Cel puţin 20 de morţi în urma atacurilor cu rachete în Ucraina. Un alt spital din Kiev, bombardat

Un atac rus a făcut cel puţin patru morţi într-un alt centru medical din Kiev, au anunţat autorităţile ucrainene, la câteva ore după un atac precedent asupra unui spital de copii într-un alt cartier, informează AFP, citată de hotnews.ro.

„Căderi de resturi (de rachete) au fost semnalate în districtul Dniprovskii. Un centru medical a fost parţial avariat. Au fost semnalaţi patru morţi şi trei răniţi”, au anunţat echipele de salvare ucrainene pe Telegram, în timp ce şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a afirmat pe Telegram că este vorba de „un nou atac rus” asupra unei instituţii medicale.

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi alte peste 50 au fost rănite în urma atacurilor în valuri ale Rusiei cu rachete, luni, în prima parte a zilei, asupra Ucrainei, a anunţat înainte de aceasta ministrul de interne ucrainean Ihor Klimenko.

Kievul a fost printre oraşele cel mai grav afectate, alături de Krivoi Rog, în sudul Ucrainei. Atacul Rusiei de luni asupra capitalei Ucrainei a fost unul dintre cele mai grave din cei peste doi ani de invazie pe scară largă a Moscovei, a declarat primarul Kievului, Vitali Kliciko, pentru Reuters.

Dacă iniţial administraţia militară din Kiev raportase cinci morţi, ulterior bilanţul a crescut la cel puţin şapte morţi şi 15 răniţi, iar bilanţul s-ar putea agrava întrucât în urma atacului a fost puternic avariat spitalul de copii Ohmatdmet, autorităţile afirmând că sub dărâmături s-ar putea afla oameni, inclusiv copii.

Regatul Unit şi Franţa au condamnat atacul Rusiei care a lovit spitalul de copii de la Kiev. „Atacul rus asupra spitalului pentru copii Ohmatdet de la Kiev este un atac îngrozitor împotriva civililor ucraineni”, a denunţat pe platforma socială X noul şef al diplomaţiei britanice, David Lammy. „Sprijinul Regatului Unit pentru Ucraina este de neclintit, noi vom cere socoteală celor responsabili de războiul ilegal al lui Putin”, a adăugat el.

La rândul său, Ministerul francez al Afacerilor Externe a calificat drept „acte de barbarie” atacurile ruse asupra oraşelor ucrainene. „Aceste acte barbare ce vizează direct şi voit un spital de copii trebuie adăugate pe lista crimelor de război pentru care Rusia va trebui să dea socoteală”, a subliniat ministerul francez într-un comunicat.

Aceste lovituri vin „să ne amintească în mod tragic motivele pentru care sprijinul nostru pentru Ucraina trebuie continuat şi amplificat”, a adăugat diplomaţia franceză.

Mai mulți neurochirurgi din Chișinău și Bălți au salvat viața unui pacient diagnosticat cu tumoare cerebrală masivă

Mai mulți neurochirurgi din Chișinău și Bălți au salvat viața unui pacient diagnosticat cu tumoră intracerebrală masivă în emisfera cerebrală dreaptă.

Pacient cu o tumoare la creier, salvat de medicii din Chișinău și BălțiFoto: IMSP Spitalul Clinic Bălți

Potrivit responsabililor de la Spitalul Clinic Bălți, intervenția a fost dificilă, de complexitate majoră și deși operația a durat mai bine de trei ore, aceasta a decurs cu succes.

„Nu este pentru prima dată când neurochirurgii din alte instituții medicale colaborează cu doctorii de la Spitalul Clinic Bălți”, se arată în mesajul reprezentanților de la Spitalul Clinic Bălți.

Membrii echipei medicale care au realizat intervenția sunt: Viorel Găină, Dorin Bolduma, Constantin Deliu, medic anesteziolog-reanimatolog, Serghei Pcela, medic rezident Constantin Roznovan, asistenta medicală de operație, Dina Savca și asistenta medicală în anestezie și reanimare – Dina Arsenii.

