Ce venituri a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, pentru 2024

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, declară împreună cu soția venituri totale de 766 de mii de lei în anul 2024, incluzând salarii, retribuții din activități suplimentare, dare în locațiune de proprietăți și alocații.

Familia Grosu deține mai multe imobile și terenuri donate sau cumpărate. La fel, președintele Parlamentului a contractat recent două credite, în valoare de 233,5 mii de lei, se arată în declarația sa de avere depusă la ANI, transmite IPN.

Pe parcursul anului 2024, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a obținut venituri din salarii de 244,6 mii de lei. Soția declară venituri din salariu, prestare de servicii și servicii de instruire în sumă totală de 317,2 mii de lei.

Familia Grosu mai declară venituri din darea în locațiune a apartamentului – 2400 de euro, venituri din diurne de 101,3 mii de lei și plăți compensatorii de la Parlament de 31 de mii de lei.

Copiii președintelui Parlamentului au primit alocații de la statul român în sumă totală de 6,4 mii RON, ceea ce ar însemna peste 25 de mii de lei.

Familia președintelui Parlamentului declară terenuri agricole în valoare de peste 144,8 mii de lei, cel mai scump fiind un teren intravilan, procurat în 2011, cu valoarea de peste 130,6 mii de lei.

Igor Grosu mai declară în proprietate două case de locuit, dintre care una de 82 de metri pătrați, donată în 2017, și alta de circa 122 de metri pătrați, cumpărată în anul 2011.

Familia are în proprietate și un apartament de 47 de metri pătrați, cumpărat în anul 2000, și un spațiu comercial, cumpărat în 2011.

Alte trei imobile, donate în anul 2017, la fel numără printre proprietățile familiei Grosu.

Potrivit declarației de avere, familia președintelui Parlamentului deține în proprietate un automobil de marca Volkswagen Touran, din 2009, dobândit în 2017, cu 7800 de euro.

Igor Grosu declară și două credite, ambele contractate în 2024. Unul din credite este de 200 de mii de lei și altul de 33,5 mii de lei.

Igor Grosu este deputat în Parlament din 2019, iar președinte al Parlamentului din 2021. La fel, este președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate, din 2022.

Un moldovean, căutat de autoritățile moldovenești fiind condamnat pentru viol asupra unui minor, reținut la Albița

Un moldovean de 63 de ani a fost reținut la punctul de trecere Albița, după ce s-a depistat că acesta era căutat de autoritățile moldovenești, fiind condamnat la 12 ani de închisoare pentru infracțiunea de viol asupra unui minor. Mai mult, acesta avea la el o carte de identitate falsă.

Totul s-a întâmplat noaptea trecută, 28 aprilie, în jurul orei 04:20. Bărbatul s-a prezentat la punctul de trecere Albița pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România. Acesta era pasager într-un mijloc de transport, transmite Știri.md.

În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră români au constatat că pe numele bărbatului era o semnalare Interpol, acesta fiind căutat de autoritățile din Republica Moldova pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 12 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor.

Astfel, în baza profilului de risc, s-a decis efectuarea unui control mai amănunțit asupra persoanei, ocazie cu care a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților române.

„Polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals. 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul în cauză prin intermediul unui concetățean, contra sumei de 400 de lei moldovenești, cu intenția de a-l folosi în statele din vestul Europei, pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale”, comunică Poliția de Frontieră din România.

Totodată, în baza Acordului de Readmisie, bărbatul a fost predat autorităților de frontieră din Republica Moldova.

Mai puține ospețe printre morminte: Cum au sărbătorit moldovenii Paștele Blajinilor

Forfotă mare a fost ieri și duminică prin cimitire. Cu flori și pomeni, mii de oameni au mers la morminte pentru a-și aminti de cei dragi, plecați din viață. Spre deosebire de anii trecuți, mulți au renunțat anul acesta la coroanele din plastic și au venit cu flori vii. Și ospățuri printre morminte nu prea au fost, scrie jurnaltv.md.

„Este ziua în care ne amintim de cei care nu mai sunt printre noi, însă trăiesc în amintirea noastră”, ne-au spus cei pe care i-am întâlnit la Cimitirul „Sfântul Lazăr” din capitală.

