Ce nume vor purta Prințul Harry și ducesa Meghan după ce și-au pierdut titlurile regale

Prințul Harry și soția sa, ducesa Meghan, vor trebui să își schimbe numele de familie după ce și-au pierdut titlurile regale, conform Digi 24. Cei doi nu vor mai putea folosi titulatura de ”Alteța sa regală”, iar Sussex, Mountbatten- Windsor sau Wales sunt posibilele nume pe care ar urma să le preia cuplul.

separator
Prințul Harry și soția lui, Meghan, nu vor mai avea voie să foloseasă titluri monarhice și nu vor mai primi fonduri din surse guvernamentale, a anunțat, sâmbătă seară, Palatul Buckingham.

Ducele și ducesa de Sussex au anunțat și că intenționează să returneze 2,4 milioane de lire sterline, bani publici primiți pentru renovarea Frogmore Cottage, reședința din Windsor, care va rămâne locuința lor oficială din Marea Britanie.

Mai mult, cuplul nu o va mai reprezenta formal pe regina Elisabeth a II-a începând cu primăvara acestui an.

Deciziile au fost luate după ce Harry și Meghan au anunțat recent că doresc să renunțe la statutul de membri seniori ai familiei regale a Marii Britanii. Harry va continua să fie prinţ şi membru al familiei regale a Marii Britanii. Însă el nu va mai putea folosi titulatura de „Alteţa sa regală” pentru că nu mai este membru activ al familiei regale, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru ducesa Meghan de Sussex.

Jurnalistul ITV News Royal Chris Ship a clarificat ideea, respectiv, aceea că ducii de Sussex își păstrează titulatura de „Alteța sa regală”, dar nu vor mai putea să o folosească.

Și Prințesa Diana, mama lui Harry, a pierdut titlul regal

Se pare că cei doi vor fi cunoscuți ca Harry, duce de Sussex, și Meghan, ducesă de Sussex, titluri pe care le-au primit de la regina Elisabeth a II-a în ziua în care s-au căsătorit, în 2018.

Aceasta nu este pentru prima dată când un membru al familiei regale nu mai poate folosi titlul de „Alteța sa regală”. Mama lui Harry, prințesa Diana de Wales, a pierdut titlul în 1996, după ce a divorțat de prințul moștenitor Charles.

Harry și Meghan pot avea ca nume de familie Sussex, în mod similar copiilor prințului William și ai ducesei Catherine de Cambridge. La școală, copiii se numesc George și Charlotte Cambridge.

Contul de pe platforma Instagram și noul site oficial ale lui Harry și Meghan poartă numele Sussex. Iar, la începutul săptămâni trecute, cei doi au fost numiţi într-un comunicat oficiale ”familia Sussex”. Însă, potrivit site-ului oficial al familiei regale, dacă vreodată un membru are nevoie de un nume de familie, acesta trebuie să fie Mountbatten-Windsor.

Lacrimi și durere la Susleni! Ana-Maria, tânăra răpită și ucisă cu cruzime a fost condusă pe ultimul drum

Lacrimi și durere la Susleni. Zeci de oameni s-au adunat astăzi să o petreacă pe ultimul drum pe Ana-Maria. Tânăra de 19 ani, însărcinată în 6 luni, a fost găsită fără suflare la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie în Orhei. Principalul suspect a fost plasat în arest pentru 30 de zile și pledează nevinovat, scrie tv8.md.

Între timp, aseară, un grup de localnici din Chițcanii Vechi, satul în care locuiește principalul suspect, au aprins mai multe lumânări în fața porții acestuia. Oamenii s-au adunat la poarta suspectului, unde au scris numele fetei din zeci de lumânări aprinse. Au făcut din lumânări și numele băiețelului nenăscut – Ion. 

Reamintim că corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani, dispărută la Orhei, a fost găsit de un grup de polițiști de la Chișinău, pe 20 aprilie, în apropiere de Chițcanii Vechi, localitatea de unde este originar principalul suspect. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru jurnaliști că trupul a fost găsit cu greu, lângă un pârâu, fiind aruncat într-o groapă, acoperită apoi cu crengi. 

Fata însărcinată fusese văzută ultima dată în seara de 12 aprilie. Aceasta se întorcea la căminul din Orhei după o oră de meditații. Din imaginile de pe camerele de supraveghere, obținute de TV8, se vede cum tânăra ajunge în stația cu pricina, iar la câteva minute de ea se apropie un automobil în care și urcă. Bărbatul le-ar fi spus oamenilor legii că imediat ce a urcat în mașină și și-a dat seama că nu era cea pe care o aștepta, tânăra i-ar fi cerut să oprească, pentru a ieși. El spune că a lăsat-o pe marginea drumului, la o distanță de 300 de metri de stația pentru transportul public, de unde a luat-o, după care el și-a continuat drumul. Ulterior, a refuzat să conlucreze cu ancheta. 

Bănuitul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Avocatul acestuia a refuzat să ofere declarații pentru presă, însă procurorii susțin că bărbatul pledează nevinovat. După aproape o săptămână de căutări la Orhei, oamenii legii au căutările și la Telenești, de unde este șoferul.

