CEC a decis deschiderea a 139 secții de votare în străinătate. Numărul acestora nu a fost majorat

Comisia Electorală Centrală a decis astăzi constituirea a 139 de secții de votare în străinătate, deși proiectul inițial prevedea 162 de secții. Președinta țării, Maia Sandu, a cerut ca hotărârea să fie revizuită. 

CEC a decis ca și în acest an sa fie deschise 139 de secții de votare, tot atâtea ca și la alegerile prezidențiale din 2020, chiar dacă în proiectul înaintat de președintele CEC erau prevăzute cu 23 mai multe.

„Am venim să acoperim acele state și orașe, urmare a înregistrării prealabile și urmare a incidentelor din prezidențialele turului doi, unde s-au epuizat buletinele de vot înainte de vreme”, a explicat președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil.

Totuși, secretarul general al CEC, fost socialist, Maxim Lebedinschi, a insistat pe numărul de 139. Se întâmplă chiar și după ce Ministerul Afacerilor Interne și Integrării Europene a solicitat deschiderea a 190 de secții.

Tot pentru alegerile din 11 iulie, CEC a hotărât deschiderea a 44 de secții pentru cei din stânga Nistrului.

După decizia cu privire la secții peste hotare, Maia Sandu a venit cu o reacție.

„Decizia de astăzi a Comisiei Electorale Centrale de a se opune deschiderii a suficiente secții de vot în diasporă este o batjocură față de sutele de mii de cetățeni care vor să voteze și o încălcare sfidătoare a legii.

Cozile din alegerile prezidențiale, insuficiența buletinelor de vot, numărul mare de înregistrări prealabile au arătat clar necesitatea creșterii numărului secțiilor de vot peste hotare. Somez CEC să-și revadă imediat decizia – să respecte legea și să asigure dreptul la vot”, a scris președinta țării.

Alegerile parlamentare anticipate se vor desfășura în data de 11 iulie curent.

sursa: www.cotidianul.md

Decizie de ultim moment. Noi condiții de intrare în Spania
Articolul anterior
Mai multe secții de votare deschise pentru cetățenii din stânga Nistrului
Articolul următor
Alte articole interesante