Cenobîl: Băutură alcoolică fabricată din mere crescute lângă fosta centrală nucleară, confiscată de autorități

Primul stoc de Atomik, băutură alcoolică fabricată din mere crescute lângă fosta centrală nucleară de la Cernobîl, a fost confiscat de autoritățile ucrainene, iar cercetătorii care au produs-o așteaptă de două luni rezolvarea cazului, relatează BBC.

Chernobyl Spirit Company a spus că 1.500 de sticle de Atomik au fost confiscate pe 19 martie și duse la Procuratura din Kiev. Ofițerii au luat încărcătura dintr-un camion al distileriei din Carpați, scrie News.ro

Băutura spirtoasă, spun producătorii, este primul produs de consum de la Cernobîl realizat după dezastrul nuclear din 1986.

Ei așteaptă acum rezultatul anchetei serviciilor de securitate ucrainene și spun că nu știu de ce încărcătura, care avea destinația Marea Britanie, a fost confiscată.

„Pare că ne acuză că folosim timbre de accize ucrainene false”, a explicat profesorul Jim Smith, cercetător care a petrecut mai mulți ani studiind zona interzisă înainte de a pune bazele Chernobyl Spirit Company cu câțiva ucraineni. „Asta nu are sens, pentru că sticlele sunt pentru Marea Britanie și sunt în mod evident etichetate cu timbre de accize britanice valide”.

Întreprinderea care produce Atomik este condusă de oameni de știință care lucrează în zona interzisă de 4.000 de kilometri pătrați de la Cernobîl – zonă abandonată după 1986. Studiile lor au cuprins dezvoltarea de culturi experimentale pentru a afla dacă cerealele și altele crescute în zonă pot fi folosite pentru produse care să fie sigure în vederea consumului.

Parte din motivul producerii acestei băuturi alcoolice a fost să demonstreze cum pământul din zona interzisă poate fi refolosit în producție. Cercetătorii spun că asta ar putea permite comunităților de aici să cultive și să vândă produse, ceea ce acum este ilegal pe „terenul contaminat”, așa cum e descris oficial.

„Când am gustat prima vodcă martini Atomik în 2019, profesorul Smith, titular la Portsmouth University, a explicat că nu este mai radioactivă decât oricare altă vodcă”, scrie BBC.

Smith și colegii lui au corectat rețeta de atunci pentru a face o băutură spirtoasă pe bază de mere. Acele mere au fost crescute în districtul Narodichi, aflat în imediata apropiere a zonei interzise, unde agricultura și dezvoltarea sunt încă restricționate.

Compania plănuiește să folosească o parte din profit pentru a ajuta comunitățile din Ucraina – inclusiv din Narodichi – care sunt în continuare afectate de impactul asupra economiei pe care îl are dezastrul nuclear.

Procuratura din Kiev nu a comentat încă legat de acest subiect.

Jale mare și lacrimi de durere la Anenii Noi. Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu provocat de televizorul defect, conduși pe ultimul drum

Jale mare și lacrimi de durere la Anenii Noi. Mama și cei cinci copii ai săi, decedați în urma unui incendiu, la Grigoriopol, au fost petrecuți ieri, 24 aprilie, pe ultimul său drum, scrie unimedia.info.

colaj foto: unimedia.info

Potrivit informațiilor, înmormânatarea a avut loc în localitatea Speia, din raionul Anenii Noi, satul de baștină al femeii.

Tragedia s-a produs în stânga Nistrului, în data de 20 aprilie. Femeia de 28 de ani din Grigoriopol și cei 5 copii ai săi au fost găsiți fără suflare în locuința lor. Întreaga familie a decedat în urma unei intoxicații cu fum, provocate de un scirtcircuit, care s-a produs din cauza televizorului defect.

Este vorba despre 3 băieței – din 2017, 2019 și 2022 și 2 fetițe – din 2016 și 2021.

Vecinul femeii s-a alertat când tânăra nu a scos vaca la pășune și a mers să vadă ce s-a întâmplat. Când a intrat în casă, ambele camere erau pline cu fum.

O fetiță dădea semne de viață și bărbatul a scos-o afară, însă până la venirea ambulanței copila a decedat.

Parcul central al orașului Bălți va purta numele lui Mihai Volontir

Parcul central din municpiul Bălți va purta numele regretatului actor și artist Mihai Volontir. Decizia fost votată ieri la ședința consiliului local, anunță presa din nordul țării.

Au votat consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate, Partidul Comuniștilor, Partidul Socialiștilor și Partidul Schimbării.

Legendarul actor Mihai Volontir ar fi împlinit în luna martie 90 de ani.

Mihai Volontir, actor de teatru și film, s-a născut în 1934, în satul Glinjeni, raionul Șoldănești. A făcut studii la Școala Pedagogică din Orhei și concomitent a lucrat în calitate de pedagog la școala din Păpăuți, Rezina.

Din 1957 și până la sfârșitul vieții, a fost actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Debutează cu rolul Surugiului din spectacolul „Chirița în Iași” de Vasile Alecsandri. A jucat în peste 120 de spectacole, a realizat zeci de roluri memorabile în diverse comedii, tragedii și drame.

A debutat ca actor de film la Studioul cinematografic „Moldova-film” în 1967, în rolul lui Ivan Turbincă din filmul „Se caută un paznic” în regia lui Gheorghe Vodă. În 1979, a jucat rolul lui Budulai în filmul artistic „Țiganul”, care i-a adus celebritate în lumea întreagă, apoi în 1984, a urmat filmul ”Întoarcerea lui Budulai”. În 2000 a fost desemnat cel mai bun actor al secolului XX al cinematografiei moldovenești.

Mihai Volontir este cavaler al „Ordinului Republicii”, cetățean de onoare al municipiului Bălți și cetățean de onoare al municipiului Chișinău.

Mihai Volonti s-a stins la vârsta de 81 de ani, pe 15 septembrie 2015, la Spitalului Clinic Republican din Chișinău, în urma complicațiilor cauzate de diabetul zaharat.

Havuzurile din capitală vor fi puse în funcțiune de la 1 mai

Toate, cele 14 havuzuri funcționale sunt verificate, așa încât de sărbătorile pascale, acestea să fie pornite.

În prezent, specialiștii de la Î.M. Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi, cei ai preturilor și de la Direcția Generală Locativ-Comunală şi Amenajare, verifică echipamentele tehnice, cum ar fi pompele, robinetele și rețelele de distribuție și efectuează lucrări de amenajare și reparație a zonelor din preajmă, a fântânilor arteziene, acolo unde este cazul, anunță municipalitatea.

În centrul capitalei, verificări au avut loc la havuzul din Grădina Publică ,,Ștefan cel Mare şi Sfânt” și la fântânile din scuarul Teatrului Național de Operă și Balet ,,Maria Bieșu”.

Lucrări de profilaxie au fost făcute și la havuzul din Complexul memorial ,,Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” din sectorul Rîșcani şi la Scara Cascadelor din Parcul ,,Valea Morilor”.

De asemenea, verificări au fost realizate și la havuzurile din parcurile ,,Șipca”, din str. N. Dimo, ,,La Izvor” și ,,Alunelul”, din sectorul Buiucani, care au fost construite de la zero de Primăria Chișinău în ultimii trei ani.

Ce se întâmplă în cuplurile în care femeile câştigă mai mult decât bărbaţii
Articolul anterior
Accident la Cahul: copilul de 1 anișor a murit pe patul de spital
Articolul următor