Cine sunt victimele tragediei din Italia: două familii întregi au murit. Telefericul s-a rostogolit pe versant 500 de metri

Cinci grupuri de persoane s-au urcat în cabina telefericului prăbușit duminică în Italia, inclusiv două cupluri cu copii mici. Sosiseră din Varese, Piacenza, Verbania sau Pavia. Două familii întregi au murit în tragedia care a șocat și îndurerat Italia.

În imagine: Tal Peleg, 26 ani, Amit Biran, 30 ani, Tom, 2 ani

Revizia cablurilor de la telefericul care leagă Stresa de Mottarone a fost făcută în 2020, iar în 2016 s-au cheltuit 4 milioane de euro pentru renovări, scrie La Repubblica care prezintă poveștile victimelor ”care au murit la un pas de cer”.

În total 14 persoane, din 15, și-au pierdut viața după ce telecabina a căzut și s-a rostogolit pe versant aproape 500 de metri, potrivit mărturiei unui salvator.

Silvia Malnati de 26 de ani și partenerul ei Alessandro Merlo, 29 de ani, au murit în tragedie. Ambii locuiau în Varese.

Un alt cuplu care a murit: Serena Costantino, în vârstă de 27 de ani din Calabria și iubitului ei iranian, Mohammadreza Shahaisavandi, în vârstă de 23 de ani. S-au mutat recent la Verbania, după ce Serena, care a terminat Universitatea Sapienza din Roma, a câștigat o bursă de cercetare pe 15 martie. Logodnicul ei era student și lucra într-un bar pentru a-și plăti studiile. Acum, autoritățile vor avea sarcina dificilă de a alerta familia băiatului, care locuiește încă în Iran.

Pentru Roberta Pistolato, de 40 de ani și soțul ei Angelo Vito Gasparro, 45 de ani, aceasta trebuia să fie o vacanță cadou de ziua ei de naștere. 2 zile pentru a urca de la Isola Bella până la vârful Mottarone.
Ultimul mesaj către cei dragi a fost: „Urcăm în telecabină”. El era agent de pază, ea era medic.

Vittorio, Elisabetta și Mattia – o întreagă familie a murit. „O uriașă tragedie a devastat o întreagă familie din comunitatea noastră”, a comentat Cristiano Citterio, primarul orașului Vedano Olona (Varese), prăbușirea telecabinei în care și-au pierdut viața trei dintre concetățenii săi. Printre victime se numără Vittorio Zorloni, în vârstă de 54 de ani, soția sa Elisabetta Persanini, 38 de ani și fiul lor Mattia, de 5 ani.

O altă familie întreagă distrusă. Amit și Tal, din Israel, au murit într-o zi însorită în timpul unei excursii la munte care – spune Milo Hasbani, președintele comunității evreiești din Milano – ar fi trebuit să le șteargă din griji. Au pierit Amit Biran, de 30 de ani, care se mutase la Pavia în 2018 pentru a studia medicina, soția sa, Tal Peleg, în vârstă de 27 de ani, și Tom, fiul cel mic de doar doi ani, care s-a născut în Italia. Cu ei, erau alte două rude care au venit din Israel să-i viziteze. Singurul supraviețuitor este cel mai mare copil, de cinci ani. Când a ajuns, în stare gravă, la spitalul pentru copii din Torino plângea disperat și repeta întruna: „Lasă-mă în pace, lasă-mă în pace!”. Străbunicii săi Itshak Cohen, în vârstă de 82 de ani, și Barbara Cohen Konisky, în vârstă de 70 de ani, au murit, de asemenea, în tragedie.

sursa

Studenții moldoveni vor primi burse în universitățile din străinătate

Studenții din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a beneficia în continuare de burse în instituțiile de învățământ din străinătate. Proiectul de lege care prevede aprobarea acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varșovia în 2023, a fost votat în prima și a doua lectură, în cadrul ședinței plenare de astăzi.

De menționat că, acordul urmează să fie prelungit pentru o perioadă de șapte ani, transmite Știri.md.

În acest sens, va fi încurajată participarea tinerilor studenți, cercetătorilor, cadrelor didactice și personalului administrativ la mobilități academice, programe de cercetare, stagii practice sau activități profesionale în cadrul instituțiilor de învățământ superior din statele contractante ale Acordului. De menționat că și Republica Moldova va oferi burse de studii pentru cetățenii străini.

Anterior, în perioada 2011-2023, 275 de cetățeni moldoveni au beneficiat de burse în țările semnatare ale Acordului. 

Totodată, țara noastră a găzduit 255 de bursieri străini. Republica Moldova este parte a Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală din anul 2011.

Țările semnatare ale Acordului sunt Austria, 

Cod Galben de vânt puternic în țară!

Meteorologii au emis un avertisment Cod Galben de vânt puternic pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru mâine, 29 martie.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), avertizmentul va fi valabil în intervalul orelor 08:00-18:00. Astfel, se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-20 m/s.

Sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric şi ale legăturilor de comunicaţii;

Se pot rupe crengi de copaci şi se poate semnala doborârea unor arbori uscaţi;

Este posibilă decopertarea parţială a unor construcţii.

Specialiștii recomandă evitarea trecerii prin apropierea copacilor; ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ; evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî; evitarea folosirii focului deschis.

Antreprenorii vor putea contesta deciziile de control în instanță

Antreprenorii vor putea să conteste deciziile de control în instanța de judecată. În cazul în care inspectorii vor admite abuzuri, aceștia vor fi sancționați.

De asemenea, va exista o delimitare clară între „recomandări” și „indicații” oferite de inspectori, transmite Știri.md

Pachet de reducere a birocrației în domeniul economic a fost votat în primă lectură de Parlament.

Prin urmare, proiectul prevede că planurile de control vor fi unificate, ținând cont de tipurile diferite de agenți economici și riscuri, vor fi revizuite condițiile pentru control inopinat și incluse temeiuri specifice pentru controlul asupra agenților economici care se eschivează intenționat de la controale.

Totodată, reglementările oferă și posibilitatea suspendării termenelor de control în anumite situații, cum ar fi așteptarea rezultatelor testelor de laborator. 

Mai mult, organul de control, în cazul contravențiilor, va activa în calitate de agent constatator și va verifica strict doar informațiile sau obiectele necesare pentru constatarea contravenției și nu va avea atribuții largi de control.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Președinta Maia Sandu, felicitată inclusiv de către Igor Dodon
Articolul anterior
Ziua mondială a cămășii ucrainene Vîșivanka, a fost sărbătorită la Chișinău
Articolul următor