Săptămâna trecută, unul dintre cele mai trainice și longevive cupluri de la Hollywood și-au anunțat despărțirea. Vestea a dat-o chiar Jason Momoa , care a menționat că, în ciuda faptului că încă are sentimente de iubire față de soția lui, relația lor a ajuns la final. Drept urmare, a părăsit căminul conjugal și s-a mutat de unul singur, scrie presa de peste Ocean. ,,De la vilă cu piscină la… rulotă parcată pe străzi”.
S-au cunoscut în 2005, pe când Lisa Bonet era deja o femeie divorțată și o mamă singură. Nimic n-a stat în calea iubirii lor, iar doi ani mai târziu ajungeau și-n fața altarului și deveneau părinții primului lor copil, o fetiță. N-a durat mult și pe lume a venit și cel de-al doilea copil al cuplului, un băiețel.
Din păcate, ceea ce părea a fi un basm s-a transformat rapid într-o poveste cu final nefericit. În ianuarie 2022, Jason Momoa anunța prin intermediul contului lui de Instagram că el și soția lui vor divorța. Motivul? Toți vor să-l știe, căci actorul a precizat doar că drumurile lor s-au separat și că vor continua să aibă o relație de prietenie pentru binele celor doi copii ai lor. Până una alta, paparazzi l-au surprins pe Jason Momoa în ipostaze deloc flatante. Aparent, despărțirea de soție l-a aruncat pe actor… în stradă.
Jason Momoa s-a adaptat destul de repede la statutul de burlac, fără casă. El s-a mutat într-o rulotă de 750.000 de dolari, pe care a parcat-o strategic în fața casei unui prieten. De altfel, paparazzi l-au surprins chiar „acasă”, în timp ce ieșea din autovehicul și se îndrepta spre casa amicului său. Îmbrăcat neglijent, cu barba mult crescută și părul vălvoi, actorul pare să trăiască din plin aceasta perioadă de libertate.
Autorulota în cauză se vrea a fi o „reședință de lux”. Este dotată cu pat matrimonial, aparat de făcut cafea Nespresso, plită cu inducție și o bucătărie care se poate monta în exterior. Actorul și-a cumpărat-o în 2018, pe când filma la pelicula „Aquaman”, și a folosit-o de fiecare dată când a vrut să evite să doarmă într-un hotel. „Stă în ea destul de des, căci preferă să doarmă în ea decât într-un hotel. Nu este genul de persoană care preferă avioanele private ori resorturile de lux.”, spunea un apropiat, cu o altă ocazie.