raport anterior WJBK, până în dimineața de după emisiunea anulată, toate cele trei telefoane ale victimelor încetaseră să mai trimită date.

Familiile Givens și Wicker și-au dat seama că toți cei trei bărbați se cunoșteau după ce au văzut un reportaj de știri la patru zile după ce mama lui Kelly, Lorrie Kemp, l-a anunțat dispărut pe 23 ianuarie.

„Cerșesc ajutor pentru orice informație. Am nevoie de răspunsuri și, chiar dacă e vorba de o tragedie, am nevoie de un răspuns, pentru că nu voi uita niciodată și nu mă voi opri niciodată”, a spus Perrin.

Spectacole cu locuri disponibile limitate la Teatrul ”Alexei Mateevici”. Nu le rata

În această săptâmână în care încheiem prima lună de primăvară și pășim cu zâmbet și încredere în aprilie, invităm publicul la povestea MICUL PRINȚ, care se va juca pe 29 martie, ora 13:30; 31 martie, ora 18:00 și 02 aprilie, ora 17:00. Mai sunt bilete disponibile pentru 31 martie și 2 aprilie.

MICUL PRINȚ este o poveste încântătoare, interesantă și sensibilă despre universul copilăriei inocente, prietenie, dragoste, altruism. Cei mici vor fi captivați de prințișorul care vine de pe micul Asteroid B-612, unde avea grijă de un trandafir și trei vulcani. Dar și de personajele pe care acesta le-a întâlnit pe diverse tărâmuri, în timpul călătoriei sale: un rege, un lampagiu, un geograf, un vanitos. Călăuzit de stele, Micul Prinț ajunge și pe planeta Pământ. Vrea să cunoască oamenii, se împrietenește cu vulpile, vorbește cu șerpii și visează să revină pe Asteroidul B-612.


Pentru adulți, MICUL PRINȚ este o o poveste filosofică, o meditație profundă despre valorile umane, responsabilitate și legătura dintre oameni, toleranță, singurătate, despre esența umanității și cunoașterea de sine prin intermediul călătoriei. În timp ce copilul întâlnește personaje care îl ajută să descopere drumul către simplitatea vieții, adultul face o călătorie în sens invers și descoperă importanța inocenței în viața adultă. Exupery afirma teoria sa, după care doar copiii înțeleg adevărurile cele mai simple ale vieții și că cheia acestei înțelegeri este fructul inocenței lor.

“Povestea MICUL PRINȚ a reușit să facă ceea ce oricare filozof nu a putut realiza pe parcursul mileniilor, să scrie concomitent o carte pentru copii și un monument al gândirii filozofice.” Mihai Țărnă
Durata spectacolului: 1h 10 min
Prețul unui bilet: 150 lei
Notă: tinerii de 18 ani pot cumpăra bilete în baza voucherului cultural (detalii: https://vouchercultural.md/)
Bilete:  https://iticket.md/event/micul-prin-martie-2023
https://iticket.md/event/micul-print
Rezervări: 060 441 471
E-mail: teatrulpoetic@gmail.com

De Ziua Umorului, 1 aprilie, ora 18:00, se va juca spectacolul JUBILEUL, o comedie montată de Slava Sambriș, după piesa lui A.P. Cehov. Un vodevil al grandomaniei, prezentat în adevărata lui lumină ca pe un revers al sărăciei spirituale, care scoate în prim plan fricile și punctele slabe ale omului mărunt.

Acest spectacol ne aduce personaje pe cât de interesante și colorate, pe atât de pline de sine, element din care se și ivește comicul de situație. Ele se regăsesc într-un context de o absurditate vădită, dar care apare mult prea frecvent în zilele noastre și în imediata noastră apropiere.

