Cimitirul tancurilor rusești de lângă Kiev devine atracție turistică. „Trebuie să le arătăm lumii întregi”

Pe drumul dinspre Kiev spre Bucea, o scurtă bucată de pământ pârjolit, în mijlocul pădurii, a devenit un fel de atracție în ultimele săptămâni. Locul este cunoscut drept cimitirul tancurilor rusești, relatează CNN, potrivit Digi24.

Peste 10 tancuri aruncate în aer și vehicule blindate zac împrăștiate. Ruginite și deformate grotesc, epavele atrag atenția multor oameni care trec pe acest drum.

Blindatele distruse stau acolo de când armata ucraineană a reușit să elibereze zona, aflată sub ocupație rusă timp de câteva săptămâni în luna martie.

Mulți ucraineni vin în acest loc pentru a vedea cu ochii lor cum arată o victorie. Unii fac o scurtă oprire pentru a se uita la epave și a fac câteva fotografii. Dar mulți rămân acolo mai mult timp. Examinează cu atenție epavele arse, uitându-se în interiorul vehiculelor. Un bărbat și-a făcut zâmbind un selfie în fața unui vehicul ars, cu litera V încă vizibilă pe el.

Liza Maramon și iubitul ei s-au oprit la cimitirul tancurilor rusești în drum spre mama lui Maramon, care locuiește în zonă. Aceasta s-a întors recent acasă după ce a fugit din calea rușilor, la începutul lunii martie.

„A stat cinci zile într-un subsol, fără electricitate, fără nimic, a fost îngrozitor”, a spus tânăra. Mama ei a plecat când tancurile rusești au început să se apropie de oraș. La două zile după ce a reușit să fugă, rușii au preluat controlul orașului.

În apropiere, câțiva copii se urcă fericiți într-un tanc rusesc ruginit, de parcă ar fi într-un loc de joacă.

Maramon a făcut și ea mai multe fotografii cu vehiculele distruse și vrea să le posteze pe rețelele sociale.

„Nu pot să explic ce simt. Toată lumea ar trebui să-și amintească de asta. Trebuie să le arătăm oamenilor, lumii întregi. Nu este normal”, a spus ea.

Rusia susține că a ”eliberat complet” uzina Azvostal din Mariupol. Șeful luptătorilor ar fi fost evacuat într-un ”blindat special”

Armata rusă a declarat vineri că a „eliberat complet” combinatul siderurgic Azovstal din oraşul strategic Mariupol, în sud-estul Ucrainei, după capitularea ultimilor soldaţi ucraineni prezenţi acolo, notează AFP, conform ziare.com.

„De la 16 mai, 2.439 de nazişti din (regimentul) Azov şi soldaţi ucraineni blocaţi în uzină s-au predat. Astăzi, 20 mai, ultimul grup de 531 de luptători s-a predat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, într-un comunicat postat pe Telegram.

Potrivit acestei surse, preşedintele rus, Vladimir Putin, a fost informat de ministrul apărării, Serghei Şoigu, despre „încheierea operaţiunii şi eliberarea completă a combinatului (Azovstal) şi a oraşului Mariupol”.

Igor Konaşenkov a subliniat că şeful luptătorilor din regimentul Azov la faţa locului s-a predat şi a fost evacuat din uzină într-un „vehicul blindat special” pentru a nu fi atacat de locuitorii ostili.

Momentul în care Palatul Culturii din Harkov este distrus de o rachetă rusească. Mai mulți oameni au fost răniți

Palatul Culturii din orașul Lozova, regiunea Harkov, a fost lovit de o rachetă vineri, 20 mai.

Din primele informații, în urma atacului lansat de Rusia, șapte persoane au fost rănite. Printre acestea se află și un copil de 11 ani, a anunțat directorul Centrului de Asistență Medicală de Urgență, Victor Zabașta.

„Ocupanții au identificat cultura, educația și umanitatea drept dușmanii lor. Și acum nu fac economie de rachete sau bombe”, a scris președintele Volodimir Zelenski pe Facebook.

Harkov este al doilea oraș ca mărime din Ucraina.

Tot vineri, armata rusă a bombardat o școală din Severodoneţk, în regiunea Lugansk din estul Ucrainei, unde se adăposteau peste 200 de oameni, mulţi dintre ei copii. Atacul s-a soldat cu trei morți. Video teribil:

”Soldații ruși au furat linguri, furculițe, cârlige de rufe”. Declarațiile puținilor supraviețuitori dintr-un sat ucrainean aproape distrus

Satul Kutuzovka din regiunea Harkov a fost ținut captiv de ocupanți din martie până la sfârșitul lunii aprilie. Localnicii au povestit presei că ocupanții s-au comportat ca niște barbari.

Soldații ruși au tras din acest sat asupra Harkovului, care se află la doar 10 kilometri distanță.

Acum, satul este sub controlul apărătorilor ucraineni, dar este adesea supus unor noi bombardamente.

Potrivit jurnaliștilor, majoritatea caselor au fost distruse sau, în cel mai bun caz, au rămas doar fără geamuri.

Locuitorii nu mai au lumină sau apă, astfel că cei care au rămas în sat trebuie să adune apa de ploaie și să gătească mâncare pe grătarul din vecinătate.

Acum a fost adus ajutor umanitar în sat, dar în timpul ocupației au fost nevoiți să se hrănească cu propriile provizii.

Alexandru, un localnic, a povestit că soldații ruși au ocupat clădiri administrative și chiar apartamente.

Un alt localnic, Konstantin, i-a acuzat pe ruși că furau tot ce puteau.

”Nu erau soldați, ci hoți. Bandiți, dependenți de droguri. 90% din sat a fost distrus. Au furat lucruri, furculițe, linguri, covoare, tricouri, cârlige de rufe”, a spus bărbatul.

Potrivit Obozrevatel, când apărătorii ucraineni au început să elibereze satul, rușii au abandonat totul și au fugit ”precum caii, pierzând chiar și mitralierele. Video:

sursa

Dezastru de proporţii. Rusia a pierdut un întreg batalion în încercarea de a traversa râul Doneţ
Articolul anterior
Rusia și-a retras toate submarinele din flota Mării Negre, ce staționau în portul Sevstopol din Crimeea
Articolul următor