Xenia Deli și-a luat prin surprindere urmăritorii virtuali. Moldoveanca a publicat pe Instagram câteva imagini rare cu soțul ei. Ossama Fathi Rabah Al-Sharif are 67 de ani, dar puțini sunt cei care îi dau acești ani și asta pentru că bărbatul se află într-o formă fizică de invidiat. Chiar și Xenia recunoaște că soțul ei se află într-o formă de zile mari.
Modelul a publicat câteva imagini în care partenerul său face exerciții fizice. Soțul Xeniei Deli face sport zilnic sub ghidarea unui antrenor personal. Pe lângă faptul că are o soție tânără și frumoasă pentru care merită să lupte, în mod sigur bărbatul este conștient că sportul are numeroase beneficii pentru sănătate.
,,Cine i-ar da 67?”, se întreabă Xenia, pe pagina sa de socializare, menționând că soțul ei este de fapt ,,motivația ei” .
Xenia Deli și soțul său milionar Ossama Fathi Rabah Al-Sharif sunt împreună de cinci ani. Atunci când s-au căsătorit, moldoveanca avea 26 de ani, iar jumătatea sa – 62 de ani.
Cei doi au împreună o fetiță, Anastasia, în vârstă de 4 anișori.
De ce judecătorii au respins să o aresteze preventiv, din nou, pe bașcana Evghenia Guțul
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a venit cu explicații după ce astăzi, 1 aprilie, a respins demersul procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție privind aplicarea măsurii preventive de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul inculpatei Evghenia Guțul.
„La momentul depunerii demersului pentru aplicarea măsurii preventive, Evghenia Guțul era deja reținută într-o altă cauză penală. Ulterior, a fost solicitată aplicarea arestării preventive în dosarul penal aflat în faza de urmărire penală, iar prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) din 28 martie 2025, demersul a fost admis parțial, dispunându-se arestarea preventivă pentru 20 de zile”, au precizat reprezentanții Judecătoriei, transmite Știri.md.
Totodată, autoritatea a menționat că argumentele invocate în susținerea demersului erau identice cu cele utilizate în cauza penală anterioară, iar o nouă solicitare ar fi fost justificată doar în prezența unor circumstanțe noi.
„Aplicarea unei noi măsuri preventive identice ar crea dificultăți pentru instituțiile responsabile de executarea acestora, făcând imposibilă implementarea simultană a două astfel de măsuri.
Instanța a concluzionat că, din moment ce inculpata se află deja în custodia statului, riscurile de eschivare sau de comitere a unor noi infracțiuni nu sunt actuale, iar examinarea unui nou demers la acest moment este inoportună. Prin urmare, demersul a fost respins ca inadmisibil, deoarece inculpata este deja deținută legal într-o altă cauză penală”, au explicat judecătorii.
Evghenia Guțul a fost reținută marți, 25 martie, pe Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce încerca să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Oamenii legii susțin că bașcana ar fi încercat să se eschiveze de la urmărirea penală.
Pe data de 28 martie, Guțul a fost plasată în arest preventiv pentru 20 de zile într-un alt dosar, fiind acuzată de gestionare frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și falsificarea unor documente în scopul sprijinirii campaniei sale electorale. Evghenia Guțul respinge acuzațiile și se declară nevinovată. În același timp, ea a făcut apel la președintele rus, Vladimir Putin, să utilizeze tot arsenalul și să intervină pentru eliberarea sa.
Astăzi a avut loc o altă ședință de judecată în cauza în care Guțul este învinuită de finanțarea ilegală a partidelor sau a campaniilor electorale, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale, undeJudecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Buiucani a respins demersul procurorilor pentru un nou mandat de arestare pe numele Evgheniei Guțul
Terenurile agricole lăsate în paragină vor putea fi date în arendă de primării
Terenurile agricole lăsate în paragină mai mult de doi ani consecutiv, ale căror proprietari nu sunt de găsit, vor putea fi date temporar în arendă de către primării. Noul Cod funciar, care intră astăzi în vigoare, mai prevede măsuri privind protecția solului și are scopul de a asigura păstrarea fertilității și prevenirea degradării acestuia, scrie moldova1.md.
Documentul descrie mecanisme de intervenție atunci când terenurile agricole sunt lăsate în paragină, provocând daune terenurilor vecine, în special, celor lucrate de alți agricultori, susține șefa direcției îmbunătățiri funciare și fond funciar de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Angela Dogotari.
Se va identifica proprietarul, iar în cazul în care somația va rămâne fără răspuns, atunci primăria va putea să transmită în arendă acest teren. Terenul va putea fi transmis pe un termen de până la 5 ani. Nu se admite de a cultiva plantații multianuale, pentru că se cunoaște că aceste plantații, până la 25 de ani, pot fi exploatate. Din aceste considerente nu se va admite, pentru că proprietarul, în orice moment când va veni, poate să-și preia terenul. Mai mult ca atât, primăria va crea un cont special, unde acești bani din arendă vor fi depozitați și primăria va fi doar pentru cheltuielile administrative, cealaltă sumă i se va da proprietarului îndată când va veni.
