Cerbul de la Căpriana îl va costa scump pe bărbatul care a furat figurina de la intrarea în sat

Polițiștii au găsit persoana care a lăsat satul Căpriana fără cerbul de la intrare în localitate. Potrivit oamenilor legii, este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani, locuitor al raionului Orhei. Acesta a declarat polițiștilor că intenționa să pună figurina în grădina casei sale. Acum, bărbatul riscă până la 5 ani de închisoare, scrie newsmaker.md.

Despre identificarea făptașului au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție din Strășeni, pe 8 iunie.

Polițiștii din Strășeni au identificat persoana care la începutul lunii mai curent, a sustras o figură ornament de la intrarea în localitate Căpriana, valoarea căruia constituie 80 000 lei. (…) Fiind continuate acțiunile speciale de investigație și de urmărire penală, suspectul a fost stabilit. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 26 ani, locuitor al raionului Orhei, anterior condamnat pe alte genuri de infracțiuni”, au comunicat oamenii legii.

Polițiștii au adăugat că, în cadrul audierilor, făptașul a declarat că „a sustras și transportat figura cu automobilul personal pentru a o pune în grădina casei, însă după ce a auzit că e căutată de polițiști a dus-o într-o pădure la Orhei”.

Pe caz a fost inițiat o cauză penală pentru furt, iar conform legii penale persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă o pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de până la 5 ani”, au menționat polițiștii.

În luna mai, autoritățile din Căpriana anunțau despre dispariția figurinei. Furtul a avut loc pe 9 mai, între orele 10:00-18:00. Se menționa că sculptura „a fost proiectată și construită ca o figurină personalizată” și nu s-a reușit finalizarea acesteia.

Câteva zile mai târziu, Primăria satului Căpriana din raionul Strășeni a anunțat că cerbul de la intrarea în localitate „a revenit acasă”. Autoritățile declarau că figurina a fost găsită într-o margine de pădure din Codrii Orheiului, în preajma satului Seliște. Totodată, reprezentanții Primăriei menționau că făptașii nu au fost găsiți, însă s-a identificat modelul mașinii cu care a fost sustrasă sculptura, dar și alte detalii.

Maib inaugurează noul oficiu central digital la Chișinău

Maib, cea mai mare bancă din Moldova, a inaugurat noul său sediu central în inima Chișinăului. Oficiul este situat în vecinătatea Parcului Central „Ștefan Cel Mare și Sfânt” din Chișinău și a fost denumit maib park. Are aspectul unui campus tehnologic din Silicon Valley și este conceput pentru a fi versatil din mai multe perspective:

– consolidează reputația maib ca angajator de top a talentelor în Moldova;

– poziționează maib ca bancă lider cu cele mai bune servicii pentru clienții săi;

– permite lucrul flexibil și agil, lucrul în echipă și colaborarea pentru a crea produse digitale inovatoare;

– evidențiază centrarea maib pe deschidere, transparență și sustenabilitate.

Alina Stoianov a devenit mămică. Emilian Crețu a publicat primele imagini de la maternitate

Actrița Alina Stoianov a devenit astăzi mămică. Ea a adus pe lume o fetiță sănătoasă, iar Emilian Crețu a publicat primele poze de la maternitate.

Emilian a mers la maternitate împreună cu sora sa Nina.

Actorul a dezvăluit ieri că fetița va purta numele Mora.

Sănătate multă și felicitări tuturor cu ocazia acestui fericit eveniment!

Accident grav de autobuz în Italia: Cel puțin 18 morți și mai multe persoane rănite

Un accident teribil a avut loc, marți seară, în Italia. Un autobuz de pasageri a căzut de pe podul care leagă Veneția de Mestre.

S-a întâmplat în jurul orei 19:40, ora Italiei.

Autobuzul în care se aflau mai multe persoane ar fi plonjat de pe o porțiune înălțată de pe Via dell’Elettricità, sfârșind pe linia de cale ferată care trece pe lângă drum, conform rainews.it. 

După ce s-a izbit de pasarelă, autobuzul a luat foc. 

Accidentul s-a produs într-o zonă supraînălțată de pe via dell’Elettricità, autobuzul căzând de la o înălțime de 15 metri și ajungând pe calea ferată.

Trenurile dintre Mestre și Veneția au fost suspendate, în timp ce serviciile de urgență și Poliția au intervenit la fața locului pentru a gestiona consecințele acestui eveniment tragic.

Numeroase ambulanțe și vehicule ale pompierilor s-au deplasat la fața locului. 

Dinamica accidentului nu este deocamdată clară și nici nu se știe dacă a fost vorba de un autobuz turistic sau de un autocar. Nu este încă clar cum s-a produs accidentul și nici dacă a vehiculul implicat este un autocar turistic sau un autobuz. 

Conform ansa.it, cel puțin 40 de persoane sunt rănite.

Bilanțul provizoriu al accidentului în care a fost implicat autobuzul este de cel puțin 18 morți, 15 dintre aceștia fiind deja transferați la morgile spitalelor locale.

Recunoaște că nu face sport, dar are trucurile ei! Anastasia Lazariuc: „Dacă punem numai măști, creme, nu se va întâmpla nimic”. Cum se menține la 69 de ani
Articolul anterior
Un nou tip de fraudă pe Internet cu citații false de la autorități
Articolul următor