Ceremonie spectaculoasă de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing a avut loc pe Stadionul Olimpic cunoscut sub numele „Cuib de pasăre”.

Festivitatea are o durată de sub două ore şi este realizată de regizorul chinez Zhang Yimou, cel care a regizat şi ceremonia de deschidere a Jocurilor din 2008, circa 3.000 de artişti, în mare majoritate adolescenţi, au performat pe Stadionul Olimpic, potrivit Agerpres.

91 de delegaţii sportive vor participa Jocurile de iarnă de la Beijing. Circa 2.900 de sportivi se vor întrece în 109 probe (şapte probe în plus faţă de 2018) în care se vor acorda medalii, la 15 discipline: patinaj artistic, patinaj viteză, patinaj viteză pe pistă scurtă – short-track, schi alpin, schi fond, schi acrobatic, combinată nordică, sărituri cu schiurile, snowboard, bob, skeleton, biatlon, curling, hochei pe gheaţă şi sanie. Haiti şi Arabia Saudită îşi vor face debutul la Olimpiada de iarnă.

Numărul bazelor olimpice care vor găzdui întreceri este de 13, în zonele Beijing, Yanqing şi Zhangjiakou, fiecare având un Sat Olimpic.

România va participa la Jocurile Olimpice de iarnă 2022 cu 21 de sportivi, la sanie, bob, schi alpin, schi fond, sărituri cu schiurile, biatlon şi patinaj viteză. Cei doi sportivi care vor purta drapelul tricolor la ceremonia de deschidere a Jocurilor sunt Raluca Strămăturaru (sanie) şi Paul Pepene (schi fond).

Capitala Chinei este primul oraş care găzduieşte atât Jocurile Olimpice de vară (2008), cât şi Jocurile Olimpice de iarnă (4-20 februarie 2022).

Doi cetățeni moldoveni din Turcia au fost evacuați în siguranță în România

O aeronavă C-27 Spartan a aterizat la Otopeni din Turcia având la bord 13 români și 2 cetățeni din Republica Moldova. Printre ei a fost și o mamă cu 2 fetițe, cu vârstele de 3, respectiv 5 ani. Soțul femeii, cetăţean turc, a rămas în zona distrusă de cutremur, scrie stirileprotv.ro.

În avion au fost şi 9 studenți, plecați din țară prin programul ERASMUS, împreună cu profesorul care îi însoțea. În momentul seismului aceștia erau cazați la un hotel din Kahraman-maraş, zona cea mai afectată de cutremur. Ei au fost preluați de o echipă de salvare și transportați în siguranță pe aeroportul Adana, de unde au ajuns în România.

Gabriel Diaconu, medic psihiatru: „Toată lumea este într-o stare mulțumitoare, totuși sunt epuizați. Acest zbor a fost foarte complicat. Vorbim de persoane care au fost din păcate expuse în mod direct cutremului și nemijlocit față de grupul anterior. Un prim grup pleacă la Gara de Nord, un al doilea grup pleacă la Otopeni. Sunt și doi cetățeni din R. Moldova, care vor pleca prin mijloace proprii în această noapte la Chișinău.”

Aeronava ar fi trebuit să ajungă în România în cursul dimineții de marți, conform autorităților. Însă, a decolat cu 12 ore mai târziu. Şi asta pentru că mama cu cele 2 fetițe au ajuns foarte greu la aeroport, din cauza infrastructurii distruse.

Ministerul Afacerilor Externe deocamdată nu a venit cu o reacție.

O moldoveancă și doi copii minori au decedat în cutremurul din Turcia

În urma cutremurului din Turcia, un cetățean al Republicii Moldova și doi copii au murit.

Dezastru după cutremurul din Turcia. Zeci de morți, sute de răniți, clădiri  distruse – Evenimentul Zilei

În prezent, MAEIE informează despre decesul în orașul Hatay a 3 cetățeni ai Republicii Moldova: o femeie de 36 de ani și 2 copii minori. Vorbim despre membrii aceleiași familii.

MAEIE anunță la această oră confirmarea decesului în localitatea Hatay a 3 cetățeni moldoveni, o femeie în vârstă de 36 de ani și 2 copii, membri ai aceleiași familii. „Reprezentanții ambasadei au depus eforturi pentru contactarea a 48 de persoane din lista celor aflați în regiunile afectate, dintre care 17 cetățeni moldoveni au raportat că sunt în siguranță, 4 persoane au solicitat asistență consulară de specialitate, iar în cazul a 27 de persoane sunt continuate eforturile de stabilire a comunicării cu misiunea diplomatică”, a declarat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al MAEIE.

„Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) transmite următoarele actualizări cu privire la situația cetățenilor Republicii Moldova afectați de cutremurele produse în Republica Turcia. Responsabilii de la ambasada țării noastre la Ankara continuă eforturile de contactare și comunicare cu cetățenii noștri care locuiesc în cele 10 zone afectate de seism.

Cu deosebit regret, MAEIE anunță la această oră confirmarea decesului în localitatea Hatay a 3 cetățeni moldoveni, o femeie în vârstă de 36 de ani și 2 copii minori, membri ai aceeași familii”, menționează MAEIE.

„Din 7 februarie, până în prezent, reprezentanții ambasadei au depus eforturi pentru contactarea a 48 de persoane din lista celor aflați în regiunile afectate, dintre care 17 cetățeni moldoveni au raportat că sunt în siguranță, 4 persoane au solicitat asistență consulară de specialitate, iar în cazul a 27 de persoane sunt continuate eforturile de stabilire a comunicării cu misiunea diplomatică.

De asemenea, prin intermediul ambasadei țării noastre la București în coordonare cu Ministerul Afacerilor Externe al României, informăm că 2 cetățeni moldoveni, care dețin dubla cetățenie au solicitat asistența pentru repatriere din orașul turc Malatya la București, aceștia fiind studenți la medicină plecați în Turcia prin programul Erasmus. Operațiunea de evacuare fiind realizată de partea română”, a declarat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al MAEIE.

Totodată, în dimineața zilei de 8 februarie echipa de salvatori ai Republicii Moldova specializată în căutare-salvare urbană a trecut hotarele Turciei. Responsabilii Agenției pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență din Turcia (AFAD) i-au îndreptat pe salvatorii noștri în provincia Hatay la hotar cu Siria, unde salvatorii moldoveni urmează să ajungă în această seară.

Ivant Urgant, mărturisiri în cea mai nouă postare. „Ne-am întors de la înmormântare și am aflat că Natasha așteaptă un copil”

Ivan Urgant a vorbit într-un mod emoționant despre mama sa, care nu mai este în viață. Bărbatul a fost foarte norocos, deoarece a fost înconjurat toată viața sa de femei frumoase și deștepte. A crescut în grija și dragostea mamei și bunicii sale, iar astăzi se bucură de soția sa și cele trei fiice ale cuplului.

Телеведущий Иван Ургант назвал причину отъезда из России

Ivan a cunoscut-o pe soția sa, Natasha Kiknadze, încă la școală. Era îndrăgostit de ea, dar ea l-a refuzat. Și doar câțiva ani mai târziu, cei doi s-au reîntâlnit și au rămas împreună timp de peste 15 ani.

Fiica femeii, Erica, din prima căsătorie, a devenit și ,,fiica” lui Urgant. Soții mai au împreună două fete: Nina și Valeria.

Pe 7 februarie, mama lui Ivant Urgant, Valeria Kiseleva, ar fi împlinit 72 de ani. Femeia este plecată în veșnicie de opt ani. Ivan Urgant i-a dedicat un mesaj:

„Eu, un prost, eram sigur că semăn mai mult cu tatăl meu… Mama mea era actriță. Și-a iubit cu desăvârșire profesia, teatrul, colegii. Ea suna pe toată lumea, felicita, ajuta, consola și tratată. Și ea nu și-a găurit urechile, de exemplu. Și nu se certa cu nimeni. Deloc. Nu a rostit nici măcar un singur cuvânt obscen, în general, nici un cuvânt rău. Toata viata ei. Când ne-am întors acum opt ani de la înmormântare, am aflat că Natasha era însărcinată și aștepta un copil.

Așa a apărut o altă Valeria Ivanovna. Care acum trei zile și-a străpuns urechile, strigând uneori ,,F ***!” și începe să râdă îngrozitor… Și totuși încă o văd pe mama, în ea”.

Иван Ургант: «Вернулись с похорон и узнали, что Наташа ждет ребенка»

Fiica lui Urgant, care are încă 7 ani, seamănă într-adevăr foarte mult cu mama umoristului, care ar fi împlinit astăzi 72 de ani.

Иван Ургант: «Вернулись с похорон и узнали, что Наташа ждет ребенка»

Primii militari americani trimiși în contextul crizei ucrainene au ajuns în Polonia
Articolul anterior
Activişti care militează împotriva risipei de mâncare au blocat o autostradă din Berlin, pentru a doua oară într-o săptămână
Articolul următor