La 27 de ani, Iulia Mykytenko este comandantul unui pluton de recunoaștere aerian al armatei ucrainene, desfășurat lângă Bahmut.
Deși demonstrează zilnic abilități militare deosebite, spune că vede mereu figuri surprinse ale celor care o văd pe front și trebuie să facă față comentariilor precum: „Ești fată. Cum poți să mergi (în prima linie)? Nu ți-e frică de bombardamente?”, transmite Digi24.ro.
Iulia a declarat pentru Kyev Independent că a învățat să ignore aceste comentarii și că se concentrează pe misiunea ei: să conducă un pluton care folosește drone pentru a observa unde sunt rușii.
În timp ce spune că discriminarea de gen în armata ucraineană a scăzut în ultimii ani în armată încă se mențin prejudecățile și o mentalitate centrată pe bărbați, unii soldați judecând capacitatea de a lupta în funcție de sex. De când Rusia a invadat pentru prima dată Ucraina în 2014, femeile ucrainene au luptat alături de bărbați în cele mai periculoase zone ale frontului și au aceleași drepturi. O lege din 2018 a recunoscut drepturi egale între bărbați și femei pe front și le-a permis celor din urmă să lupte în prima linie.
Mykytenko este printre cele aproximativ 60.000 de femei din armata ucraineană. Numărul crește, dar doar 5.000 de femei luptă efectiv. Doar 8,9% dintre ofițeri sunt femei și niciunul nu ocupă funcții militare de rang înalt, potrivit unui raport din martie al Fundației pentru Veterani din Ucraina, o instituție de stat condusă de Ministerul Veteranilor.
Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia a întărit prezența feminină în armată, așa că acum zeci de mii de femei ucrainene și-au exprimat dorința să își apere țara.
Mykytenko s-a alăturat pentru prima dată armatei în 2016. În 2022 a decis să lupte iar, după ce și-a pierdut soțul și tatăl, ambii soldați, în timpul celor nouă ani de război cu Rusia.
Când Rusia a invadat prima oară Ucraina în 2014, Iulia era studentă la Kiev, la filologie. Vorbea bine engleza și spera să ajungă translator. După ce și-a luat licența, s-a alăturat armatei.
Tatăl ei s-a alăturat ca voluntar Gărzii Naționale și la scurt timp a fost rănit după ce elicopterul militar în care era a fost doborât de militanți controlați de ruși în apropierea orașului Sloviansk. În timp ce tatăl ei era internat, Iulia și-a întâlnit viitorul soț, care a fost și el rănit în timpul unei bătălii de lângă Mariupol în 2015. Ulterior, în februarie 2018 soțul ei a murit în timpul unei bătălii în Donețk.
Doi ani mai târziu, în octombrie 2020, tatăl ei și-a dat foc în Piața Independenței din centrul Kievului, în semn de protest față de intenția conducerii ucrainene de a căuta pacea cu Rusia. Bărbatul a ajuns în spital iar câteva zile mai târziu a murit din cauza rănilor.
Iulia a părăsit serviciul militar în august 2021. După luni de depresie, tânăra a încercat să revină la viața civilă, dar a rămas implicată indirect în armată deoarece lucra la Institutul pentru Programe de Gen. La institutul, care este condus de ONG-ul Batalionul Invizibil, veterani precum Mykytenko au cercetat probleme bazate pe gen în armată și au implementat soluții, cum ar fi dezvoltarea unui program în care se discuta despre hărțuirea sexuală a soldaților femei. Iulia a povestit că a lucrat fără oprire în acea perioadă tocmai pentru a nu se mai gândi la dramele din viața ei.
În 24 februarie 2022, ea știa exact ce să facă: s-a dus la biroul de recrutare. A spus că era singura femeie de acolo. În următoarele săptămâni a luptat ca să apere Kievul, iar apoi s-a îndreptat spre Donețk cu o brigadă alături de care a mai luptat în 2016. Iulia și-a amintit că în 2016, când avea 22 de ani, erau mulți soldați bărbați care nu doreau să fie conduși de o femeie și care au cerut transferul în alt pluton.
Chiar dacă lupta împotriva stereotipurilor încă se menține, Iulia a spus că acum „știe cum să acționeze în anumite situații în care oamenii nu vor să asculte” și nu are probleme cu plutonul ei actual.
Ea a susținut că vrea să fie un model și pentru alte femei care doresc să se alăture armatei.
Plutonul de recunoaștere aerian condus de Iulia trebuie să urmărească mișcările infanteriei ruse și apoi să transmită informații armatei ucrainene cu privire la momentul în care trupele ruse atacă. Operatorii de drone sunt de obicei poziționați în spatele liniei de infanterie, dar Mykytenko a spus că apar pierderi, deoarece ei nu sunt protejați și atunci pot fi loviți în mod direct.
Deși dronele comerciale mici pot fi ușor doborâte, echipele de recunoaștere aeriană joacă un rol imens în bătălia de la Bahmut, pentru că infanteria și artileria se bazează pe imaginile lor pentru a-și stabili țintele și a înțelege mai bine tactica rușilor.
Întrebată ce o motivează să lupte în prima linie, Iulia a răspuns că își dorește să ajungă acasă la mama și la fratele ei mai mic și mama ei care așteaptă la Kiev. „Cu cât rușii mor mai repede (pe câmpul de luptă), cu atât mai repede voi merge acasă”, a adăugat ea.