Schimb de reguli înainte de marea finală Euro 2024. Anunțul făcut de UEFA

UEFA a anunţat o schimbare în regulamentul privind titlul de golgheter la Euro, chiar înainte de marea finală programată mâine, între Spania și Anglia, la Munchen.  Până acum, în istoria recentă, câștigătorul trofeului, în caz de egalitate de reuşite, era desemnat fotbalistul cu cele mai multe assisturi. La Euro 2024, premiul se va împărţi în caz că mai mulți jucători au înscris același număr de goluri, scrie adevărul.ro.

Înainte de ultimul meci de la Campionatul European din Germania, pe lângă trofeul suprem, în joc este şi titlul de golgheter al competiției. La acest moment, Dani Olmo, Harry Kane, Cody Gakpo, Jamal Musiala, Ivan Schranz şi Georges Mikautadze au înscris câte 3 goluri. Primii doi mai au şansa să își îmbunătățească zestrea, naționalele celorlalți fiind deja eliminate din competiție.

În trecut, UEFA acorda titlul de golgheter în caz de egalitate de reuşite fotbalistului cu cele mai multe asissturi la turneul final. A fost o regulă de care a beneficiat, spre exemplu, Cristiano Ronaldo, la Campionatul European din 2020, când a terminat la egalitate de goluri cu cehul Patrik Schick, scrie Eurosport.

Acum, dacă acest criteriu s-ar fi păstrat şi cei 6 jucători cu câte 3 goluri ar fi rămas la egalitate, „Gheata de Aur” a turneului final ar fi ajuns în posesia lui Dani Olmo, mijlocașul ofensiv al lui Luis de la Fuente reușind 3 pase decisive. Doar că forul continental a anunţat o schimbare de regulament, acest criteriu de departajare nemaifiind valabil. În măsura în care mai mulţi jucători au acelaşi număr de goluri marcate, titlul de golgheter la Euro 2024 se va împărți între ei.

Ministrul francez al sporturilor a înotat în Sena ca să arate că apa este curată pentru Jocurile Olimpice

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de debutul Olimpiadei de la Paris, ministrul francez al sporturilor şi al Jocurilor Olimpice 2024, Amelie Oudea-Castera, a înotat sâmbătă dimineaţă în Sena, pentru a dovedi că apele fluviului care traversează capitala Franței corespund standardelor, informează AFP, citată de TVR Info.

Îmbrăcată într-un combinezon negru şi ochelari de înot, ministrul a plonjat în apă aproape de podul Invalides, în apropiere de podul Alexandre III, unde sunt programate anumite probe din cadrul Jocurilor Olimpice, conform postului francez de televiziune BFMTV.

Fosta jucătoare de tenis a fost însoţită în apele fluviului de portdrapelul Franţei pentru Jocurile Paralimpice, triatlonistul Alexis Hanquinquant.

„Mă gândesc la toată munca depusă de departamentele guvernamentale și de autoritățile locale în ultimii patru ani. Am spus că vom fi pregătiți și suntem pregătiți”, a spus Amelie Oudea-Castera.

Această ințiativă a ministrului francez al sportului a venit după ce autorităţile locale au anunţat vineri că apele Senei corespund standardelor pentru scăldat în „zece sau unsprezece zile din ultimele douăsprezece”.

Sena era prea poluată pe 16 iunie în ceea ce priveşte criteriile de autorizare a probelor de triatlon şi înot în ape deschise, potrivit rezultatelor analizelor publicate, cu o lună şi jumătate înainte de Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie – 11 august).

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anunţat, luna trecută, că va înota după Ziua naţională a Franţei (14 iulie) în Sena, pentru a demonstra că apa fluviului nu reprezintă niciun pericol pentru sportivii participanţi la JO 2024.

Jocurile Olimpice de vară 2024 sunt programate în perioada 26 iulie-11 august, la Paris.

Pieredere în Serviciul Vamal al R. Moldova
Articolul anterior
Reacția Rusiei după atacul cu rachete ce a lovit cel mai mare spital de copii din Ucraina
Articolul următor