Cetăţenii care au accesat credite de la companiile de microfinanţare nu vor mai putea fi păgubiţi cu sume imense de bani

Cetăţenii care au accesat credite de la companiile de microfinanţare nu vor mai putea fi păgubiţi cu sume imense de bani. Deputaţii PAS propun o iniţiativă legislativă de limitare a ratei dobânzii şi a penalităţilor care sunt acum exagerat de mari. Parlamentarii propun şi o transparenţă mai mare în mesajele de informare pentru accesarea creditelor.

În Republica Moldova, companiile de microfinanţare au oferte atractive, dar înşelătoare şi riscante. De cele mai multe ori cetăţenii nu reuşesc să citească sau să înţeleagă toate clauzele contractuale şi se ajunge la adevărate tragedii.

Recent, un bărbat de 29 de ani şi-a pus capăt zilelor, după ce a aflat că are de achitat 100 de mii de lei pentru un împrumut de doar 5 mii de lei. Pentru a evita astfel de situaţii, deputaţii PAS propun modificări la Legea privind contractele de credite pentru consumatori.

DUMITRU ALAIBA, preşedintele Comisiei Economie, Buget şi Finanţe: „Nu poţi să iei 5 mii de lei şi să rămâii dator cu 150 de mii de lei. Asta nu este normal în nicio ţară şi nu trebuie să fie normal şi în ţara noastră. Costul total trebuie să fie unul rezonabil şi va respecta practicile cerinţelor comerciale corecte. În acelaşi timp se plafonează rata dobânzii din contractul de credit la maxim 50 %. Noi avem în ţara noastră cum am spus rate a dobânzii de 1000%. Asta va fi imposibil în cadrul reglementărilor noi”.

O altă modificare propusă, prevede interzicerea aplicării dobânzii flotante la creditele în sumă de până la trei salarii medii pe economie. Achitând dobânda fixă, stabilită la semnarea contractului, consumatorul va evita „surprizele”, când dobânda creşte substanţial în câteva luni după ce creditul a fost contractat.

DORIAN ISTRATI, deputat PAS: „Prin acest proiect de lege se propune informarea corectă a consumatorului în publicitatea creditelor unde dobânda anuală efectivă va fi afişată cu caractere de 3 ori mai mari, făţă de altă informaţie prezentată în publicitate fără a debusola consumatorul şi ai da o claritate mai mare despre creditele de consum şi ipotecare. O altă modalitate ţine de interzicerea aplicării dobânzii flotante la credite în sumă de până la 3 salarii medii pe economie. Astfel consumatorul va achitat doar dobânda fixă stabiltă la semnarea contractului şi se vor evita surprizele când creditul creşte substanţial după ce a fost contractat”.

De asemenea, proiectul propune obligarea creditorului să notifice electronic debitorul de fiecare dată când rata medie a dobânzii pe sectorul bancar a scăzut cu un punct procentual faţă de rata medie din data semnării contractului de credit. Iniţiativa legislative a fost înregistrată la secretariatul Parlamentului.

sursa

Salariul minim pentru sectorul bugetar se majorează până la 3.500 de lei pe lună

Legislativul a adoptat, în ședința de astăzi, unele măsuri de susținere a salariaților cu venituri mici din unitățile bugetare.

În acest sens, a fost modificată Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în vederea majorării, de la 3100 la 3500 de lei, a cuantumului plății compensatorii. 

La propunerea Comisiei protecție socială, sănătate și familie, proiectul a fost votat în două lecturi.

Prin urmare, salariații din unitățile bugetare care, după intrarea în vigoare a prevederilor ce vizează majorarea cuantumului plăților compensatorii, vor avea un salariu lunar mai mic de 3500 de lei, calculat pentru o funcție cu durata normală a timpului de lucru, vor beneficia de plăți compensatorii.

Mijloacele financiare necesare pentru implementarea prevederilor proiectului se estimează în valoare de 136 milioane lei, pentru anul în curs, care vor fi acoperite din fondul prevăzut în bugetul de stat.

Cuantumul salariului minim garantat în sectorul bugetar se examinează anual, ținându-se cont de valoarea minimului de existență raportat pentru anul respectiv. În anul 2020 valoarea acestuia a constituit 2000 de lei, în anul 2021 – 2200 de lei, iar pentru anul în curs cuantumul a fost stabilit în valoare de 3100 de lei.

Rusia va confisca marile companii străine care vor să plece din țară

Rusia se pregătește să adopte o lege nouă care le-ar permite autorităților să preia controlul filialelor locale ale companiilor străine care se retrag de pe piața rusească după ce Moscova a fost sancționată pentru invadarea Ucrainei, informează Reuters, ceea ce va complica plecarea firmelor care ar putea să înregistreze mari pierderi financiare.

Power and myth of the Kremlin | Culture | Arts, music and lifestyle  reporting from Germany | DW | 11.04.2022

Legea confiscării proprietății investitorilor străini, care ar putea intra în vigoare în următoarele săptămâni, va permite Rusiei să intervină acolo unde consideră că există un pericol pentru industrie și pentru locurile de muncă, transmite digi24.ro.

