Caz tragic la Briceni: Două persoane au murit intoxicate cu gaze emanate de la încălzitorul de apă conectat la o butelie de gaz

Două persoane au decedat în urma încălcării regulilor de exploatare a instalațiilor contactate la gaze. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de 10 noiembrie 2024 într-o gospodărie din localitatea Drepcăuți, raionul Briceni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:59. Potrivit primelor informații, persoanele s-ar fi intoxicat cu gaze în urma utilizării unui încălzitor de apă, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La fața locului au intervenit serviciile de urgență, inclusiv o echipă de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au stabilit că un bărbat în vârstă de 74 de ani și o femeie în vârstă de 43 de ani au decedat, după ce s-ar fi intoxicat cu gazele emanate de la încălzitorul de apă conectat la o butelie de gaz propan-butan. În urma cercetărilor preliminare efectuate la fața locului, specialiștii au stabilit că canalul de evacuarea al încălzitorului de apă nu era scos în exteriorul construcției, astfel evacuarea gazelor de ardere se efectua nemijlocit în interiorul locuinței.

Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de organele de resort.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte regulile de securitate la instalarea și exploatarea instalațiilor alimentate cu gaze. Cetățenii sunt rugați să verifice periodic instalațiile utilizate, iar în cazul depistării unor defecțiuni să le înlăture, pentru a nu-și pune viața în pericol.

De asemenea, o atenție deosebită trebuie acordată canalelor de evacuare, acestea neapărat trebuie să existe în încăperi și locuințe, fiind neobturate și într-o stare funcțională bună. Mai mult, cetățenii trebuie să asigure ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparatele alimentate cu gaze, dar și cele cu flacără deschisă.

Totodată, salvatorii avertizează că utilizarea buteliilor cu gaz propan butan, poate fi periculoasă, dacă nu sunt respectate regulile de folosire a acestora. Amplasarea buteliilor în interiorul locuințelor, mai ales în preajma surselor de căldură, este interzisă. Persoanele care optează pentru utilizarea acestora trebuie să le poziționeze în cutii metalice în afara încăperilor, la o distanță minimă de 5 metri de la intrarea în locuință. Alimentarea acestora este posibilă doar cu combustibilul pentru care sunt destinate.

În caz de situații de risc și excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.

Colindul lansat de Ion Paladi și Georgiana Lobonț, cel mai ascultat și cel mai viral pe câteva platforme concomitent

După succesul cu colindul “Ziua-i mare, seara-i sfânta”, alături de Paula Seling, care are peste 9 milioane de vizualizări, îndrăgitul interpret de muzică populară de la noi, Ion Paladi, vine cu un nou proiect muzical alături de artista din România Georgiana Lobonț – “Soră lângă frate bun”, informează unica.md.

Colindul, lansat acum câteva zile, a ajuns cel mai viral pe Tik Tok la moment, iar pe YouTube este în trendingyoutube România pe locul 19!

În prezent este cel mai ascultat colind din România! În curând atinge circa jumătate de milion de vizualizări.

Videoclipul cu imagini de poveste, filmate în Bucovina, Putna, dar și mesajul textului, vin să aducă lumina și căldura sărbătorilor de iarnă și să-i unească pe cei dragi de sărbători.

Muzica îi aparține lui Ion Paladi, textul lui Mihai Pascar, iar aranjamentul muzical este semnat de Corneliu Botgros, alături de Orchestra Națională “Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros.

În acest colind, pe final, se aud și vocile tinerilor din ansamblul etnofolcloric DORURELE, condus de Vladimir Șchiopu, și care este patronat de revista unica.md, fapt pentru care ținem să-i felicităm pentru colaborarea frumoasă cu interpretul Ion Paladi.

Vă invităm să savurați acest superb colind, iar dacă v-a plăcut, nu ezitați să lăsați o apreciere.

