Celebrul magazin ,,Eliseevski” din Moscova se închide din cauza pandemiei

Legendarul magazin „Eliseevski”, deschis la Moscova în 1901, ar urma să-şi închidă porţile duminică 11 aprilie din cauza pandemiei, care a afectat sever numeroase afaceri şi companii din capitala rusă.

Cel mai celebru magazin din Rusia îşi închide porţile din cauza pandemiei

„Este sfârşitul unei epoci. Vin aici de când eram mică”, declară o moscovită agenţiei de presă EFE, care a venit să-şi ia rămas bun de la celebrul magazin însoţită de nepoţii ei, transmite Agerpres.

Magazinul alimentar (gastronom) Eliseevski, deschis de negustorul Grigori Eliseev în 1901, a rezistat revoluţiei bolşevice, celor două războaie mondiale, cartelelor din perioadele de raţionalizare a produselor alimentare, suspendării plăţilor şi căderii URSS, dar nu şi absenţei turiştilor din cauza epidemiei de COVID-19.

Aceasta şi pentru că celebrul magazin alimentar, transformat în magazin universal, de pe strada Tverskaia nr. 14 din centrul Moscovei, nu departe de Piaţa Puşkin, a supravieţuit ani ani în şir datorită turiştilor care vizitau această clădire proiectată în stilul „Art Nouveau”.

În afară de decorul său rafinat, basoreliefuri, coloane şi candelabre, demne mai degrabă de un muzeu, magazinul era renumit pentru faptul că oferea produse exotice din diverse locuri, fie că este vorba de fructe tropicale, vinuri scumpe sau trabucuri de Havana.

În perioada sovietică aici puteau fi găsite rarităţi şi delicatese, iar cozile erau kilometrice.

Era singurul loc din URSS unde se vindea ananas. „Eliseevka” este asociată şi cu unul dintre cele mai celebre cazuri de corupţie din URSS.

În 1984, Iuri Sokolov, directorul magazinului, care se numea la acea vreme „Gastronom nr.1”, a fost condamnat la pedeapsa capitală pentru delapidare de bunuri şi luare de mită, deşi printre cei cărora le plasase produse la care cetăţeanul de rând nu avea acces se aflau persoane suspuse de la vârful conducerii statului, între care şi Galina Brejneva, fiica defunctului secretar general al CC al PCUS, Leonid Brejnev. 

În acea perioadă la putere se afla Iuri Andropov, succesorul lui Brejnev, temut de mulţi foşti colegi din Biroul Politic, care declanşase o campanie pentru reducerea gradului de corupţie în mai multe sectoare ale economiei sovietice.

În ultimii ani, încercând să atragă turişti străini, a vândut de asemenea suveniruri, inclusiv faimoasele matrioşka.

În prezent, rafturile sale din lemn sunt goale, iar singurul lucru exotic care poate fi găsit aici sunt bananele ecuadoriene.

În ultimele zile, cei mai nostalgici au venit la magazinul cu o suprafaţă de peste 800 de metri pătraţi pentru a cumpăra mezeluri, a comanda salată, chifle şi produse lactate sau pentru a lua pur şi simplu o cafea.

Unii dintre moscoviţi, aflând că magazinul va fi în curând închis, au venit pentru a face fotografii.

Clienţii săi şi-ar dori ca „Eliseevski” să fie în continuare magazin, deşi unii sunt mulţumiţi că interioarele sale luxoase vor rămân deschise publicului, clădirea fiind considerată monument istoric.

Autorităţile locale neagă că ar avea vreo legătura cu închiderea sa şi asigură că interiorul luxos al renumitei clădiri îşi va păstra aspectul actual.

Potrivit Moskovsky-today, problema magazinului putea fi rezolvată, însă Rosreestr (Serviciul federal pentru probleme de cadastru şi imobiliare) refuză de mai bine de un an să înregistreze achiziţionarea clădirii de către compania „Eliseevski magazin” de la municipalitate.

Fără drept de proprietate, aceasta nu poate să încheie vreun contract cu o nouă societate de administrare, care ar fi interesată de legendarul magazin alimentar.

Tabere de vară gratuite în centrele comunitare și cele de zi din Capitală!

Viceprimarul pe probleme sociale Angela Cutasevici a vizitat ieri centrele comunitare și cele de zi din Capitală. Cu această ocazie, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului a organizat, împreună cu pedagogii, o ședință de lucru în care a fost definitivat conceptul de organizare a taberelor de vară.

Astfel, în perioada estivală 2024, s-a decis organizarea taberelor în 24 de centre din subdiviziunile DGPDC, unde se vor putea bucura GRATUIT circa 600 de beneficiari. Taberele tematice vor avea, în acest an, genericul ”Drepturile copilului în acțiune”, Ediția II.

”Anul acesta ne propunem să organizăm un spectru larg de activități distractive, culturale, cu profil sportiv și artistic, workshop-uri între artiști și copii cu potențial artistic, masterclass-uri etc, dar și să familiarizăm mai mult copiii despre drepturile lor, să-și dezvolte mai multe abilități de comunicare, lucru în echipă, să își sporească încrederea în sine și să îi ajutăm în procesul de incluziune.”, susține Tatiana Oboroc, șefa DGPDC.

