Reprezentanţii Ministerului de Externe de la Chişinău dau asigurări că întreprind toate demersurile necesare pentru a-i ajuta pe cetăţenii moldoveni care au rămas blocaţi la graniţa dintre Turcia şi Bulgaria.
Este vorba de trei şoferi şi 33 de oameni care s-au odihnit pe litoralul Mării Egee, Turcia, transmite publika.md.
Conaţionalii noştri nu pot ajunge acasă, deoarece, în timp ce moldovenii se aflau în vacanţă, din cauza pandemiei de COVID-19, autoritățile de la Sofia au interzis intrarea pe teritoriul Bulgariei în perioada 15 – 31 iulie, inclusiv tranzitarea ţării.
„Ambasada noastră este în contact cu autoritățile bulgare ca să le permită tranzitarea. Nu putem estima răspunsul autorităților bulgare pentru că este deja competența colegilor din Bulgaria care examinează fiecare caz în parte. Misiunea noastră diplomatică de la Sofia întreprinde toate măsurile de rigoare ca să asiste cetățenii noștri aflați în dificultate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Daniel Vodă.
Totodată, administratorul companiei de transport în gestiunea căreia se află autocarul, susţine că ştia despre restricţiile de circulaţie impuse de autorităţile bulgare, dar spune că, prin respectarea unei proceduri, autocarele au putut traversa frontiera bulgară chiar şi după data de 15 iulie.
„Autocarul a plecat din Istanbul acum 24 de ore. În condiţiile pandemiei de COVID-19, am transmis datele personale ale pasagerilor şi ale şoferilor Consulatului Moldovei în Bulgaria, aşa cum făceam anterior. Noi ştiam. Autocarele noastre au trecut frontiera şi după data de 15 iulie”, a spus reprezntantul companiei de transport, Victor Sarioglo.
Pasagerii au înnoptat într-un hotel din apropierea frontierei.