Marți, 17 decembrie, Ion Paladi va evolua la Sala Palatului din București în concertul Paulei Seling, iar pe 21 decembrie artistul nu va lipsi de la BT Arena Cluj, cea mai mare sală din România, de la spectacolul Georgianei Lobonț unde este Sold OUT de mai bine o lună. Colindul ”Soră lîngă Frate bun” a celor doi artiști va răsuna alături de Orchestra ”Lăutraii” condusă de maestrul Nicolae Botgros.

Ion Paladi și-a început activitatea artistică de la vârsta de 11 ani. A studiat la Colegiul Republican de Muzică „Ștefan Neaga” și este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea „Dirijat Cor Academic”. Este solist al Orchestrei Naționale ”Lăutarii” și este extrem de îndrăgit atât în țară, cât și peste Prut.

Un ucrainean a vrut să mituiască polițiștii de frontieră cu 20 de euro pe care i-a pus în pașaport

Pe parcursul săptămânii curente, în cadrul activităților de control desfășurate la PTFS „Lipcani-Rădăuți Prut”, un cetățean ucrainean, în vârstă de 47 de ani, aflat în calitate de pasager într-un mijloc de transport înmatriculat în Republica Moldova, a încercat să mituiască un angajat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cu suma de 20 de euro, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bancnotele erau plasate în interiorul pașaportului și aveau scopul de a facilita trecerea ilegală a frontierei de stat.

 Polițistul de frontieră a respins ferm tentativa de mituire, iar incidentul a fost imediat raportat autorităților competente.

Investigațiile ulterioare au relevat că cetățeanul în cauză fusese documentat anterior pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Acum, acesta este cercetat și pentru tentativa de mituire, fiind pasibil de răspundere conform legislației în vigoare.

 Cazul este documentat în continuare de către autoritățile competente, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

În acest sens, Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor:

 Evitați orice tentativă de mituire. Orice încercare de a influența ilegal deciziile autorităților se sancționează conform legii. Poliția de Frontieră promovează principiul „Toleranță zero la corupție”.

 Dacă observați nereguli sau acte de corupție, vă încurajăm să le raportați autorităților competente pentru a contribui la menținerea unui climat de integritate.

 Pentru denunțarea manifestărilor de corupție contactați Linia Anticorupție la numărul scurt 1520.

Poliția de Frontieră rămâne ferm angajată în asigurarea integrității și securității frontierei, acționând cu profesionalism și respectând principiile statului de drept.

Polițiștii din Brigada cu Destinație Specială Fulger și-au comemorat astăzi camarazii căzuți la datorie

Astăzi, polițiștii din cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială Fulger a IGP și-au comemorat primii camarazi căzuți la datorie pe câmpul de luptă de pe Nistru din anii 1991-1992, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au cinstit în tăcere memoria colegilor și au depus jerbe de flori la morminte.

La 13 decembrie 1991, 4 polițiști ai Brigăzii cu destinație specială ”Fulger” Gheorghe Cașu (21 de ani), Ghenadie Iablocichin (26 de ani), Valentin Mereniuc (24 de ani) Mihail Arnaut (21 de ani) aflați în exercițiul misiunii, s-au deplasat lângă satul Lunga, raionul Dubăsari, pentru a acorda sprijin colegilor. În cadrul operațiunii polițiștii au fost uciși.

Prin Decret Prezidenţial, polițiștii au fost decorați post-mortem cu Ordinul „Ștefan cel Mare”.
Prin gestul de astăzi, angajații poliției şi-au manifestat solidaritatea faţă de familiile eroilor poliţişti şi au adus un omagiu celor care nu mai sunt alături de noi, dar care au rămas în memoria noastră.

Cinste și onoare eternă eroilor căzuți la datorie!

Autobuz de rută, implicat într-un grav accident, la Tohatin. Pompieri, echipe de medici și de descarcerare, la fața locului
Articolul anterior
Procuratura Anticorupție a venit cu o reacție după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Articolul următor