Cel mai înalt popor din lume devine mai scund. Explicațiile specialiștilor

Olanda a fost timp de zeci de ani țara cu cea mai înaltă populație din lume, lucru care încă se menține, doar că oamenii încep să aibă o înălțime mai mică, relatează CNN și The Guardian. Un motiv pentru această scădere ar putea să fie legată de alimentație, susțin cei care analizează fenomenul.

Un studiu al Institutului de Statitistică din Olanda arată că bărbații născuți în această țară în 2001 sunt cu un centimetru mai scunzi decât cei din 1980, în timp ce pentru femei, diferența de înălțime dintre cele două generații este de 1,4 centimetri.

Potrivit sursei citate, este posibil ca olandezii născuți în 1980 să facă parte din cea mai înaltă generație, în condițiile în care înălțimea medie a bărbaților era de 183,9 cm, cu 8,3 cm mai înalți decât cei născuți în 1930. Cu o înălțime medie de 170,7 cm, femeile născute în 1980 erau semnificativ mai înalte decât cele care au venit pe lume în 1930 și aveau 165,4 cm.

În cadrul studiului au fost analizați 719.000 de olandezi cu vârste cuprinse între 19 și 60 de ani. Ca reper a fost folosită înălțimea medie de la vârsta de 19 ani.

De ce scad olandezii în înălțime

Motivul scăderii în înălțime are, parțial, legătură cu nivelurile crescute de imigrație, aici ajungând grupuri din populații mai mici ca înălțime. Totuși, „creșterea a stagnat și la generațiile în care ambii părinți s-au născut în Olanda, dar și în generațiile în care toți cei patru bunici s-au născut în Olanda. Bărbații sută la sută olandezi nu au mai crescut, iar la femei, tendința este de scădere”, mai arată rezultatele cercetării.

În aceste condiții, oamenii de știință iau în calcul și alte posibile cauze ale acestui fenomen. O explicație ar putea avea legătură cu prăbușirea economică din 2007, crede dr. Gert Stulp, de la Facultatea de Științe Comportamentale și Sociale a Universității din Groningen.

„Poate că aspecte precum criza financiară au însemnat că unii copii au crescut în alte condiții, mai precare, decât generațiile anterioare”, a explicat specialistul. Dr. Gert Stulp mai precizează că scăderea în înălțime ar putea avea legătură și cu alimentația generațiilor actuale.

„Poate că dietele din ultimii ani au avut mai puțini nutrienți importanți pentru creștere. Se crede că acesta este motivul pentru care și americanii scad în înălțime: diete mai sărace, mai multe calorii, dar mai puțini nutrienți. O altă speculație este că scăderea înălțimii ar putea fi cauzată de faptul că mai mulți oameni exclud din diete produsele de origine animală. Dar, din nou, nu există dovezi clare în acest sens”, a spus dr. Gert Stulp.

sursa

Marea Britanie începe vaccinarea copiilor între 12 şi 16 ani
Articolul anterior
Momente de coșmar la o nuntă. Un mire s-a ales cu două vertebre fracturate după ce amicii l-au aruncat în aer, dar nu l-au mai prins
Articolul următor
Alte articole interesante