Circa 12 autocare cu moldoveni, blocate de patru zile la granița cu Ungaria

Mai mulți moldoveni au rămas blocați la granița dinte Ucraina și Ungaria. Ar fi vorba despre cel puțin 12 autocare și circa 600 de pasageri, care deja de patru zile își petrec nopțile în vamă.

separator

Oamenii spun că în tot acest timp nu au primit nici măcar apă sau mâncare, iar firma de la care au procurat bilete, le zice să mai aștepte încă câteva zile. Aceștia urmau să ajungă la Praga. Reprezentanții companiei de transport au spus că nu cunosc motivul reținerii, transmite Tv8.md.

„A patra zi deja e. Dumnealor doar au dat un croissant și două cești de cafea. Atât. Absolut nu au dat un oarecare hotel sau undeva ca oamenii să se odihnească. Iaca așa dorm oamenii”.

Bărbatul a povestit că urma să ajungă la Praga, la muncă, însă deja de patru zile, împreună cu încă 600 de moldoveni, stă blocat la vamă. Acesta spune că în autocare sunt și mulți copii mici, încă, deocamdată, nimeni nu le poate da un răspuns exact, când vor putea să-și continue drumul. Mai mult, acesta zice că firma de la care au procurat bilete acum, este indiferentă față de soarta lor și le spune să mai aștepte încă vreo 3-4 zile, până se vor găsi soluții.

„Nu sunt toți pasagerii noștri. Sunt și cei care au pornit cu alte companii. Nu avem nici noi informații. Vama ungurească nu ne explică nimic. Persoanele care au dorit să se întoarcă, au urcat deja în autocar și sunt în drum spre casă”, au spus operatorii oficiului central al companiei de transport.

Amenința trecătorii cu un cuțit. Un bărbat, reținut de polițiști, pe o stradă din Capitală

Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de oamenii legii după ce amenința oamenii cu un cuțit pe strada Tighina din Capitală.

Reținut, după ce amenința cetățenii cu un cuțit

Cazul a avut loc pe strada Tighina din capitală. Polițiștii au fost anunțați precum că un bărbat amenință cu un cuțit trecătorii.

Imediat, polițiștii Secției asigurare ordine publică s-au deplasat la fața locului și au dezarmat suspectul. Bărbatul de 41 de ani a fost condus la Inspectoratul de Poliție Centru pentru documentare.

Inspectoratul General al Poliției solicită cetățenilor, în cazul în care observă acțiuni ilegale să solicite intervenția poliției la numărul de urgență 112.

Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marko Șevcenko, retras din funcție. Zelenski a semnat decretul

Ambasadorul Ucrainei în R.Moldova, Marko Șevcenko, a fost eliberat din funcție. Un decret în acest sens a fost semnat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, scrie deschide.md.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev au menționat că retragerea din funcție a lui Marko Șevcenko vine ca urmare a încheierii mandatului de patru ani.

De menționat că Marko Șevcenko a deținut funcția de ambasador al Ucrainei în R.Moldova din februarie 2020.

Delirul Moscovei: Lavrov, indecis dacă R. Moldova vrea să renunțe la regiunea transnistreană sau să o invadeze

Moscova continuă să lanseze falsuri cu scopul de a disemina frică în rândul cetățenilor R. Moldova. De această dată, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a acuzat guvernarea de la Chișinău că ar pregăti rezolvarea diferendului transnistrean pe cale militară, transmite RIA Novosti citată de deschide.md.

Se pare că R. Moldova a decis să renunțe la Transnistria. Chișinăul a respins multiplele propuneri ale transnistrenilor și Federației Ruse de a relua negocierile în formatul ”5+2”. Maia Sandu a declarat că o să organizeze referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană fără Transnistria. Probabil există dorința de unire cât mai rapidă cu România și obținerea, astfel, a unor posibilități adăugătoare. Poate că autoritățile de la Chișinău contează pe rezolvarea problemei transnistrene pe cale militară” a declarat Lavrov.

De asemenea, șeful MID-ului de la Moscova a acuzat Chișinăul că a decis să distrugă relațiile moldo-ruse.

Amintim că autoritățile de la Chișinău au declarat în repetate rânduri că singura modalitate de rezolvare a diferendului transnistrean este pe cale pașnică, prin intermediul diplomației. În același timp, formatul de negocieri ”5+2” nu mai poate fi aplicat, întrucât un participant al său, Rusia, duce deja de mai bine de doi ani un război de agresiune împotriva altui participant, Ucraina.

În același timp, declarația lui Lavrov precum că guvernarea de la Chișinău vrea să distrugă relațiile moldo-ruse vine la doar două săptămâni după ce Moscova a sfidat autoritățile noastre și a deschis, fără permisiunea R. Moldova, șase secții de votare în stânga Nistrului în vederea alegerilor prezidențiale Rusia.

Microbuz răsturnat lângă Negureni. Șoferul ar fi adormit la volan
Articolul anterior
Rusia: 1 din 7 voluntari vaccinați împotriva Covid-19 acuză efecte secundare
Articolul următor