Adoptarea noii legi vine după un exod al companiilor din Occident, precum Starbucks și McDonald’s și va pune presiune și mai mare pe cele care încă nu s-au retras din Rusia.

Grupul bancar UniCredit, Raiffeisen, IKEA și Burger King sunt doar câteva din sutele de firme străine care încă operează în Rusia.

Proiectul de lege deschide calea pentru Rusia să desemneze administratori care să preia controlul companiilor deținute de străini proveniți din state pe care Moscova le-a declarat „neprietenoase” și care vor să părăsească Rusia pe măsură ce războiul din Ucraina îngroapă tot mai adânc economia rusă.

Kremlinul le consideră de obicei „neprietenoase” pe toate țările care au impus sancțiuni economice împotriva Moscovei, ceea ce face ca orice companie din Uniunea Europeană și din SUA să fie expuse riscului confiscării activelor pe care le dețin în Rusia.

Plecarea firmelor occidentale i-a înfuriat pe politicienii ruși

Prăbușirea economiei ruse, tot mai ruptă de restul lumii din cauza sancțiunilor occidentale, a împins țara înspre o recesiune alimentată de o inflație de două cifre.

Comisia Europeană a propus miercuri să interzică orice formă de evitare a sancțiunilor impuse Rusiei, ceea ce va permite guvernelor statelor UE să confiște bunurile companiilor și persoanelor care se fac vinovate de această infracțiune.

Plecarea firmelor occidentale i-a înfuriat pe politicienii ruși.

Fostul președinte Dmitri Medvedev, care este acum președintele adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, este unul dintre cei mai înverșunați critici ai companiilor străine care au părăsit țara, despre care a spus că sunt „inamici care încearcă acum să ne limiteze dezvoltarea și să ne distrugă viețile”.

Rusia ar putea să își instaleze administratorii la conducerea firmelor unde cel puțin 25% din acțiuni sunt deținute de țări străine „neprietenoase”, conform noului proiect de lege.

„Rusia nu mai prezintă interes pentru investitori”

Administratorii desemnați de stat vor avea dreptul să vândă activele confiscate, în timp ce foștii proprietari nu vor mai avea voie să facă afaceri în Rusia.

Proiectul de lege a trecut săptămâna aceasta de o primă citire în camera inferioară a parlamentului, Duma, și urmează să mai fie revizuită de două ori înainte ca Putin să o promulge. Întreg procesul ar putea dura câteva săptămâni.

„Rusia este deja izolată și nu mai prezintă interes pentru investitori”, a explicat Michael Loewy de la Federația Industriilor Austriece. „Legea asta nu poate decât să înrăutățească lucrurile”.

O elevă din Chișinău a fost lovită de profesoara sa, chiar în timpul orelor, după un schimb de replici

Caz șocant la un liceu din capitală. O elevă din clasa a 6-a a fost lovită de profesoară, chiar în timpul orelor, astăzi, în fața colegilor săi. O prietenă a minorei a telefonat imediat diriginta clasei, care este și psiholog în cadrul instituției. Au fost informați și părinții copilului, care s-au prezentat la școală.

AGORA - O elevă de 11 ani din r. Sîngerei, lovită de profesoara de limbă  engleză. Copilul a ajuns la spital cu criză de astm

„Este inacceptabil, indiferent de starea pe care o avem, trebuie să ne controlăm”, a declarat, pentru Unimedia, Lidia Guzun, diriginta clasei în care învață fetița.

Incidentul s-ar fi produs în timpul orei de tehnologie. Eleva ar fi scăpat jos cheile și rigla, profesoara i-ar fi făcut observație,iar după câteva replici în contradictoriu, ar fi lovit-o în zona gâtului, lateral.

„De când sunt dirigintă, este primul incident pe care l-am avut, activez de cinci ani în această instituție”, a declarat pentru UNIMEDIA Lidia Guzun.

„Situația a avut loc față de colegi, copiii au 11-12 ani. Chiar în momentul în care s-a întâmplat, am mers imediat în clasă și am luat fetița, am fost sunată de o prietenă de a sa, am mers cu fetița la medic. Profesorul și-a cerut scuze, dar acest fapt nu schimbă lucrurile, indiferent de starea pe care o avem, trebuie să o controlăm”, a menționat diriginta clasei în care învață fetița.

Lidia Guzun ne-a mai spus că la moment, fetița s-a calmat și este bine, însă o va monitoriza și în zilele următoare: „Vedem cum se simte, consiliem copilul, pentru că este o traumă emoțională pentru copil”.

Părinții fetiței au aflat despre incident și s-au prezentat imediat la liceu, acolo unde discută cu directoarea instituției, în aceste clipe.

Contactată de reporterul UNIMEDIA, directoarea licelului a declarat că discută cu părinții elevei, iar măsurile pe care urmează să le ia în urma acestui incident vor fi conforme legislației.

Un copil a comandat de pe telefonul tatălui înghețată și dulciuri de peste 1.000 de dolari
Articolul anterior
Un tânăr vrea să își vândă pielea după moarte și a primit deja o ofertă generoasă. De ce valorează atât de mult
Articolul următor