Vineri, 19 aprilie, polițiștii au anunțat că în urma perchezițiilor acasă și în mașina suspectului, au descoperit mai multe lucruri pentru femei.  În context, oamenii legii au făcut un apel către cetățeni, pe care îi îndeamnă să îi sesizeze în cazul în care au avut „tangențe dubioase” sau „cu tentă infracțională” cu acest bărbat.  Într-un comunicat al poliției, se subliniază faptul că bărbatul, în mașina căruia a urcat tânăra de 19 ani, s-a schimbat fizic foarte mult de-a lungul timpului, dar și a condus mai multe mărci și modele de mașini.

imagini: tv8.md

Campanie socială de Paște de la Prima Finanțare – “Împarte Bunătate”

CASA+FAMILIA=ACASĂ. Pentru majoritatea, aceasta este formula fericirii! Iar în perioada sărbătorilor pascale, cuvântul ACASĂ capătă un sens cu totul special. 

În lumina sărbătorilor de Paște, Prima Finanțare dorește să aducă bucurie și speranță în casele celor care cu adevărat au nevoie de sprijin și empatie. 

Prima Finanțare lansează o campania socială de Paște “Împarte bunătate”, dedicată sprijinirii a aproximativ 100 de familii nevoiașe și bătrâni din comunitate, oferindu-le coșuri cu produse alimentare.

În perioada 18 aprilie – 18 mai 2024, compania va redirecționa 1% din suma creditelor acordate Prima Soluție (destinația pentru Casă și Familie) pentru a procura și a oferi coșuri cu produse alimentare familiilor social-dezavantajate din țară.

Astfel, fiecare credit acordat va deveni o rază de lumină, ce va încălzi și hrăni sufletele și trupurile celor care au nevoie de sprijinul nostru.

Cum pot contribui clienții? 

Beneficiind de un credit de consum – Prima Soluție, care este destinat pentru realizarea planurilor și nevoilor, clienții nemijlocit ajută o familie să se bucure de o masă de Paște, cu cozonaci, ouă roșii și mult mai mult.

Prima Finanțare crede că aceasta campanie va avea un impact social profund, atât în rândul clienților fideli ai companiei, cât și al celor noi.

Vă îndemnăm să vă alăturați la Prima Finanțare în această misiune a generozității și compasiunii. 

Împreună putem face din gesturi mici, lucruri frumoase! 

Haideți să facem Paștele cu adevărat special pentru toți!

Cererile pot fi depuse atât online, cât și în cadrul sucursalelor Prima Finanțare.

Mai multe detalii despre finanțarea nevoilor personale, proiectelor în afaceri și agricultură puteți afla pe primafinantare.md sau la Call Center 022 20 20 20.

Prima Finanțate – prima alegere în finanțarea Start-Up-urilor și Antreprenorilor!

Despre Prima Finanțare

Prima Finanțare este un brand internațional, care oferă o experiență unică în finanțarea afacerilor, inclusiv în agricultură, cât și oferă finanțare pentru Casă și Familie.

Compania susține deopotrivă spiritul antreprenorial și persoanele social/financiar dezavantajate prin credite accesibile și consultanță privind investițiile în afaceri, inclusiv agricultură, comerț și produse ce economisesc energia. 

Prin istoria de circa 14 ani Prima Finanțare a contribuit la dezvoltarea a peste 24 000 de afaceri locale cu un portofoliu de peste 714 mln lei. În prezent compania înregistrează un număr de 3 216 clienți cu un portofoliu de peste 140 ml lei, dintre care 63 mln au fost destinate femeilor de afaceri.

Detalii despre incendiul de la liceul ”Liviu Deleanu” din Capitală. Ce a făcut un elev

Primăria Municipiului Chișinău informează cu referire la incidentul de astăzi, 23 aprilie, de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din sectorul Buiucani, unde un elev a dat foc unui caiet.

”Astăzi, la pauză, după lecția a 3-a, aproximativ la ora 11:28, un elev a dat foc la un caiet cu învelitoare, pe holul etajului 3.

Arderea a fost localizată de un profesor, care a intervenit prompt pentru stingerea focului și s-a apelat imediat la 112.

Între timp profesorii au evacuat elevii, conform procedurii.

Pompierii au ajuns rapid la fața locului, iar la venirea acestora focul era deja stins.

Conform recomandărilor pompierilor, peste 30 de minute, elevii și personalul didactic au revenit la ore.

Actualmente lecțiile se desfășoară conform orarului.

Menționăm că în urma incidentului nimeni nu a avut de suferit.”, anunță municipalitatea.

Incendiul a izbucnit pe data de 5 aprilie. Flăcările au cuprins demisolul instituției de învățământ. Zece echipe de intervenție au participat la stingerea focului. Din clădire au fost evacuați circa 1.900 de elevi. Victime nu au fost raportate.

Cum tratezi răceala, gripa și virozele la copil. Sfaturile Dr. Mihai Stratulat
Articolul anterior
Rusia: Cinci persoane, printre care şi un copil, s-au înecat într-un hotel după ce o conductă cu apă s-a spart
Articolul următor