Cine au încheiat alegerile: Ultimii au votat moldovenii din SUA și Canada

Astăzi, la ora 06.00, ora Moldovei, s-au închis ultimele secții de votare în Sacramento, Seattle și Las Vegas din SUA și în Vancouver din Canada. Conform datelor preliminare, la scrutin au participat 1 699 025 de cetățeni sau 54,31% dintre alegătorii incluși în listele electorale, scrie democracy.md.

Legislația electorală prevede că al doilea tur al alegerilor prezidențiale este declarat valabil dacă la el au participat cel puțin 20% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. În aceste condiții, Comisia Electorală Centrală (CEC) confirmă validitatea scrutinului.

În cadrul celor 231 de secții de votare constituite peste hotare, inclusiv cele trei pentru votul prin corespondență, și-au exercitat dreptul constituțional de vot 328 855 de alegători, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de votanți de la organizarea secțiilor de votare peste hotare. Cea mai activă rată de participare la vot s-a înregistrat în secții de votare din Italia, România, Franța și Federația Rusă.

Profilul alegătorilor arată în felul următor: 54,79% din alegătorii prezenți la urnele de vot în ziua alegerilor de ieri sunt femei și 45,21% sunt bărbați; 8,32% – au vârstele cuprinse între 18 și 25 ani; 15,37% – 26-35 de ani; 20,14% – 36-45 de ani; 17,02% – 46-55 ani; 18,97% –  56-65 de ani; 15,69% – 66-75 de ani și 4,5% reprezintă electoratul cu vârstă de peste 76 ani.

Până în prezent au fost procesate 99,86% din procesele-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare. Astfel, pentru Maia Sandu au votat peste 930 mii de alegători sau 55,41%, iar Alexandr Stoianoglo a acumulat peste 748 mii de voturi, ceea ce reprezintă 44,59%.

Codul electoral prevede că este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi în al doilea tur de scrutin.

Totodată, în condițiile Codului electoral, CEC are la dispoziție cinci zile pentru a întocmi un proces-verbal de totalizare a alegerilor, pe care, ulterior, îl va prezenta Curții Constituționale împreună cu raportul privind rezultatele scrutinului prezidențial.

Șapte mașini noi pentru asistența psihopedagogică din 13 raioane

Șapte automobile noi de marca Dacia Duster au fost distribuite pentru 13 raioane, care vor facilita activitatea echipelor de specialiști formate din pedagogi, psihologi, logopezi și psihopedagogi speciali, scrie jurnalist.md.

Noile mijloace de transport vor permite specialiștilor să se deplaseze în școlile din teritoriu, asigurând sprijinul necesar copiilor cu dizabilități. Unitățile vor deservi raioanele Drochia, Bălți, Glodeni, Ungheni, Fălești, Rezina, Șoldănești, Călărași, Orhei, Criuleni, Dubăsari, Căușeni și Cimișlia.Automobilele au fost achiziționate în acest an cu o investiție totală de peste 2,5 mil. de lei, finanțată integral din bugetul de stat.

Moldova lansează o schemă de ajutor de stat de 2 miliarde de lei pentru investiții

Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi o schemă de ajutor de stat regional, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025. Cu un buget de 2 miliarde de lei, schema este concepută pentru a stimula investițiile în industria prelucrătoare și dezvoltarea regională prin scutiri fiscale și granturi directe, scrie agrotv.md.

Ajutorul de stat va viza proiectele ambițioase, precum crearea de noi unități de producție, extinderea celor existente sau achiziționarea de echipamente moderne. Sectoarele prioritare includ industria alimentară, textilele, prelucrarea lemnului și construcțiile metalice.

Beneficiarii vor primi până la 25 la sută din costuri sub formă de granturi și până la 75 la sută sub formă de scutiri fiscale, cu condiția ca proiectele să depășească 10 milioane de lei și să aibă o contribuție proprie de minimum 25 la sută.Potrivit Guvernului, valoarea totală estimată a ajutorului de stat acordat în baza schemei este de 2 miliarde de lei, din care 1,5 miliarde de lei – pentru scutiri parțiale la plata la impozit pe venit și 0,5 miliarde de lei – pentru granturi. În total, se estimează că vor fi sprijinite aproximativ 150 de întreprinderi.

O femeie, găsită într-o baltă de sânge: ucigașul surprins dormind beat în apartament

O femeie a alertat poliția, după ce și-a găsit mama zăcând fără suflare într-o baltă de sânge. Descoperirea macabră a avut loc ieri, 23 decembrie, într-un apartament de pe strada Armenească din capitală, scrie nh.net.

Potrivit surselor noastre victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 80 de ani, care de un an locuia în concubinaj cu individ, în vârstă de 70 de ani, originar din satul Hulboaca, raionul Orhei.

Fiica victimei a mers în ospeție la mama sa, însă a găsit-o pe aceasta zăcând fără suflare în locuință, cu mai multe semne de moarte violentă pe suprafața corpului, iar pe concubinul ei în stare avansată de ebrietate dormind în altă odaie, după care a alertat poliția.

La fața locului a intervenit grupul operativ din cadrul IP Rîșcani a Direcției de Poliție a mun.Chișinău, dar și un medic-legist. Ultimul a stabilit preliminar că pe suprafața cadavrului erau prezente mai multe semne de moarte violentă, inclusiv plăgi de cuțit în regiunea craniului și cutiei toracice.

Oamenii legii îl suspectează pe concubinul victimei că, după ce ar fi consumat alcool, în urma conflict, ar fi ucis-o pe femeie. Acesta a fost escortat la IP Rîșcani, după care a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost inițiată o cauză penală.

Un bărbat în stare inconștientă, salvat de medicii de pe ambulanță
Articolul anterior
”18 ani împreună!”. Edilul Capitalei Ion Ceban, mesaj romantic alături de o fotografie doar în doi
Articolul următor