În același timp, Angela Dogotari a precizat că au fost făcute schimbări ce țin de reglementarea drumurilor între terenurile agricole și fâșiile forestiere.
Dacă vorbim de cele drumuri tehnologice care au fost proiectate, în prezent majoritatea terenului se consolidează și dispare necesitatea acestor drumuri între câmpuri, astfel că primăria, în cazul în care se stabilește că a fost consolidat acest câmp, primăria poate să vândă la preț direct proprietarului care a consolidat. Au fost identificate norme juridice pentru acele terenuri care au fost proiectate pentru a fi și forestiere, dar de fapt nu au fost plantate, doar în baza unor condiții. Vor putea fi vândute fermierilor care au consolidat terenul cu condiția că va face un alt plan de organizare teritoriu și aceste fâșii să fie plantate.
Noul Cod Funciar mai prevede evaluarea periodică a solului. Astfel, în funcție de gradul de risc, solul trebuie analizat o dată la 5, 10 sau 15 ani pentru a preveni acumularea unor substanțe toxice sau degradarea fertilității. Costurile pot fi acoperite fie de proprietari, fie prin fonduri publice. Totodată, proprietarul va trebui să informeze autoritățile în cazul schimbării modului de utilizare a terenului agricol. Notificarea trebuie făcută în termen de 30 de zile la primărie și este necesară pentru actualizarea și evidența datelor despre terenuri în cadastrul funciar.
Jean-Claude Van Damme apare într-un dosar al DIICOT Iași acuzat că a beneficiat de serviciile sexuale ale unor românce traficate
Actorul belgian Jean-Claude Van Damme apare într-un dosar al DIICOT Iași în care este investigată o rețea de trafic de minore și de persoane. Acesta este acuzat că a beneficiat de serviciile sexuale ale unor românce traficate, potrivit avocatului Adrian Cuculis. DIICOT a confirmat pentru HotNews că luni seara a fost înregistrată o plângere împotriva actorului, scrie hotnews.ro
Dosarul penal gestionat de DIICOT Iași vizează o posibilă rețea de trafic de minori și trafic de persoane patronată de către „guru” Morel Bolea și are implicații internaționale, a transmis, într-un comunicat, avocatul Adrian Cuculis.
Potrivit acestuia, Jean-Claude Van Damme este acuzat că ar fi beneficiat de servicii sexuale concomitente cu un număr de cinci fete românce, a mai spus avocatul, subliniind că „fetele erau dăruite actorului”.
Una dintre victime a oferit mărturii detaliate și spune că faptele s-au petrecut la Cannes, în Franța.
„Scenele se petreceau la Cannes iar fapta de care este acuzat Van Damme se referă la apelarea la serviciile unei persoane despre care se cunoaște că este exploatată”, se arată în comunicatul transmis de Cuculis.
Oficialii DIICOT au confirmat, pentru HotNews, că o plângere care vizează aspectele semnalate de avocatul Adrian Cuculis a fost transmisă pe adresa de email a structurii centrale a DIICOT, luni seara. Plângerea urmează să fie analizată, urmând a fi dispuse măsurile de rigoare.
„Centru de abuz sexual și tortură, în care virginitatea era condiția de aderare”
Morel Bolea, liderul asociațiilor Eurodemos și Kasta Morrely, din Iași, a fost reținut de procurorii DIICOT Iași în noiembrie 2022, fiind acuzat de trafic de minore. Inițial, Tribunalul Iași a dispus arestarea sa preventivă, însă ulterior Curtea de Apel a decis cercetarea lui în stare de libertate.
Descinderile procurorilor DIICOT din 2022 aveau loc la doi ani distanță de dezvăluirile Libertatea despre abuzurile sexuale și psihologice la care erau supuse tinerele în cele două organizații, Eurodemos și Kasta Morrely.
O investigație realizată de jurnalistul Matei Bărbulescu în Libertatea, cu sprijinul Rise Project, a dezvăluit modul în care tinerele erau ademenite în cele două organizații și abuzurile la care erau supuse.
Ancheta în cazul lui Bolea nu a fost finalizată nici până în prezent. Anul trecut, acesta a contestat tergiversarea cercetărilor iar Tribunalul Iași a stabilit procurorilor un termen de șase luni pentru finalizarea anchetei. Lucru care nu s-a întâmplat.
„În cauză, s-a reținut faptul că, în perioada 2000-2016, mai multe persoane vătămate, minore la data comiterii faptelor, ar fi fost recrutate prin intermediul unei organizații neguvernamentale și al unei agenții de modelling, înființate în municipiului Iași, acestea fiind ulterior exploatate sexual, prin constrângere psihică (manipulare și abuz emoțional). Până la acest moment, în urma cercetărilor, au fost identificate cinci persoane vătămate”, anunțau procurorii DIICOT în noiembrie 2022.