Una dintre familiile întâilnite astăzi la cimitir a venit de dimineață la mormintele părinților și bunicilor pentru a-i pomeni și a le aduce un omagiu.

Iar un alt bărbat a venit astăzi singur la mormintele părinților și fratelui.

„Au plecat de mult timp, însă și astăzi îi port cu mine în gând”, ne-a spus acesta.

Pentru unii, Paștele Blajinilor este singura zi din an în care vin la mormintele rudelor decedate.

Paștele Blajinilor este sărbătorit în zilele de duminică și luni, la o săptămână de la Învierea Domnului. Pentru bugetari este zi liberă. În unele localități, oamenii merg la cimitire și sâmbătă.

Începând din această lună, terenurile în paragină vor fi gestionate de primăriile din R. Moldova

Începând cu această lună, primăriile din Republica Moldova au dreptul să dea în arendă terenurile agricole lăsate în paragină mai mult de doi ani. Prevederea se conține în noul Cod Funciar, intrat în vigoare în 1 aprilie, 2025 și are scopul de a preveni răspândirea buruienilor și paraziților, scrie tvrmoldova.md.

Potrivit noilor modificări ale Codului Funciar, proprietarii terenurilor agricole delăsate vor fi obligaţi ca, timp de trei luni, să-şi cureţe loturile. În caz contrar, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor şi primăriile vor avea dreptul să le dea în arendă fie proprietarilor de terenuri din vecinătatea lotului, fie în caz de refuz, bunul să fie scos la licitație.

LEONID BOAGHI, primar Sireţi: Aşteptăm să vedem care o să fie cadrul de implementare, o hotărâre de guvern, un regulament aprobat prin ordinul de minister al agriculturii cum purcedem şi cum punem în practică articolul din codul funciar.

Primarul din Sireţi spune că o bună parte din aceste terenuri aparţin localnicilor stabiliţi peste hotare. Din cele peste 2000 de hectare de pământ arabil, 30 la sută este neprelucrat.

LEONID BOAGHI, primar Sireţi: Acolo tot trebuie să fie un anumit termen. Trebuie să fie asigurat că dacă i-a terenul şi face careva lucrări şi îl aduce la o situaţie bună. O plantaţia anuală nu o faci pe cinci ani, dar vii cu nişte culturi anuale, atunci să fie sigur că nu vine cetăţeanul şi îi spune: ce e de frumos, este terenul meu.

Cei care îşi lucrează cu grijă terenurile agricole sunt bătrănii. Printre ei şi domnul Nicolae, în vârstă de 70 de ani.

„Iată am o viişoară aici la deal şi am un teren mai la vale şi eu le lucrez fiindcă aşa am fost deprinşi din copilărie de părinţi. Au lăsat pământurile în paragină fiindcă nu aduce venitul cela. Pământul te hrăneşte, dar nu te îmbogăţeşte. Noi bătrânii încă mai lucrăm, dar tineretul cu regret nu.”

„De ce să stea pârloagă, crezi pe mine nu mă doare inima că atâţia ani nu l-am lucrat pe câmp şi am avut aşa gospodărie. Când mă uit cum şade, mi se rupe inima. Nişte livezi erau. Am avut şi livadă şi vie şi pământ arabil şi cu legumele m-am ocupat.”

„Am şi eu un pământ pe deal şi vre-o 7 vecini nu lucrează, şi nici cealaltă parte şi numai noi suntem cu bucăţica ceea de vie. Trece buruianul din pământ, în pământ de care nu putem scăpa. Aș lua toate pământurile înapoi şi cum era odată mergea un tractor şi ara dintr-un capăt până în capăt.”

Potrivit modificărilor, termenul de arendă va fi stabilit în contract, dar va varia între un an și cinci ani. Transmiterea în arendă este doar o măsură temporară, menită să prevină degradarea pământului. Potrivit ultimului recensământ agricol, din 2011, în Republica Moldova sunt în paragină aproape 250.000 de hectare de terenuri, cele mai multe – în centrul și sudul țării.

Hillary Clinton îl atacă în termeni duri pe Trump: „Nu e suficient să fii puternic. Trebuie să fii și inteligent”
Articolul anterior
Cum să investești banii în mod inteligent și eficient
Articolul următor