Astfel, 24 de Centre comunitare se vor transforma în adevărate ateliere de creație, cu diverse cercuri pe interese și activități care vor spori creativitatea, spiritul competitiv, originalitatea și ingeniozitatea copiilor în cadrul diverselor competiții artistice, va deschide noi perspective de cunoaștere și abordare a drepturilor copilului aflat în situație de risc. De asemenea, vor fi organizate excursii, la muzee și Galerii de Artă, oferind copiilor oportunității de cunoaștere a naturii, picturii, arhitecturii, sculpturii, istorie orașului.

Cele 24 de Centre vor avea o agendă specifică la fiecare 2 săptămâni, iar în caz de înregistrare a mai multor copii, aceste vor forma două sau trei grupuri după criteriul de vârstă (7-11 ani; 12-17 ani) și disponibilitatea spațiilor.

Perioada de realizare: 

Turul I: 10 – 21 iunie;

Turul II: 24 iunie – 05 iulie;

Turul III: 08 iunie – 19 iulie.

Alpinistul Oleg Chicu a escaladat vârful Island Peak din Munții Himalaya

Alpinistul Oleg Chicu a povestit despre experiența sa din Nepal. Timp de 16 zile, tânărul a escaladat punctele Everest Base Camp și Island Peak din Munții Himalaya, ajungând la cea mai înaltă altitudine de 6189 m, scrie moldova1.md.

Pe parcursul expediției sale, alpinistul în fiecare zi transmitea prin intermediul rețelelor de socializare fotografii și secvențe video.

A fost foarte fain, o experiență și o lume nouă, înălțimi noi. Nu poți reda în cuvinte ceea ce poți vedea cu ochii atunci când ajungi în Nepal”.

Totodată, Oleg Chicu a explicat că pentru o astfel de expediție trebuie să ai o bună pregătire fizică, mentală și de altitudine.

Această expediție nu este pentru începători în primul rând. Mai întâi, oricum, trebuie să urci anumite vârfuri, să faci ceva peste 4-5 mii ca să te aclimatizezi și să fii pregătit. Or, am întâlnit persoane care au fost evacuate cu elicopterul, inclusiv de la noi din echipă, care au crezut în propriile forțe, dar cu puterea naturii nu poți să te lupți și cu anumite situații în care apar la altitudine”.

Vârful Island Peak (o insulă într-o mare de gheață), numit în nepaleză Imja Tse, a fost escaladat pentru prima oară în 1953 de către Tenzing Norgay, Charles Evans, Alfred Gregory, Charles Wylie și încă 7 sherpa.

Percheziții într-un dosar de fraudare a achizițiilor publice la Agenția Rezerve Materiale. Prejudiciul se circa la circa 4 milioane de lei

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție ai PA efectuează mai multe percheziții la 4 bănuiți, în această dimineață, într-un dosar de abuz de serviciu, care vizează presupusele ilegalități comise la organizarea procedurilor de achiziții publice la Agenția Rezerve Materiale (ARM) a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), desfășurate în perioada 2023-2024.

Potrivit materialelor administrate, persoane publice ale ARM sunt bănuite că ar fi favorizat un agent economic în vederea câștigării licitațiilor publice privind achiziționarea rezervelor de tablă profilată în cantitate de 25 000 m2, în sumă totală de 3 712 500 de lei, care depășește suma prevăzută în contract. În conformitate cu  planul de achiziții publice pentru anul 2023, Agenția urma să achiziționeze tablă profilată în valoare de 3 187 500 lei.

Mai mult, știind cu certitudine că specificațiile tehnice ale agentului economic nu corespund specificațiilor tehnice din caietul de sarcini la tabla profilată, bănuiții ar fi acceptat și primit la păstrare 23 de rulouri de tablă profilată – în total 25 000 m2. În asemenea circumstanțe, persoanele publice din cadrul ARM a MAI au prejudiciat statul în sumă de 3 712 500 lei de lei.

În prezent, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție desfășoară acțiuni în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora. 

În urma perchezițiilor efectuate în birourile de serviciu ale funcționarilor vizați și la domiciliile acestora, precum și la reprezentanții unei companii beneficiare a licitațiilor presupus a fi trucate, au fost ridicate contracte de achiziție și alți purtători de informație. De asemenea, a fost sigilată marfa.

Procuratura Anticorupție exercită urmărirea penală în comun cu CNA. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

Amintim că pe 3 aprilie 2024, 2 șefi ai Agenției Rezerve Materiale (ARM) a MAI au fost reținuți în cadrul unor cauze privind trucarea achizițiilor publice, soldate cu prejudicierea bugetului de stat în proporții deosebit de mari. Aceștia ar fi favorizat unii agenți economici în vederea câștigării licitațiilor publice privind achiziționarea rezervelor de păcură, grâu, zahăr, a unor utilaje tehnice și autovehicule.

Cunoscutul antrenor de box Veaceslav Simac s-a stins din cauza complicațiilor Covid-19
Articolul anterior
Câte cazuri de Covid-19 au fost înregistrate astăzi, 10 aprilie
Articolul următor