China a exportat 224 de miliarde de măști, în zece luni de pandemie

China a exportat 224 miliarde de măști sanitare din martie până în decembrie 2020, echivalentul a aproape 40 de măști pentru fiecare persoană de pe glob, relatează Bloomberg.

Valoarea acestor exporturi este de 340 miliarde de yuani (aproape 43 miliarde de euro), ceea ce reprezintă aproximativ 2% din totalul exporturilor chineze în 2020, a spus Li Kuiwen, un oficial al Administrației Generale a Vămilor din China, transmite Digi24.ro.

Firmele chineze au exportat de asemenea echipamente de protecție individuală pentru personalul medical în valoare de aproape 100 de miliarde de yuani (12,7 miliarde de euro), a adăugat Li.

În total, exporturile de echipamente medicale și medicamente au crescut anul trecut cu 31% față de 2019, demonstrând astfel dominația exporturilor chineze pe această piață, în contextul pandemiei de coronavirus.

Cererea de măști, echipamente de protecție, ventilatoare și alte mărfuri legate de combaterea coronavirusului a fost un factor cheie al performanței-record a exporturilor Chinei în 2020, alături de computere și echipamente de lucru necesare pentru munca de acasă, în condițiile restricțiilor luate de aproape toate țările lumii.

Având în vedere că lumea trece prin al doilea val al pandemiei, vânzările de măști și alte bunuri de protecție vor continua să crească.

„Cererea pentru bunurile Chinei ar putea rămâne puternică în următoarele câteva luni, odată cu creșterea a infecțiilor cu COVID-19 în SUA și Europa”, a spus Ding Shuang, economist șef la Standard Chartered Plc din Hong Kong.

Un nou tratament pentru Covid-19. Se inhalează și ajunge direct în plămâni, reducând semnificativ riscul de a dezvolta forme severe de boală
Articolul anterior
Fostul prezentator TV Alecu Mătrăgună, în prezent medic, s-a vaccinat în Montreal
Articolul următor
Alte articole interesante