Cine sunt marii câştigători ai Premiilor Emmy 2022

Gala Premiile Emmy 2022 a avut loc luni, 12 septembrie,la Microsoft Theater din Los Angeles, California. Acolo au fost acordate cele mai importante distincţii din lumea televiziunii.  Serialele Succession, Ted Lasso şi The White Lotus sunt marile câştigătoare ale ediţiei cu numărul 74 a Premiilor Emmy., scrie observatornews.ro.

Serialul „Succession”, produs de HBO, a fost desemnat cel mai bun serial dramă la cea de-a 74-a ediţie a galei Premiilor Emm care a avut loc la Microsoft Theatre din Los Angeles. „Ted Lasso” a fost ales cel mai bun serial comedie pentru a doua oară. HBO/HBO Max a câştigat 38 de premii Emmy în total, dublându-şi cele 19 victorii din 2021. Netflix s-a clasat pe locul doi, cu 26. „The White Lotus” (10 trofee), „Euphoria” şi „Squid Game” au primit câte şase statuete.

Zendaya, Jean Smart, Quinta Brunson, Amanda Seyfried, Julia Garner, Sheryl Lee Ralph, Jerrod Carmichael, Jason Sudeikis, Lee Jung-jae şi Michael Keaton se numără între câştigătorii de anul acesta, în timp ce „Succession”, „Ted Lasso” şi „The White Lotus” şi-au revendicat principalele premii Emmy, luni seară. 

TED LASSO: Mulţumesc enorm tuturor celor care s-au uitat la serialul nostru, tuturor celor care ne-au votat, tuturor celor care au lucrat la acest serial, ce vedeţi în spatele meu este doar o mică parte din echipă. Acest show este despre bine şi rău, minciuni şi adevăruri, dar mai ales despre cum reacţionăm noi la toate acestea. 

THE WHITE LOTUS: Mike şi cu mine am discutat despre acest serial de mai bine de 15 ani. A fost nevoie de viziunea şi de încrederea de neclinitit a lui Casey Bloys, Francesca Orsi şi Nora Skinner să transformăm ideea în realitate, deci vă mulţumesc din suflet! 

Specialistul în cinematografie, Cătălin Anchidin a fost prezent în platoul Observator şi a disecat ce s-a întâmplat peste Ocean. 

Franța: Un miliardar rus sancționat câștigă în instanță dreptul de a-și folosi iahtul pe Coasta de Azur. I se vor plăti și daune

Un tribunal francez a ordonat miercuri agenției vamale a țării să elibereze un iaht confiscat, deținut de un miliardar rus afectat de sancțiuni europene, din cauza unor erori de procedură comise în timpul confiscării navei, scrie Reuters.

Agenții vamali au confiscat iahtul „La Petite Ourse”, de 27 de metri, la 16 martie, după ce proprietarul său, Alexey Kuzmichev, unul dintre principalii acționari ai băncii rusești Alfa Bank, a fost sancționat de UE în martie pentru legăturile sale cu președintele Vladimir Putin.

Curtea de Apel din Paris a decis că ofițerii vamali nu au urmat procedurile corecte atunci când au abordat nava, care era ancorată în orașul Antibes de pe Coasta de Azur.

Agenții au invocat o anchetă de fraudă atunci când s-au prezentat la autoritățile de pe șantierul naval, ceea ce, conform legislației franceze, permite vămii să percheziționeze o navă.

Hotărârea subliniază provocările cu care se confruntă națiunile europene în ceea ce privește înghețarea activelor oligarhilor ruși.

Kuzmichev a dat în judecată autoritățile franceze în încercarea de a recâștiga accesul la cele două iahturi ale sale deținute în Franța, La Petite Ourse și La Petite Ourse II.

În calitate de persoană sancționată ale cărei active sunt înghețate, lui Kuzmichev îi este în continuare interzis să scoată La Petite Ourse din apele teritoriale franceze, dar acum i se permite să aibă acces la iaht și să îl folosească în apele franceze, a declarat avocatul său.

„În interiorul [Franței], i se permite să se deplaseze, fie că este pe jos, pe cal, cu mașina sau cu barca”, a declarat avocatul Philippe Blanchetier.