Personajul central este Andrei Andreevici Șipucin, bărbat bine, carismatic și plin de sine, care se pregătește cu mult fast pentru celebrarea celor 15 ani de când e președintele unei bănci prestigioase. Cine însă face munca grea? Kuzma Nicolaevici, contabilul, căruia i se cere insistent pregătirea raportului anual care urmează a fi prezentat membrilor delegației ce trebuie să apară dintr-o clipă în alta. Desigur că în jurul bancherului roiesc femeile frumoase, cărora Andrei Andreevici, deși foarte ocupat, nu le poate refuza atenția. Iar acestea au talentul de a încurca toate ițele.
Va fi JUBILEUL fastuos pe cât își imaginează protagonistul? Va reuși contabilul să scrie raportul pentru delegație? Cum se vor implica doamnele în desfășurarea evenimentului? Toate răspunsurile le veți descoperi la spectacol.
Durata spectacolului: 1h
Prețul unui bilet: 150-200 lei
Notă: pentru elevi și studenți prețul unui bilet este 100 lei (la prezentarea carnetului de elev sau student).
Notă: tinerii de 18 ani pot cumpăra bilete în baza voucherului cultural (detalii: https://vouchercultural.md/).
Bilete: https://iticket.md/event/jubileul
Rezervări: 060 441 471
E-mail: teatrulpoetic@gmail.com

Un borcan cu mii de euro a fost furat dintr-un beci. Cazul a avut loc noaptea trecută în Râșcani

Un bărbat a rămas fără câteva mii de Euro, după ce persoane necunoscute au dat buzna în beciul acestuia și a furat borcanul în care se aflau banii, scrie echipa.md cu referire la PulsMedia.MD.

foto: www.tvrmoldova.md

Cazul a avut loc noaptea trecută în localitatea Corlăteni, din raionul Rîșcani, susțin sursele PulsMedia.MD, apropiate anchetei.

Oamenii legii au fost sesizați despre furt în această dimineață, în jurul orei 09:48, de către păgubaș, care s-a dovedit a fi un bărbat de 61 de ani.

Acesta le-a spus polițiștilor că a găsit ușa la beci deteriorată, dar și lipsa borcanului în care se aflau bani în sumă de aproximativ 6150 de Euro.

Angajații IP Rîșcani au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele, dar și pentru a stabili identitatea făptașilor cu ulterioara reținerea acestora.

Pentru prima dată, activitatea școlilor auto și a instituțiilor care pregătesc personalul în domeniul transportului rutier va fi reglementată mai strict

Pentru prima dată, activitatea școlilor auto și cea a instituțiilor care pregătesc personalul în domeniul transportului rutier va fi reglementată. Noile prevederi au scopul de a elimina corupția din sistemul de pregătire a șoferilor și de a asigura recunoașterea internațională a permiselor de conducere eliberate în țara noastră.


Guvernul a aprobat, la propunerea ministerului Educației și Cercetării, Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de formare profesională a conducătorilor de vehicule și Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de formare profesională a personalului din domeniul transportului rutier.  

De acum înainte, serviciile de instruire a conducătorilor auto și a personalului din domeniul transportului rutier vor putea fi prestate doar de entitățile legal constituite,  care au programe acreditate de către Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare. Anterior, unele instituții de acest fel, activau în baza unor licențe și programe de studii neautorizate. 

Pentru a preveni înscrierea frauduloasă la examene, aceasta se va face de către Agenția Servicii Publice, prin Sistemul informațional „Registrul unităților de instruire a conducătorilor de autovehicule și al formabililor”. În același timp, pentru prima dată, vor fi instituite taxe oficiale pentru serviciile de formare, acestea urmând să fie stabilite de consiliile de administrație ale școlilor auto, în baza unui deviz de cheltuieli. 

Regulamentele prevăd reguli noi și pentru instructorii în conducerea auto și personalul din domeniul transportului rutier. Aceștia vor fi obligați să dețină un certificat de competență profesională, eliberat de centrele de formare acreditate în domeniu.

ULTIMA ORĂ! SUA este de acord cu participarea rușilor și bielorușilor la Jocurile Olimpice ca sportivi neutri
Articolul anterior
„Bucătarul lui Putin”, pus oficial sub acuzare în Ucraina
Articolul următor