De asemenea, instanța a dispus ca vameșii francezi să-i plătească magnatului 10.000 de euro drept despăgubiri.

O instanță din Rouen se va pronunța la o dată ulterioară cu privire la cea de-a doua navă, La Petite Ourse II, ancorată la Cannes.

sursa

Descoperire macabră în satele eliberate din Ucraina: o cutie cu dinți de aur smulși de ruși de la prizonieri

O descoperire macabră a fost făcută într-un sat din apropiere de Izium, în regiunea Harkov, eliberat recent de sub ocupația rușilor. Trupele ucrainene au găsit într-un subsol folosit pe post de cameră de tortură dovezi ale chinurilor la care au fost supuși prizonierii rușilor, indiferent că erau civili sau soldați. Cea mai șocantă probă a atrocităților petrecute acolo este o cutie cu dinți de aur smulși de la prizonieri. „Un mini Auschwitz”, a comentat Ministerul ucrainean al Apărării.

„Vecinii auzeau în continuu urlete venite dintr-acolo. Anchetatorii au descoperit o cameră de tortură înfiorătoare în satul Piski-Radkivski”, a scris pe Facebook Serhii Bolvinov, polițist din Harkov, care a participat la misiune, notează Digi24.ro.

El spune că poliția a obținut informații de la colaboratorii rușilor și de la localnici, care, după eliberare, le-au indicat că subsolul unei case din sat a fost transformat în cameră de tortură, unde au fost torturați atât civili, cât și polițiști și soldați luați prizonieri. O metodă de tortură era îngroparea victimei în pământ, cu masca de gaz pe figură, în timp ce era acoperit cu o cârpă care ardea mocnit, potrivit polițistului, care a pozat masca de gaz folosită de torționari.

Cea mai șocantă descoperire a fost o cutie din plastic umplută cu dinți de aur smulși de la prizonieri.

„Un mini Auschwitz”, a comentat Ministerul ucrainean al Apărării imaginile, trimitere la practica naziștilor de a lua toate bijuteriile și obiectele de preț, inclusiv dinții de aur, de la evreii care sfârșeau în camerele de gazare și apoi la crematoriu.

„Câte vom mai găsi în Ucraina ocupată?”, a întrebat ministerul de la Kiev.

În filmarea polițistului Serhii Bolvinov apare, la un moment dat, și o plăcuță de identificare a unui soldat ucrainean.

Soldații ucraineni găsesc tot mai multe camere de tortură în care au fost ținuți și „interogați” prizonierii de război luați de ruși.

Unii dintre ei au povestit prin ce au trecut, însă imaginile filmate în aceste încăperi vorbesc de la sine despre condițiile pe care au trebuit să le îndure prizonierii.

Patru avioane rusești au intrat în spațiul aerian al Poloniei și Suediei

Patru avioane de luptă rusești au intrat miercuri în spațiul aerian european, ceea ce a determinat un răspuns din partea forțelor italiene, care asigură poliția aeriană din partea NATO.

Economica.net - Franţa va trimite o fregată în Marea Neagră şi are  programate zboruri cu avionul de luptă Rafale - Economica.net

Avioane Eurofighter italiene au fost mobilizate rapid pentru a intercepta aeronavele de luptă rusești care intraseră în spațiul polonez și suedez. Aparatele rusești au fost forțate să reintre în spațiul aerian rusesc, mai precis al enclavei Kaliningrad, precizează forțele aeriene italiene într-o postare pe Twitter, transmite digi24.ro.

Matthias Eichenlaub, ofițer de presă al NATO, a declarat pentru „Newsweek” că Italia asigură misiunea de poliție aeriană a Alianței în regiunea baltică. El a mai spus că avioanele NATO din această regiune „interceptează în mod regulat avioane militare rusești care nu respectă regulile internaționale de siguranță aeriană”.

Incidentul survine într-un moment de tensiuni ridicate între Rusia, pe de o parte, și Occident și Ucraina, pe de altă parte.

Serghei Lavrov va putea participa la Adunarea Generală a ONU. Ce condiții trebuie să respecte diplomații ruși
Articolul anterior
Misterul sicriului căptușit cu plumb al Reginei Elisabeta a II-a. Nu se știe cine l-a făcut în urmă cu 30 de ani
Articolul următor